Document
Cu ceva timp în urmă, după ce am citit la rubrica „File de calendar” de pe portalul leviathan.ro, un foarte frumos articol despre Liviu Rebreanu, semnat de Pușa Roth, gândurile s-au adunat în jurul meu și s-au grăbit să mă conducă, după mulți ani, în lumea amintirilor mele jurnalistice, când am trăit o emoționantă întâlnire cu un iubitor al operei lui Rebreanu, Niculae Gheran, scriitor, editor, critic și istoric literar. Discuția noastră a fost subiectul unui articol, apărut la rubrica „Pentru minte, inimă și literatură” a revistei „Flacăra”, în 1981, pagină pe care m-am încumetat să o decupez cu grijă și să o ofer cititorilor mei, din dorința de a mă alătura astfel acelei „File de calendar”, de care am amintit, cu o nouă filă despre Liviu Rebreanu. 
Răsfoim ultimul volum, al zecelea, din ediția critică: Liviu Rebreanu – Opere, apărut la Editura Mnerva. Acest volum, dintr-o serie de 11, deja tipărite, închide, practic, Opera Magna a marelui prozator român, serie integrală, editată sub îngrijirea lui Niculae Gheran. „Nu m-aș feri să spun – începe inerlocutorul nostru discuția – că ea a apărut neforfecată, propunându-și să epuizeze întreaga creație rebreniană. Mai precis, aceste tomuri adună totalitatea romanelor de la Ion (tipărit inițial în 1920) până la Amândoi (1940), incluzând totodată întreaga nuvelistică și dramaturgie, edite și inedite.”
Cornelia Barbu (Bartels): Să ne oprim la acest volum 10. Ce înseamnă el în cadrul revalorificării integrale a operei lui Liviu Rebreanu?
Niculae Gheran: Volumul, consacrat romanului Gorila (tipărit în 1938), este o completare a seriei care, cu ani în urmă, îi lăsase un loc rezervat. Răstimpul ne-a ajutat să completăm o informație absolut necesară pentru elucidarea unui caz controversat de istoria literară. Aș spune că e un recurs câștigat după 43 de ani de la comiterea „crimei”, ca să folosesc un termen juridic, aș zice că prin el s-a câștigat „un recurs în supraveghere…”
C. B.: Cred că ar trebui să explicați puțin termenul…
N. G.: În justiție un asemenea recurs nu se admite decât după producerea unor probe noi, inexistente în dosarul inițial. Aceste noi probe ni le-a oferit Jurnalul lui Rebreanu.
C. B.: Jurnalul nu a fost încă publicat. Când ați aflat de existența lui?
N. G.: Târziu. Întocmit între 1927 și 1941, el a fost transmis posterității cu condiția testamentară de a fi dat publicității după cel puțin 30 de ani de la moartea celui care l-a scris. Acest termen s-a împlinit în 1974. Aveau să mai treacă câțiva ani până când, cu greu, am avut posibilitatea să intru în posesia lui. Surprizele lecturii au depășit orice așteptare.
C. B.: De ce v-ați oprit în mod deosebit la textul Jurnalului, de vreme ce aveați la dispoziție cronicile și recenziile publicate în presa vremii, ca și alte opinii ulterioare, referitoare la Gorila?
N. G.: După opinia mea, Jurnalul este o sursă mult mai obiectivă decât tot ce s-a scris despre rostul romanului, incomplet judecat pe parcursul vremii. Un istoric literar, și cu atât mai mult autorul unei ediții critice, nu trebuie să preia, fără discernământ, opiniile predecesorilor săi. El trebuie să fie un judecător imparțial, verificând totul cu propriii săi ochi, renunțând la intermediari. Cu o asemenea optică nu se poate omite o sursă de „prima mână”, cum este jurnalul unui creator. Un scriitor poate fi uneori lipsit de obiectivitate în privința valorii operei lui, dar nimeni nu poate ști mai bine decât el mobilurile tainice ale creației sale.
C. B.: Din cele spuse constatăm că ați avut de elucidat și unele probleme legate nu atât de procesul scrierii romanului, cât și de implicațiile politice ale perioadei respective.
N. G.: Da, căci multă vreme s-a acreditat greșit ideea că romanul a fost un tribut conjunctural, sub impulsul evenimentelor politice din preajma instaurării dictaturii regale. Surprinzător, notațiile jurnaliere referitoare la istoria romanului Gorila încep din 1930–1931, cu mult deci înaintea faimosului an 1933. Este cazul să precizez acest lucru, pentru că tocmai acest an, care corespunde cu instaurarea nazismului în Germania, a fost socotit de unii cercetători drept barieră între creația pozitivă și cea „retrogradă” a lui Rebreanu. În realitate avem de-a face cu un scriitor care, în creație, n-a făcut concesii crezului său artistic, planurile lui fiind deasupra unei anume conjuncturi politice. Ca să revin la Jurnal, multele însemnări cu caracter antilegionar elimină orice echivoc. Fără acest document de inestimabilă valoare, reconsiderarea romanului Gorila ar fi fost poate o aventură, multe episoade puteau fi răstălmăcite de un cititor sau altul, iar sfârșitul operei, abrupt, pare să încețoșeze tâlcul antipoliticianist al cărții. Aș îndrăzni, de altfel, să spun că în 1933 condițiile nici nu-i îngăduiau lui Rebreanu să se joace cu focul. Să nu uităm că și până atunci scriitorul fusese de mai multe ori amenințat cu devastarea casei, apoi cu moartea, de arhanghelii violenței. În repetate rânduri se împotrivise gardiștilor, venind în sprijinul celor năpăstuiți. Cine ar fi știut, de pildă, că autorul faimosului protest al intelectualilor în apărarea lui Mihail Sadoveanu, când cărțile acestuia erau puse pe rug, nu fusese altul decât Liviu Rebreanu?! Revenind la carte, și în special la ultimele ei pagini, mult disputate, aș spune că avem de-a face cu un sfârșit alegoric; tribunalul care se retrage să dezbată culpa asasinului este însăși istoria. Și aceasta și-a spus cuvântul, cu vârf și îndesat, împotriva regimului de teroare, de crimă și jaf. Într-un cuvânt, împotriva fascismului.
C. B.: Trebuie să remarcăm că pe lângă faptul în sine, foarte important de altfel, de a scoate din umbră operele lui Liviu Rebreanu care nu au fost de mult timp tipărite, deci de a restitui cititorilor întreaga sa creație, inițiativa dv. are și o importantă semnificație culturală. A avea în raftul bibliotecii ediții temeinice ale marilor noștri scriitori nu este un lux, ci o necesitate.
N. G.: Apariția volumului are, desigur, și o semnificație culturală. Într-o perioadă în care semnalăm un ritm nesatisfăcător în ceea ce privește realizarea edițiilor critice, el dovedește că o atare întreprindere nu este doar necesară, dar și posibilă. Ea a fost realizată fără prejudecăți, dar nu fără criterii științifice și ideologice.
C. B.: De când ați început lucrul la pregătirea ediției critice?
N. G.: De prin 1963. Primele trei volume au apărut în 1968, în colaborare cu Nicolae Liu. Atunci credeam sincer că în 7 ani voi termina întreaga serie, proiectată în 20 de volume. Dar socotelile din târg nu s-au potrivit cu cele de acasă.
C. B.: Adică?
N. G.: În aproape două decenii au apărut doar 11 volume. Ultimul a apărut în 1980 și cuprinde creația dramatică a lui Rebreanu, prilej de reconstituire a anilor de ucenicie ai tânărului ardelean. Înainte de a se fi consacrat ca romancier, el visase să fie jucat, scriind numeroase piese în limba germană, maghiară, franceză. Volumul îmi este, poate, cel mai drag, tocmai pentru că în paginile lui se află zbaterea tânărului care n-avea să renunțe la idealurile lui artistice. Îngenunchiat la porțile Thaliei, el își va încerca norocul mai apoi în nuvelă, afirmându-se, mult mai târziu, în roman.
C. B.: Împlinirea acestei ediții v-a prilejuit studierea multor documente, unele inedite, care v-au ajutat să-l cunoașteți atât pe scriitor, cât și pe om. Aveți în plan și tipărirea unui volum despre Rebreanu? Să revenim apoi asupra volumului II. De ce vă este cel mai drag?
N. G.: Spuneam că sufletește sunt legat de el tocmai pentru că, pregătindu-l, mi-am îngăduit să cunosc primii pași ai celui care avea să revoluționeze întreaga proză românească, să-i înțeleg insuccesele, dar și marea ambiție de a se afirma. O viitoare carte despre Rebreanu ar putea reliefa și mai mult rostul anilor de ucenicie dintre 1907 și 1920. Ca să înțelegem rostul volumului amintit, ar trebui să ne gândim la locul pe care l-ar ocupa în bibliografia cărții europene, lucrări similare consacrate anilor de ucenicie anonimă ai lui Dostoievski sau Balzac. Cititorul fidel, îndrăgostit de opera rebreniană, va fi poate nedumerit de căutările, de zbaterile neputincioase ale celui știut din romanele de mai târziu. Dar, ciudat, în aceste lucrări de sertar se găsesc unele repere ale capodoperelor viitoare.
C. B.: Ați afirmat că ediția critică a fost gândită să apară în 20 de volume. Epuizându-se, din punct de vedere editorial Opera Magna, ce ar rămâne în afara informației cititorului?
N. G.: Masa de manevră a volumelor viitoare este formată, în primul rând, din lumea periodicelor și a manuscriselor. Adevărat ocean. Rebreanu a fost ani de-a rândul redactor și colaborator al multor publicații. Publicistica îi este foarte puțin cunoscută. La fel însemnările de călătorie, corespondența. Tot el a fost unul dintre cei mai intervievați scriitori. Ar fi normal ca toate aceste interviuri să fie grupate într-o carte de tipul Rebreanu despre Rebreanu. Prea mulți au scris vrute și nevrute pentru ca, odată și-odată, să aibă cuvântul și Rebreanu despre el însuși. În aceeași ordine de preocupări se înscriu și jurnalele sale.
C. B.: Deci, continuarea seriei critice se impune…
N. G.: Fără îndoială că da. Dar cu aceeași sinceritate este cazul să menționez că aceste proiecte au trecut, din păcate, pe planul doi al activității mele. Cauzele sunt cunoscute. Dacă redacția Editurii Minerva a fost solidară cu proiectele nobile ale unor ediții monumentale, s-au găsit însă între funcționarii administrației editoriale și destui care, prin lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, au izbutit să taie aripile multor confrați și, de ce aș minți, și ale celui care vă vorbește. Oare să fie o întâmplare că până în prezent marii corifei ai literaturii românești nu sunt cunoscuți în serii critice? Oare să fie o întâmplare că serii întregi de opere, precum Eminescu, Caragiale, Arghezi sau Camil Petrescu au fost întrerupte sau abandonate în fașă? Cred sincer că luarea unor măsuri împotriva acelor birocrați care încă mai împiedică realizarea marelui deziderat al valorificării tezaurului literaturii naționale se înscrie la ordinea zilei.
1981
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00 – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
