”Cu «Regina Soldat» pe meridianele lumii” – interviu cu istoricul Anca Beatrice Todireanu, realizat de Adina Ștefan

1352
Anca Beatrice Todireanu, Maryhill Museum, SUA
Anca Beatrice Todireanu, Maryhill Museum, SUA

rubrica interviu leviathanPrintre manifestările dedicate în anul 2018 celebrării Centenarului Marii Uniri, proiectul intitulat ”Regina Soldat” s-a constituit ca unul dintre cele mai frumoase omagii aduse Suveranei României Mari, la 80 de ani de la dispariţia sa. Laureat pe 15 ianuarie 2018 cu Premiul Special pentru Celebrarea Centenarului acordat de AFCN pentru anul 2017, acest proiect complex şi însufleţitor a fost realizat de Asociaţia România Culturală, sub coordonarea istoricului dr. Anca Beatrice Todireanu, preşedinta asociaţiei.

Adina Ștefan: Din vară începând, am fost surprinsă de multitudinea ştirilor care veneau dinspre postările tale pe fb, referitoare la itinerarea în străinătate a expoziţiei fotografice dedicate Reginei Maria în cadrul proiectului ”Regina Soldat”. Varşovia, Roma, Freiburg, Ljubljana, Berlin, Maryhill SUA, Bruxelles (de trei ori, la date succesive, respectiv, la Palatul Artelor Frumoase BOZAR, la Academia Regală şi la sediul Delegaţiei Permanente a României la NATO), Londra şi Kabul, unde expoziţia încă se află deschisă, sunt destinaţii în care, prin intermediul acestei expoziţii fotografice, un public larg a avut ocazia să afle lucruri extraordinare din istoria românilor din timpul Primului Război Mondial şi să cunoască o regină cum nimeni nu a mai avut, Regina Maria a României. Cum ai reuşit să dai o asemenea anvergură proiectului tău?

Anca Beatrice Todireanu prezentând albumul bilingv ”Regina și Frontul” la Muzeul Național de Istorie a României, decembrie 2018
Anca Beatrice Todireanu prezentând albumul bilingv ”Regina și Frontul” la Muzeul Național de Istorie a României, decembrie 2018

Anca Beatrice Todireanu: Eu am început să mă gândesc la un proiect dedicat Reginei Maria, având în vedere că în anul Centenarului Marii Uniri se împlineau şi opt decenii de la moartea Suveranei. M-am gândit că nu trebuie pierdut acest prilej unic de a o readuce în atenţia publicului şi cum o expoziţie fotografică este cel mai uşor de receptat de un public larg, nu am exclus itinerarea şi în străinătate a expoziţiei, ceea ce s-a şi realizat. Principalul motiv pentru care am ales-o pe Regina Maria pentru proiectul meu dedicat anului Centenarului Marii Uniri a fost acela că ea a avut un rol foarte important în contextul istoric al Primului Război Mondial la noi în ţară, dar şi pe plan internaţional, în realizarea României Mari. În plus, Regina Maria a României este o personalitate exemplară, atât în plan istoric-naţional, cât şi în plan uman. Avem întotdeauna nevoie de exemple, iar în ziua de azi, cu atât mai mult! Faptul că am gândit bine s-a confirmat prin succesul de care s-a bucurat acest proiect cultural.

A. Ș.: În septembrie 2018 ai ajuns cu expoziţia în SUA, la Maryhill Museum of Art din Washington, un muzeu dedicat Reginei Maria de către un mare om de afaceri american, Samuel Hill, muzeu inaugurat în 1926, chiar în prezența Suveranei noastre.

A. B. T.: Într-adevăr, a fost o întâlnire emoţionantă cu acest loc superb care adăposteşte o colecţie consistentă de obiecte care au aparţinut Reginei Maria, donate de ea însăşi, colecţie îmbogăţită, ulterior, de donaţii făcute de fiicele sale, principesele Elisabeta, Mignon şi Ileana.

A. Ș.: Ce alte destinaţii, dintre cele în care a fost prezentată expoziţia, te-au impresionat în mod deosebit?

A. B. T.: Pretutindeni am fost foarte bine primiţi şi cu mult interes din partea publicului. Foarte mulţi turişti au vizitat expoziţia şi s-au informat în legătură cu istoria noastră şi cu aportul Reginei Maria la susţinerea eforturilor supraomeneşti ale soldaţilor în luptele purtate. Panourile fotografice de mari dimensiuni, 70×100 cm, reînviau, în faţa privitorilor, acele clipe de viaţă. Regina se afla alături de cei mai importanţi comandaţi militari, precum generalii Eremia Grigorescu, Alexandru Averescu, Berthelot şi, bineînţeles, alături de Regele Ferdinand, vorbind cu aceştia, parcurgând câmpuri de luptă, trecând peste şanţuri, privind în zare locurile unde avuseseră loc bătălii. În alte fotografii Suverana este la căpătâiul soldaţilor răniţi, care, deşi bandajaţi şi marcaţi de suferinţe, se simt alinaţi de prezenţa ei. Adesea Regina este însoţită de copiii ei, principesele Elisabeta, Mignon şi Ileana sau de prinţul Nicolae, care, ca şi mama lor, trăiau pe viu grozăvia războiului.

Prin intermediul a două roll-up-uri şi al fly-erelor, publicul a avut acces la informaţii care au completat strălucit imaginile fotografice.

Pretutindeni oamenii s-au arătat interesaţi de subiectul expoziţiei noastre şi au venit în număr mare să o vadă. Cel puţin la Ljubljana a fost cea mai mare afluenţă de vizitatori şi asta s-a datorat faptului că  ”Regina Soldat” a fost găzduită în curtea interioară a Primăriei din capitala Sloveniei (al cărei foişor este monument UNESCO), importantă clădire istorică, foarte vizitată de turişti, motiv pentru care este deschisă şi noaptea. Numărul de vizitatori a atins, acolo, şi 2000 de persoane în 24 de ore.

A. Ș.: În prezent, ”Regina Soldat” se află încă în Afganistan, la Kabul.

A. B. T.: Da şi sunt bucuroasă că am reuşit ca de 1 Decembrie să vernisăm expoziţia în două locaţii diferite din Kabul, astfel că Regina Maria s-a aflat, din nou, alături de soldaţii români. Aducerea expoziţiei de fotografie la Kabul a fost posibilă şi datorită implicării ICR Varşovia. Capitala Poloniei este singurul oraş din străinătate, unde ”Regina Soldat” a poposit în 2017, în luna octombrie, chiar de Ziua Armatei, celelalte destinaţii fiind toate în 2018. Iar acest ajutor a fost unul salutar şi pentru care mulţumesc foarte mult.

A. Ș.: Este vreun loc unde ai vrut să duci expoziţia şi nu ai reuşit?

A. B. T.: Din păcate, da. Şi acest loc este tocmai Parisul, capitala Franţei, aliatul nostru care ne-a ajutat atât de mult în acea epocă şi unde, în 1919, Regina a repurtat un imens succes diplomatic, întâlnindu-se cu marii oamenii politici ai vremii şi expunându-le situaţia în care se aflase România în timpul războiului şi aspiraţiile ţării, care erau şi ale Suveranei. Presa franceză a scris enorm, atunci, despre Regina Maria care a contribuit substanţial la realizarea şi consolidarea României Mari. Sper să ajungem însă la Paris la începutul anului 2019, aşa cum ni s-a promis. Sunt optimistă. Şi mai este Chişinăul, unde lucrurile sunt în curs de rezolvare.

A. Ș.: Un element foarte important în prezentarea Reginei Maria, cea din anii 1916 – 1918, când, din dragoste pentru poporul său, îşi asumase condiţia de ”Regina Soldat”, îl reprezintă şi albumul aferent acestei expoziţii, realizat în condiţii grafice excepţionale şi intitulat consonant semantic, ”Regina şi Frontul”. Cum a fost receptat de public acest album coordonat de tine?

A. B. T.: Pentru acest album bilingv, aduc mulţumiri conf. univ. dr. Ioan Cristescu, managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române, care a finanţat editarea acestei lucrări, autorilor, cât şi echipei excepţionale care l-a făcut posibil. Acest album a însoţit pretutindeni expoziţia de fotografie, fiind prezentat în cadrul vernisajelor. A fost foarte bine primit de publicul din întreaga lume. Fiind un album bilingv, l-am putut oferi unor prestigioase instituţii culturale din străinătate, ambasadelor, consulatelor etc.

Şi dacă tot am pomenit de echipă, te rog permite-mi să amintesc care au fost partenerii noştri, fără de care nu am fi putut demara acest proiect cultural: AFCN, ICR, Statul Major al Armatei, Muzeul Militar Naţional ”Ferdinand I”, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională a României, Arhiva Naţională de Filme, Muzeul Brăilei ”Carol I”, Complexul Naţional Moldova – Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu” – Iaşi, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Muzeul Ţării Oaşului şi numeroase Instituţii de învăţământ.

A. Ș.: Tu ai spus că te-a impresionat răspunsul pe care Regina l-a dat presei la Paris, în 1919, când a fost întrebată de ce s-a expus până la a-şi risca viaţa, nelipsind de la căpătâiul soldaţilor suferinzi, chiar dacă erau bolnavi de tifos exantematic sau alte boli contagioase grave. Care a fost acel răspuns?

A. B. T.: Da, Suverana a dat un răspuns simplu şi sincer: ”Am fost umană!” Acest răspuns al său a fost pentru mine cheia în care am prezentat-o pe Regina Maria, această neînfricată ”Regină Soldat”, dar deopotrivă, umană, plină de compasiune, ”Mama tuturor răniţilor”, cum i se mai spunea. De asemenea, pentru Regina Maria, a lipsi de lângă soldaţii aflaţi în suferinţă era o laşitate, cum avea să declare în mai multe rânduri. De altfel, este foarte interesant că pe parcursul realizării acestui proiect am descoperit adevăratul suflet al Reginei Maria, într-un mod cu totul surprinzător.

A. Ș.: La ce te referi?

A. B. T.: Mă refer la acea componentă a proiectului care a inclus implicarea copiilor, componenta educativă. Este foarte important ca cei mici să-şi cunoască istoria şi să cunoască personalităţile exemplare care au marcat destinul ţării lor, aşa cum este, iată, Regina Maria a României Mari. În acest sens am prevăzut, în cadrul proiectului, 25 de ateliere educaţionale la care au participat 250 elevi de toate vârstele din întreaga ţară, printre care şi elevi cu deficienţe de auz, de văz, copii săraci sau copii orfani, unii dintre ei cu taţi care au fost răniţi sau au murit în teatrele operaţionale din Irak sau Afganistan, dar şi elevi olimpici etc. Aceste ateliere au constat atât în lecţii de istorie, cât şi în ore de creaţie plastică, pornind de la coroana şi blazonul regal, decoraţii şi ornamente regale, până la portretul Reginei Maria, pictat pe sticlă. În unele dintre aceste portrete, sufletul Reginei se regăseşte cu adevărat, ceea ce m-a impresionat.

Anca Beatrice Todireanu la primirea Premiului pentru Celebrarea Centenarului oferit de AFCN, 15 ianuarie 2018
Anca Beatrice Todireanu la primirea Premiului pentru Celebrarea Centenarului oferit de AFCN, 15 ianuarie 2018

A. Ș.: Pe 29 octombrie a fost ziua Reginei Maria. Cum aţi marcat această dată?

A. B. T.: De Ziua Reginei, 100 de elevi au mers la Castelul Pelişor, deschis special pentru noi. Am avut o lecţie deschisă şi apoi am vernisat expoziţia ”Regina Soldat”. Mai înainte însă am făcut un popas la Cimitirul Eroilor din Sinaia, pentru a depune flori şi a aprinde lumânări la mormintele soldaților căzuți în Primul Război Mondial.

A. Ș.: Ce alte componente au mai fost incluse în proiectul premiat?

A. B. T.: Pe lângă expoziţia de fotografie şi cele 25 de ateliere educaţionale, au fost incluse în proiect şi sesiuni de comunicări şi mese rotunde, în Bucureşti dar şi în alte localități din țară. Cea mai importantă a fost Sesiunea omagială ”Regina Soldat” care a avut loc în Aula ASE în luna octombrie 2017 şi la care au participat ambasadori, secretari de stat, profesori universitari iar din partea Casei Regale, ASR Principele Radu.

De asemenea, faptul că expoziţia ”Regina Soldat” a fost itinerată şi în ţară a generat adevărate sărbători în locurile unde a fost vernisată. Vălenii de Munte, Negreşti Oaş, Sinaia, Bucureşti, Brăila, Oneşti, Bârlad, Iaşi, Gura Humorului, Piatra Neamţ, Bran, Târgovişte, Curtea de Argeş, Galaţi au fost destinaţiile din 2017 şi 2018 ale expoziţiei de fotografie ”Regina Soldat” din România, ţara ei, pe care a iubit-o atât de mult.

A. Ș.: Şi, pentru anul 2019, ce urmează? Te gândeşti la un nou proiect?

A. B. T.: Da, sigur că da. Am şi anunţat acest lucru peste tot pe unde am fost. În anul 2019, vom ajunge, sigur, cu expoziţia, la Chişinău, în Spania şi în Franţa. Cât priveşte noul proiect, este de fapt o continuare… Da, vreau ca în 2019 să abordez contribuţia diplomatică cu totul remarcabilă a Reginei Maria. De altfel de împlinesc 100 de ani de la fulminanta prezenţă a Reginei Maria, în 1919, la Paris, unde s-a întâlnit în afara Conferinţei de Pace cu membri marcanţi ai acestui for, în speranţa că va reuşi să îndulcească imaginea României. Avem multe lucruri frumoase şi interesante de povestit despre Suverana noastră, această Marie a României Mari…

Știri: Vernisajul expoziției ”Regina Soldat” (19 decembrie 2017, București)

Știri: Maria a României – portret de Regină în anii Marelui Război (10 – 14 octombrie 2018, Bruxelles)

 

Arhiva rubricii Interviurile Leviathan 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.