Vlad Ţepeş a fost, după cum se ştie (sau poate nu atât de bine), domnitor al Ţării Româneşti în anii 1448, 1456 – 1462 şi 1476. Era numit şi Vlad Drăculea, după tatăl său, Vlad Dracul. Bunicul său a fost Mircea cel Bătrân. ”Dracul” era supranumele popular, care vine de la Ordinul Dragonului în care fusese primit tatăl său şi purta pe haine însemnul ordinului, ce îi înspăimânta pe oamenii de rând şi i-a făcut să-l numească Dracul. Până la Dracula n-a fost mult. ”Țepeş” vine, desigur, de la obiceiul său de a-i omorî prin tragerea în ţeapă pe răufăcători, hoţi, criminali şi duşmani, obicei crud, înspăimântător chiar şi pentru Evul Mediu.
Răzbunarea saşilor din Transilvania
Saşii din Transilvania sunt primii care au scris despre Vlad Țepeș cu scopul de a-l denigra. Povestea este lungă, dar pe scurt se poate rezuma astfel. Exista un conflict între voievodul valah şi cercurile de comercianţi saşi din Ardeal. Aceştia făceau negoţ în Valahia, dar au refuzat să plătească taxele, astfel încât Ţepeş a hotărât pedepsirea lor în rând cu hoţii, trădătorii, viclenii. Se pare că nu uitase nici de ajutorul pe care ei l-au dat boierilor săi trădători şi complotişti, oferindu-le adăpost în cetăţile Braşovului, Râşnovului şi Sibiului. În mai puţin de 100 de ani, Europa apuseană a fost plină de poveştile populare în care saşii îl denigrau pe domnitor. Ajutaţi şi de Matei Corvin, saşii au dus un fel de campanie negativă de presă, cum am spune azi. Cel puţin 15 povestiri oripilante despre Vlad Ţepeş circulau prin secolul al XVI-lea la toate curţile regale europene într-o culegere care apărea şi cu gravuri cât mai înspăimântătoare.
Cel mai vechi manuscris păstrat al povestirilor în limba germană se află la Mănăstirea Saint Gall din Elveţia şi datează din secolul al XVII-lea. Acest text povesteşte într-o manieră foarte subiectivă despre faptele lui Ţepeş. Còpii ale manuscrisului circulau însoţite şi de xilogravuri reprezentând cruzimea lui Vlad, accentuând până la mistificare unele trăsături. Sunt relatate pedepsele pe care Vlad Țepeș le-a aplicat locuitorilor din Țara Bârsei.
În lumea răsăriteană
Există şi o variantă slavonă a poveştii oripilante a lui Vlad Ţepeş. ”Skazaie o Drakule voevod”, adică ”Povestire despre Dracula voievod”, care apare cu următoarea conotaţie făcută de tipăritorul ei: ”În anul 6994 (1486) februarie 13 s-a scris mai întâi; apoi în anul 6998 (1490) ianuarie 28, am transcris a doua oară, eu, păcătosul, Efrosin”. Scrierea este de fapt o culegere de 19 povestiri istorice, scrise la întâmplare, nu în ordine cronologică. Istoricii au ajuns la concluzia că acestea au avut ca autor un român, iar copist a fost amintitul călugăr Efrosin. Manuscrisul a ajuns în Rusia şi de acolo a circulat în toată lumea răsăriteană. Figura domnitorului apare aici mult mai favorabil conturată, el este în primul rând un domn împărţitor de dreptate, iubitor de cinste, onoare, vitejie si cere aceleași calități şi supuşilor sai. Este adevărat că pedepsește aspru şi are ca preferinţă tragerea în ţeapă…
De la Victor Hugo la Bram Stoker
Scriitori celebri, insirați de legendele care s-au format în jurului lui Țepeș au folosit și ei câte ceva în operele lor.
Victor Hugo, inspirat de lucrarea lui Dimitrie Cantemir ”Istoria Imperiului Otoman”, l-a descris pe Vlad Țepeș în al său ”Sultan Mourad” drept un boier valah care refuză să-i plătească tribut sultanului.
Jules Verne alege Transilvania pentru romanul său de anticipație ”Castelul din Carpați” în care este speculat mitul strigoiului.
Desigur, Bram Stoker cu romanul ”Dracula” este scriitorul care a câștigat cea mai mare faimă în urma exploatării personajului Dracula.
S-au făcut ulterior filme şi piese de teatru, toate pornind de la romanul lui Stoker, fiecare exagerând trăsături pe care le-au transferat unui personaj care coincide cu cel istoric doar în privința numelui.
Anul 1897 este începutul gloriei lui Bram Stoker. Un romancier care ar fi rămas poate mai puţin cunoscut sau, în orice caz, nu atât de faimos fără acest roman. Irlandezul Bram (Abraham) Stoker (1847 – 1912) s-a născut în Dublin și a avut o copilărie marcată de boală și de gândul că ar putea muri timpuriu din cauza acesteia. Orientat de părinţi spre studiul matematicii și ajuns pe băncile Colegiului Trinity din capitala irlandeză, Stoker a constatat că nu este atras de matematică, ci mai de grabă de arta dramatică. Aceasta şi pentru ca a vizionat împreună cu bunul său prieten, George Bernard Shaw, o seamă de spectacole de teatru. În 1879, Bram Stoker şi-a descoperit o nouă pasiune: studiul pentru vampirism şi ocultism. I-a venit ideea scrierii unui roman având ca temă vampirismul. Povestirile germane despre Vlad Tepeş l-au inspirat prin cruzimea descrisă acolo. El n-a fost însă niciodată în Transilvania sau în Țara Românească. Cum a putut face legatura dintre personajul Dracula – un conte secui din Transilvania şi Vlad Ţepeş, un domnitor român? Dracula cel crud devine un monstru, un personaj mitologic deja, un vampir care nu mai are de-a face cu adevăratul Dracula, voievodul. De altfel, cine citeşte romanul cu atenţie poate vedea că însuşi autorul îşi pune personajul să mărturisească înrudirea cu domnitorul român prin următoarea frază:
”Cine a fost, dacă nu unul din neamul meu, voievodul care a traversat Dunărea și i-a bătut pe turci chiar pe pământul lor?”.
Nu este cazul să ne supărăm prea mult pentru nerespectarea adevărului istoric în acest roman care a generat un mit fals. Important este ca noi, românii, să știm clar cine a fost Vlad Țepeș, recurgând la izvoarele istorice autentice. Putem profita, desigur, din turismul bazat pe imaginea lui Dracula.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
