”Dacă lucrurile ar cuvânta… atunci am auzi ceea ce nu prea vrem să auzim. Şi totuşi…” – text umoristic de Lică Barbu

516
proza umoristica de lica barbu leviathan.ro

Motto: Pe o bancă se hârjoneau doi îndrăgostiţi… ”Iubirea-i suferinţă!”, gemu banca.

proza-scurta-leviathan.ro-logoMă numesc Auto Turism şi locuiesc într-o parcare strâmtă de 5 locuri împreună cu alte 10 maşini. M-am născut într-o uzină condusă de comunişti în anul cincinal 1985 şi am ieşit pe banda de fabricaţie împreună cu alte 124 de surate, înainte de termenul de dare în folosinţă. Din această cauză sufăr şi azi de insuficienţă chiulasică precum şi de reumatism acut la suspensie spate. Am muncit cu toţi caii mei putere pentru opt propietari şi niciunul nu a avut accident cu mine. Am respectat legile circulaţiei şi nu am trecut prin băltoace intenţionat ca să stropesc pietonii. Nu am făcut discriminare de marcă cu alte maşini, cu toate că mă tamponau mereu pe şosea, motivând că nu au loc de mine. Am circulat cuminte în banda mea pe partea dreaptă, suportând cu cele două roţi dreapta toate penele de cauciuc. Am locuit în diferite parcări de stat şi într-un garaj închiriat. Am suportat cu stoicism ploi, frig şi miros de tablă încinsă. Nu am fost călcată de hoţi, prin grija unui propietar care a uitat să mă re-re-vopsească. Iată-mă ajunsă ruginind în pragul pensionării şi folosită când şi când pentru cărat gunoi, lemne şi uneori ceva marfă pentru un aprozar. Propietarul meu actual a câştigat la un concurs cu etichete de iaurt o maşină. Nu pot spune ce marcă e, din respect concurenţial. O fi ea nouă-nouţă, dar de ce când nu-i merge ceva ”împrumută” câte-o piesă de la mine? Iarna, când nu porneşte, tot eu sunt cea care o tractează, căci ea e tânără săraca şi nu vrea să se chinuie, că-şi termină bateria. Nu-i ajunge curentul pe care-l ia de la mine? Nu cară aia, că-şi murdăreşte tapiţăria, nu duce asta, că e prea grea, nu suportă vântul şi soarele şi-mi ia prelata în mod abuziv… Da’ aşa, ştie să alerge de rupe asfaltul. Măcar să ocolească gropile, să nu-mi ia mie bucşele pe care le am de când era fierul-fier. O fi ea tânără şi plină de energie da’ prea i-a sucit capul, rău de tot, propietarului. Nu este zi de la Dumnezeu să nu văd pe scaunul ”mortului” câte un proces-verbal. Acu’, de curând, a fost adusă de o salvare de maşini boţită ca o armonică iar ”stăpânul”, în loc să o abandoneze la fier-vechi şi să mă ia pe mine la treabă, a reparat-o bec la o clinică-service. Eu am tractat-o. La întoarcere m-a condus un începător. Propietarul s-a întors cu ”iubita” lui. Uneori am încercat să mă răzbun. Asta, când îşi aducea aminte de mine. Îmi dădea câte o cheie şi porneam mai greu, îl driblam pe la direcţie, gripam câte un rulment… Mamăăă!! Să fi văzut atunci înjurături şi pumni în capotă!

Lică Barbu
Lică Barbu

Nu mai pot, nu mai suport! De aceea v-am scris… Chiar aşa? Să nu mai fiu bună de nimic după atâţia ani de muncă? Măcar, acolo, un ulei schimbat şi unsă puţin, şi tot mai fac ceva. Tineretul de azi nu-i bun decât de viteză, amenzi şi boxe la refuz de mi-au spart claxoanele.

Prin intermediul acestei scrisori am rugămintea de a-mi publica un mic anunţ să-mi pot găsi şi eu liniştea:

Pensionară, 25/1310/5 locuri, caut propietar înţelegător, econom, meseriaş, fără obligaţii auto, să putem zburda împreună pe şoselele patriei. Ofer pornire la cheie şi 6% consum – contra reparaţii omeneşti.

Cu mulţumiri,

A. Turism (marcă nec.)

Vezi arhiva rubricii Proză scurtă

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.