Pe nea Gheorghe îl văd în fiecare dimineață. Acum, că a ieșit soarele, stă pe un scaun cotonog, sprijinit de peretele casei lui mici, cu ferestre scorojite, privește în gol, de la înălțimea lui de un metru și jumătate, îndoit peste curtea îngustă și plină de lucruri inutile. Nu se îndură să renunțe la ele. Știu că a fost chiar ceva șef pe la arhive, dar de mult, are peste 80 de ani…
Acum două zile m-a strigat cu voce abia articulată, nea Gheorghe părea răgușit, dar bucuros de o conversație ca între vecini. „Domn profesor, m-a întrebat, matale știi ce mâncau românii acum o sută de ani?” Îl ascult de dincolo de gardul ruginit, îmi citește dintr-o carte zdrențuită și mă gândesc că istoria pare să se întoarcă pe mesele noastre. „Știr, podbal, frunze de sfeclă, hrișcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă sau julfă… E din sămânță de cânepă, semăna cu brânza… Și tocmagi.”
„Din ce-mi citești? îl întreb și eu. Uite, îmi răspunde, dintr-o carte despre bucătăria țăranului român, scrisă de un învățător de țară.” Ar vrea să se ridice și să-mi arate foile lui îngălbenite, dar nu poate. „Lasă, zic, stai acolo…” „Iată, continuă nea Gheorghe, tot de pe scaunul lui cotonog, o sugestie de început al secolului XX, pentru masa domnilor de azi: la felul întâi, se ia o bucată de mămăligă rece, hrincă, se taie felii, se prăjește pe ambele părți, pe jeratic, se dă cu sare, se dumică într-o strachină, peste ea se toarnă apă rece, se amestecă bine și… se mănâncă.” Râde, i se văd gingiile inflamate, nea Gheorghe nu mai are niciun dinte. Atenție, domnii de azi, îmi spun eu, înghițiți în porții mici!
În fine, asta a fost friptura… La felul al doilea, nea Gheorghe citește ceva despre poșircă, ce se face din fructele fierte, din care s-a scos palinca, amestecate cu mămăligă. Iar pentru felul al treilea, chițăie vecinul înveselit, „serviți șușoiu! În apa fierbinte se bagă pâine tăiată mărunt, sare și brânză… Merge și fără brânză”. Pentru cei care postesc și se pregătesc de curățenia spirituală, i-aș spune eu bătrânului cu chef de vorbă, dar nu o fac… El îmi citește mai departe… „Dacă nu ajunge, pentru desert vă sugerăm titirim cu apă rece! Se iau fărâmăturile de mămăligă rece, se amestecă cu apă și, ce iese, mănâncă omul lihnit de foame…”
Pe nea Gheorghe, vecinul meu umbrit de câțiva ani de un hotel apărut (cum oare?) exact în mijlocul orașului, pe o stradă liniștită, altădată, a urbei noastre voievodale, pe el, așadar, îl doare-n pensie… A venit primăvara, i-a crescut pensia cu vreo douăzeci de lei (lei grei, desigur) și parcă i-aș povesti ceva despre berea pe care să o aleagă pentru curtea lui îngustă, acum mereu fără soare, peste care flutură reclamele mătăsoase și veterinare ale stabilimentului cel nou.
Parcă i-aș face câteva recomandări: poate o bere ANTARCTIC NAIL ALE, care costă 800 de dolari bucata sau una JACOBSEN VINTAGE No.1, care costă doar 350 de dolari bucata. Dacă i-a sosit și factura de gaze și noua taxă de salubritate, atunci nea Gheorghe ar trebui să se mulțumească cu o bere din China, caramelizată și maturată în butoaie de whisky, cu aromă dulceagă, la numai 44 de dolari bucata. Pentru pensia de luna viitoare, după ce și-o plăti și factura de curent, pentru nea Gheorghe aș mai avea o propunere: cunoscută drept cea mai luxoasă bere din Australia, CROWN AMBASSADOR RESERVE este maturată în butoaie de stejar, timp de trei luni, în Franța. Este produsă în ediție limitată, de șapte mii de sticle numerotate individual, sticle de 750 mililitri și costă aproape o sută de dolari bucata. Pentru nea Gheorghe se va numerota sticla 6999, cu emblema familiei și cu un turn al Chindiei pe capac.
Nea Gheorghe, mai am un sfat pentru matale, caută o țuică prin beci și hai noroc! Mă tem însă că îi va fi tare greu să coboare scările înguste…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
