Toată lumea ştie că 1 aprilie este o zi în care se fac diferite farse sau păcăleli. Păcăleli aveau loc şi pe strada noastră sau la şcoală, prin anii copilăriei mele. Fiecare cum îl ducea capul.
Jiji era cel mai insistent cu păcălelile. Toată ziua se ţinea scai de noi ca să ne păcălească. Poate ar fi fost mai amuzant dacă nu făcea farse stupide.
În acel an, Ziua Păcălelilor a căzut într-o sâmbătă.
La şcoală, Jiji încerca să ne facă feste la toţi din clasă. Nu i-a mers. Ştiindu-l cât e de naiv, îl evitam toţi şi nu-i răspundeam la provocări. El, nu. Insista în nebunia lui.
– Du-te, bă! Unde-ai mai văzut tu avion în copac? Avionul bâzâie, nu croncăne, îi răspundea Tatalai la insistenţele lui Jiji să se uite în nuc unde e un avion.
Dacă a văzut el că nu are succes cu noi, s-a dus la cei din clasele mai mari crezând că-i face praf cu amăgirile lui. Mai să nu o ia după ceafă. Ţugui l-a alergat prin curtea şcolii ca să-i tragă câteva „castane” aşa, din „prietenie”.
– Dacă te prind pe câmp la înălţat zmeie, zbori cu ele cu tot, a strigat Ţugui la el ştiind că Jiji adora să caşte gura când acesta înălţa faimoasele lui zmeie.
Pe drum, spre casă, Jiji, la fel. Se agăţa de noi ca să ne păcălească. Zburlita l-a respins imediat ţipând la el ca să audă toată strada.
– Băi, Jiji! Dacă nu ai ce face, du-te la gară!
Jiji a rămas blocat-n drum. „Ce să caute el la gară? Şi unde-i gara? Ori vrea să mă păcălească?”, se frământa el cu privirea năucă spre lungul străzii, zăpăcit de vorbele Zburlitei.
L-am lăsat în urmă şi ne-am dus fiecare la casa lui.
Dorinţa lui cea mai mare era să-i facă o farsă Musculiţei. La şcoală nu a reuşit. Musculiţa îl evita cu obişnuitul ei semn din mână care însemna un fel de „Mă laşi?!”
Aşa că s-a dus la poarta ei şi a chemat-o la stradă.
– Mi-a spus Licuţă să te duci până la el, a încercat el o manevră de păcăleală.
– Ştiu! A anunţat şi la gară că m-a chemat la el. Dacă nu crezi, du-te la gară şi ascultă cum repetă anunţul în difuzoare, i-a răspuns Musculiţa dându-şi seama de intenţiile lui Jiji.
Chipul lui Jiji parcă era un desen din peşterile preistorice iar mintea lui căuta fosile de mamuţi.
A plecat aiurea pe stradă. Era un mister pentru el. „Ce-are gara cu 1 aprilie?”, se tot întreba în sinea lui căutând sensul cuvântului „gară” din vorbele celor două fete.
După ce Musculiţa a trecut pe la Zburlita, a venit la mine împreună cu ea şi cu un pachet de cărţi „Păcălici”. Bine dispusă, ne-a invitat să ne jucăm toţi trei.
Am ieşit la stradă şi ne-am încins la joc pe o pătură aşternută peste firele de iarbă, proaspăt răsărite, uitând de aiurelile lui Jiji.
Exact. Unde-i Jiji? De obicei, când jucam cărţi, ţop! şi el. Nici nu ne-am făcut griji. Mai bine că nu e.
Falsă părere. Jiji a apărut la colţ. Stătea ţintuit pe loc privindu-ne bănuitor. Nu ştiam ce-i cu el şi i-am făcut semn să vină la jocul cu cărţi. S-a apropiat de noi şi ne privea pe rând încruntat.
– Ce-I, Jiji? De ce eşti bosumflat? Parcă ai fost la gară şi ai pierdut trenul, l-a luat la întrebări Musculiţa intuind ceva.
– Hm?! Adică eu sunt păcăliciul vostru, aşa-i? La gară nu era nicio chestie pentru mine. De ce m-aţi trimis la gară?, a sărit Jiji să-i judece.
– Pentru că acolo e un tren care adună şmecheri ca tine şi-i duce la bibliotecă să înveţe din cărţi ce e bunul-simţ şi să capete un dram de inteligenţă. Dacă ai pierdut acest tren hai!, aşază-te lângă noi ca să jucăm Păcălici, i-a dat răspunsul Zburlita zâmbind ştrengăreşte.
Cu toate că nu a înţeles nimic, Jiji a intrat în joc cu intenţia să ne bată la cărţi. Cred că voia să se răzbune. Degeaba. Jiji rămânea mereu Păcălici şi pentru că era cu pedepse, îl puneam să strige tare ca să audă toată strada: „Iar am rămas păcălici!”
Râdeam şi ne amuzam cu toţii uitând de „păcălelile” lui Jiji. Pentru că aşa e între prieteni. Toate nimicurile dispar în vârtejul jocului şi ne bucuram cu intensitate de copilărie.
Eu râdeam şi nu prea. Ceva nu se lega. Jiji nu ştia unde-i gara, cu toate că era aproape de cartierul nostru.
De aceea, în minte mă tot ciocănea la cap întrebarea: „Jiji chiar a fost la gară?”
La Editura Leviathan a apărut volumul Aventurile lui Licuță dincolo de Capătul Lumii. Detalii, click aici.
Arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
„Va urma” (1) de Lică Barbu
„Va urma” (2) de Lică Barbu
„Va urma” (3) de Lică Barbu
„Va urma” (4) de Lică Barbu
„Va urma” (5) de Lică Barbu
„Va urma” (6) de Lică Barbu
„Va urma” (7) de Lică Barbu
„Va urma” (8) de Lică Barbu
„Va urma” (9) de Lică Barbu
„Va urma” (10) de Lică Barbu
„Va urma” (11) de Lică Barbu
Vezi arhiva rubricii Proză scurtă
Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina Zâmbetul unește
