De șapte săptămâni, Teatrul Național de Televiziune se vede 7 zile din 7 pe TVR 3

171
Victoria Cociaș în „Paiațele”. Sursa foto: TVR
Victoria Cociaș în „Paiațele”. Sursa foto: TVR

rubrica teatru tv logo leviathan.roAm încercat, în tot acest interval, să facem un pic mai ușoară izolarea pe care vremurile ne-au impus-o. Fiecare seară a avut câte o temă: teatru pentru copii, dramaturgie autohtonă clasică, dramaturgie universală – clasică sau contemporană, dramaturgie autohtonă contemporană, comedie. Pe lângă spectacolele de teatru tv am programat și proiectul „Căsuța cu povești” și portrete In memoriam.

Mergem mai departe și vă mulțumim, încă o dată, pentru sprijinul acordat în promovarea programelor noastre.

Miercuri, 6 mai 2020, la ora 20.05, pe TVR 3, PREMIERĂ TV: Paiațele, fantezie după A. P. Cehov. Adaptare de Niculae Urs după traducerea Iuliei Vârsta. Regia: Niculae Urs. Regia și adaptarea tv: Dominic Dembinski. Spectacol cu public preluat în cadrul programului Teatru în TVR 2019. Coproducție Teatrul „Nottara” – Casa de Producție TVR. În distribuție: Victoria Cociaș, Niculae Urs, Olimpia Urs.

Spectacolul Paiațele este o fantezie de Niculae Urs, după proza scurtă a lui A. P. Cehov și nu numai. Montarea este o comedie în familie sau, altfel spus, o căsnicie „cu cântec(e)”. La baza scenariului, stau două lucrări ale lui A. P. Cehov: sceneta-monolog Despre efectul dăunător al tutunului și povestirea Ea și El.

„Paiațele, scenariul cehovian al distinsului actor, scenarist și regizor Niculae Urs este o bijuterie dramaturgică, tragicomică ce îmbogățește artistic sarcasmul și modernitatea geniului lui Cehov. Spectacolul este o comedie acidă despre viața conjugală, o oglindă când duioasă, când grotescă a unor probleme de comunicare și comportament în cazul cuplurilor din orice loc și timp. Aportul celebrei actrițe Victoria Cociaș este fundamental, reușind un sincronism comic desăvârșit cu partenerii dintre care se remarcă și soprana Olimpia Urs ce dovedește nebănuite calități pentru teatrul comic, ce compensează marele său har muzical.” – Dominic Dembinski.

Cameramani: George Păduraru, Remus Tigoianu, Cristian Stoica, Dan Constantinescu, Mihai Costea, Onuțu Viorel. Director de imagine: Aurel Pițigoi. Sunet: Valentin Bartolomeu, George Sandu. Scenografie: Raluca Chelaru. Costumieră: Mihaela Ursu. Machiaj: Cristina Feraru. Editor de montaj: Cornel Tudorache. Pps: Cornel Ciuleanu. Ilustrator muzical: Mihaela Constantinescu. Echipa Kit: Ovidiu Neamțu, George Popescu, Gică Săulescu, Bogdan Fusu, Valeriu Dumitrescu, Valentin Petre. Sonorizare: Valentin Grecu, Sorin Zlate, Mihai Dică, Ionuț Barbu, Dănuț Ghergina, Eugen Ciolacu. Lumini: ing. Andrei Sulugiuc, Sorin Chiriță, Florin Duceag. Teleficare: Mihai Stancu, George Oancea. Regia de montaj: Andrei Berescu. Producător: Gabriela Valentir.

Iată programul complet al difuzărilor din 6 mai:

Ora 14.00 – reluare „Căsuța cu povești” – Fata babei și fata moșneagului,” partea a doua

Ora 14.05 – reluare Curcanii de Grigore Ventura. Adaptare de Virgil Brădăţeanu și Anca Ovanez-Doroşenco. Regia: Anca Ovanez-Doroşenco

Ora 15.30 – Portret In memoriam Jorj Voicu. Producător: Daniela Ciolan. Realizator: Cătălin Mireuță

Ora 20.00 – „Căsuța cu povești” – Prințesa și mazărea

Ora 20.05 – PREMIERĂ TV: Paiațele.

Ora 21.30 – Portret In memoriam Radu Gabrea. Producător: Daniela Ciolan. Realizator: Cătălin Mireuță.

Urmează, joi, 7 mai 2020:

Capul de răţoi de George Ciprian. Adaptare pentru televiziune de Ioana Prodan și Constantin Dicu. În distribuție: George Mihăiță, Petre Lupu, Paul Chiribuță, Geo Costiniu, Mircea Albulescu, Anca Sigartău, Rodica Sanda Țuțuianu, Cornel Vulpe, Radu Duda, Mitică Iancu, Ruxandra Sireteanu, Mihai Bisericanu, Alexandru Bindea, Nicolae Dinică, Rudy Rosenfeld, Paul Nadolski, Sorin Medeleni, George Păunescu, Cosmin Șofron, Claudiu Romilă.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție a TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+. Producător coordonator: Demeter András István.

www.tvr.ro

https://www.facebook.com/casadeproductietvr/

https://www.instagram.com/casadeproductietvr/                                                                  

Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

Comunicat al Casei de Producție a TVR

Arhiva Teatru tv

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.