Acum 88 de ani, la data de 20 februarie 1938, avea loc debutul Mariei Tănase (1913 – 1963), la postul Radio Bucureşti, cea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc.
Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea. La această emisiune, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.
Surse: Wikipedia, Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti” al Societății Române de Radiodifuziune.
Vezi și: Momente solare ale devenirii artistice a Mariei Tănase de Alexandru Mica, la rubrica „Folclor”, în revista trimestrială Leviathan, anul II, nr. 4, octombrie – decembrie 2020, p. 85, click aici.





















