Deschiderea Festivalului „Enescu” – impresii personale de la distanță, articol de Milena Munteanu

143
Hilary Hahn, Paavo Järvi, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, 28 august 2021, Sala Palatrului. Foto © Andrada Pavel, Festivalul „Enescu”
Hilary Hahn, Paavo Järvi, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, 28 august 2021, Sala Palatrului. Foto © Andrada Pavel, Festivalul „Enescu”

logo George Enescu International Festival 2021Acum doi ani, când s-a ținut Festivalul „Enescu” (și) la Toronto, relatam de la concertele oferite pe plaiuri canadiene, pentru revista Leviathan, ce este și în acest an, partener media oficial al Festivalului Internațional „George Enescu”. În 2021, când Festivalul se găsește la cea de-a 25-a sa ediție și se sărbătoresc și 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român, particip doar de la distanță, dar din tot sufletul. Revista Leviathan ne făcuse cunoscute cele 25 de motive pentru care aceasta ediție e specială și așa am aflat și cum să particip „în direct” la acest eveniment muzical de excepție.

Pe 28 august, înainte de deschiderea festivalului, eram deja pe recepție (virtual, desigur), la Sala Palatului, anticipând concertul ce urma să înceapă, având-o ca solistă pe Hilary Hahn, violonistă cu trei premii Grammy, pe care o ascultasem pe viu în concertele de la Roy Thompson Hall, la Toronto.

M-am conectat de departe la concertul ce începea cu Rapsodia română în Re major, op. 11 nr. 2 de George Enescu, ce a răsunat în toată casa. „Ce se cântă?” am fost întrebată. „Ce frumos!” mi s-a spus. “Cred și eu…”

Mi s-a părut că de-abia intram în atmosferă, că orchestra se încălzește… Am gândit că ascultam rapsodia interpretată pe românește, dacă se poate spune așa ceva, sau poate eu eram pe cale să intru în atmosfera fierbinte de la București, la propriu și la figurat. Era evident și pentru mine cât e de cald în Capitală, nu numai judecând după sudoarea de pe fruntea dirijorului, dar și din niște mici semne ale membrilor orchestrei care își făceau vânt când puteau. Rapsodia include ritmuri pastorale și dansante, profesionist interpretate de orchestră, cu suflătorii colorând paleta muzicală de acasă, căruia îi dusesem dorul. Trebuie să spun că în afară de concertele organizate de românii de la Toronto, rar se aude muzica lui Enescu sau Porumbescu în sălile de concert canadiene, așa că pentru mine a fost balsam de suflet. Chiar și când mai vin interpreți din țară, de multe ori abordează alte repertorii… de fapt am și sugerat Orchestrei Filarmonice din Toronto să includă piese mai diverse. Am impresia că se pune mult accent pe inovație muzicală contemporană, așa că mai fiecare concert include câte un tânăr compozitor care experimentează… iar școlile muzicale naționale sunt rar abordate. Surprinzător, chiar marii compozitori din perioada clasică și pre-clasică sunt rar reprezentați (așteptasem ani la rând să îi ascult pe unii dintre ei). Cum spuneam, pare că accentul se pune pe experimentul modern, poate chiar pe promovarea talentelor locale, și mai puțin pe o mare varietate din afară. Probabil că alegerile depind și de preferințele dirijorale, cred că de fapt sunt mai mulți factori ce contează în această discuție. Aș spune și că accesibilitatea e un factor, căci se dorește ca programul să intereseze pe cât mai multă lume. De fapt e numai o părere, totuși, știind ce înseamnă muzica mare de acasă, m-am așteptat să o văd reprezentată mai substanțial în programele de peste ocean. E posibil să fie nevoie și de promovare din partea noastră, dar n-aș vrea să mă îndepărtez prea tare de subiect.

Revin la primul concert al Festivalului Internațional „George Enescu”: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră, op. 47 de Sibelius, unul dintre preferatele mele, e pe lista mea scurtă în ceea ce privește literatura violonistică. De fapt, aveam așteptări înalte, mai ales că ascult des acest concert, având la îndemână interpretările lui Jascha Heifetz și pe cea a lui Maxim Vangerov (ultimul fiind dirijat de Daniel Barenboim), înregistrare ce mă năucește de fiecare dată.

Pe Hilary Hahn mi-o aminteam foarte tânără, acum este în floarea vârstei. Îmbrăcată într-o rochie lungă cu motive mari monocromatice pe fond alb, avea o prezență formală, totuși cumva accesibilă, nepretențioasă, poate din cauza unui decoiffage artistique sau doar a unui decoiffage, pur și simplu. Eu n-ar trebui să fiu surprinsă, având în vedere că locuiesc pe continentul american și merg în sălile de concerte unde întâlnești un gen de dezinvoltură, o dezinhibiție totală și o naturalețe pe care le-am văzut și la Hilary în acest concert. Părea chiar curioasă, se întorcea să-i vadă mai bine pe cei din orchestră, sau să se uite la spectatori, zâmbea spre sală, cu mimici expresive. Ceea ce impresionează, mai mult decât orice, e nuanța interpretării sale (evidențiată de la primele note), precum și abilitatea extraordinară de a realiza tranziții, schimbări bruște de ritm etc. Pare să aibă un control excelent, fiind foarte tehnică. Găsesc că execută cu acuratețe și fler, știe să puncteze, comunicând clar emoțiile. Fară să fiu specialist, pe mine mă cucerește mișcarea ei din încheietura mâinii drepte, mișcarea arcușului. Îmi pare economică. Eficiența americană pare pusă în practică chiar și în domeniile în care nu excelează în mod tradițional, aceasta fiind o artă importată din bătrâna Europă…

După ritmurile finale ale primei părți a concertului de Sibelius, strălucirea interpretării m-a ridicat în picioare; m-am surprins strigând: Wow! Remarc că sala aplaudă între părți (lucru despre care nu-mi amintesc de pe timpul când mergeam la concerte la București, mai degrabă am văzut astfel de purtări în sălile de concert nord-americane). Să fie românii chiar atât de primitori să îi ofere solistei motive să creadă că se află acasă? Nu știu. Oricum, acest fapt s-a repetat și după partea a doua a concertului. Partea a treia, pe care o ascult în interpretările lui Heifetz și Vangerov, are ceva masculin, e un ritm și un ton cumva virile, așa că eram curioasă să văd care va fi abordarea solistei. Ritmul mi s-a părut încă și mai rapid decât în alte interpretări, un fel de maraton pe care urma să se suprapună virtuozitatea sa interpretativă. Minunate tranzițiile, bine articulate, într-un ritm extrem de alert, fară să sărăcească textura muzicală, ba dimpotrivă. Hilary is on the money, e la înălțime. Eu am sărit în picioare la sfârșitul concertului, bănuiesc că la București era doar prea cald ca acest lucru să se întâmple. Hilary a bisat mai întâi un Largo și apoi o altă piesă (Giga) de Bach.

Partea a doua a concertului a adus în prim-plan un alt compozitor favorit, Rahmaninov, ale cărui concerte de pian îmi place să le ascult în propria-i interpretare, ca pianist. Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27 fusese dirijată de compozitor la premiera ei din 1908 și era lungă de cca. 60 de minute, dar de atunci a avut mai multe revizii, unele fiind scurtate semnificativ. Varianta inclusă în acest program, de sub 50 de minute (ce omite probabil anumite repetiții) se lasă gustată cu mare plăcere. În plus, am găsit-o memorabilă, pe alocuri învăluitoare, pe alocuri strălucitoare,  iar anumite teme muzicale sunt de-a dreptul mișcătoare, asta neîndoielnic și datorită interpretării dirijorului. În mod clar, Simfonia lui Rahmaninov a încheiat primul concert al Festivalului „Enescu” din acest an pe o notă cât se poate de înaltă, finalul tăiându-ți respirația.

Concertul e urmat de ropote de aplauze din sală dar și de pe scenă, din partea instrumentiștilor, pentru dirijorul Paavo Järvi care a condus acest prim concert. Aș dori să mentionez că Sarah Nemțanu, concert-maestru de origine română ce locuiește in Franța, este prim-violonist al Orchestrei Naționale a Franței. Merită felicitările noastre. În egală masură, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

Am gândit că sunt puține mecanisme mai eficiente de a ne face cunoscuți în lumea largă decât să ne înfătișăm așa cum suntem, minunați în muzicalitatea noastră de români, onorându-l pe cel ce ne-a făcut cunoscută muzica în lume. Cum altfel am putea atrage unele dintre cele mai valoroase nume interpretative ale momentului? Acest festival este locul de întâlnire al valorilor muzicale ale zilei, locul de unde pleci mai bogat decât ai venit. Onorează pe oricine. Astfel, se păstează și memoria compozitorului, dar se perpetuează și o tradiție de care putem fi mândri cu toții. În plus, ne arătăm talentele, adăugând lumii strălucirea noastră. E un model pe care ar fi bine să-l replicăm și în alte domenii, să amintim tuturor, dar și nouă înșine, ce am fost, ce suntem și ce putem deveni.

E o șansă de a arăta că România nu este numai țara lui Dracula, cu vampiri doritori de sânge, ci e o țară a armoniei muzicale sublim articulate, cu valori culturale și virtuozitate la scară mondială. Enescu ne-a iubit suficient de tare să ne lase această moștenire, să inspire acest Festival. Să ne aducă mereu înapoi la muzică și frumusețe. Cred că zâmbește, de acolo de unde este acum.

Constat că Festivalul „Enescu” a început cu dreptul. Anticipez patru săptămâni de pură încântare având în vedere ce ne promite programul, de la sărbătoarea Enescu-Stravinski, la celelalte delicii. Îmi vine să-mi iau bilet la primul avion ce zboară la București, să fiu aproape de vibrația culturală a Capitalei, căreia îi duc dorul – mai ales acum, pe timpul Festivalului Internațional „George Enescu”.

*

logo asociatia culturala leviathanAsociația Culturală Leviathan, editor al publicațiilor Leviathan.ro și revista culturală trimestrială „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2021.

Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan” nr. 3, iulie–septembrie 2021, pp. 47–49, puteți citi un amplu articol de prezentare a ediției 2021 a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2021 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.

leviathan partener media festivalul george enescu

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Arhiva rubricii Musica 

Arhiva George Enescu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.