O descoperire arheologică importantă a fost făcută pe terenul pe care urmează să fie construit un complex imobiliar, în Constanţa. Săpăturile au scos la lumină o aşezare romană, construită pe locul uneia mult mai vechi, din Epoca Bronzului. Tot acolo sunt şi urme mai noi, din Al Doilea Război Mondial.
Aceste descoperiri sunt doar câteva dintre elementele care alcătuiau acoperişul caselor de altădată, locuite de agricultorii romani, stabiliţi la marginea Vechiului Tomis. Pe o suprafaţă de aproape 4.800 de metri pătraţi, arheologii caută, în această perioadă, şi alte indicii referitoare la viața oamenilor de acum 1.800 de ani.
”E un vas din piatră, făcut dintr-un bloc de calcar și, în general, erau folosite la pisat semințe, în general de grâu. Avem de-a face cu o așezare importantă. S-au găsit monede, monede de la Dioclețian, de la Galerius, de la Constantin cel Mare”, a declarat Constantin Băjenaru, arheolog.
În timpul săpăturilor, arheologii au avut parte de mai multe surprize descoperind fragmente dintr-o amforă romană, practic, niște vase din ceramică în care se transportau vinul sau uleiul. Până acum, cercetările au scos la lumină şi mai multe gropi de depozitare din Epoca bronzului.
”Avem cel puțin 50 de complexe antice și preistorice, pe lângă acestea, încă în 12 intervenții necunoscute până acum din Al Doilea Război Mondial, este vorba de niște gropi rotunde”, a adăugat arheologul Constantin Băjenaru.
La săpăturile arheologice participă și studenți de la Facultatea de Istorie, viitori arheologi.
”E o ocazie nouă, aici am contact direct cu trecutul, îl ating, îl simt”, spune Daniel Barbu, student. Toate artefactele descoperite de arheologi vor fi duse pentru cercetare amănunțită la Muzeul de Istorie din Constanța.