2. Băşcălia, un eşec istoric la noi?
Știm de mult, e supraproducție de bășcălie la noi. Nu întâmplător scria un eseist de azi că, la români, libertatea este tihna de a spune bancuri, de a face bășcălie din orice. E temeinică și plină de ecouri, afirma într-o conferinţă Ana Blandiana, privind băşcălia la români. În comunism băşcălia era un mod de defulare şi de luare în derâdere a regimului, iar în democraţie băşcălia determină degradarea tuturor acţiunilor şi lucrurilor din jurul nostru.
Să răsfoim puțin paginile sobre ale Poetei: românul nu e candid niciodată, are spirit critic, luciditate, bun-simţ, mefienţă, scepticism şi tot el vorbeşte de adaptabilitatea românească, pendulând între scepticism şi grandomanie; așa crede Ana Blandiana. Din această „pendulare” s-a născut şi continuă să se nască băşcălia. Dacă aş aparţine unui popor mare şi triumfător, unul dintre acele popoare care au marcat cu o asemenea forţă viaţa planetei, încât noţiunile morale nu mai îndrăznesc să li se aplice, se întreabă Ana Blandiana, aş fi tot atât de preocupată de caracteristicile şi destinul poporului meu? Băşcălia, nelipsită din nicio epocă a istoriei noastre, îşi schimbă modul de întrebuinţare de la o epocă la alta, ea a devenit pentru români un fel de „şperaclu bun de deschis toate porţile şi de rezolvat toate problemele, un fel de perpetuum mobile care face să ni se învârtă nu numai soarta, ci şi sufletul în gol”. Băşcălia este o ţară, o ţară care se întinde de la Prut până la Dunăre şi de la Tisa până la Mare.
Cităm din bășcălia obișnuită… O tornadă va lovi Aradul, dacă merge la vest şi ia toată ungurimea, suntem pregătiţi! Sau, de ce au parlamentarii români salariile aşa de mari? Pentru că prostia se plăteşte. Încă: Ștefan cel Mare se adresează armatei, oşteni, mâine ne batem cu turcii. Bă, dar să veniţi, că am vorbit cu oamenii ăia! Sau, mai recentă, dacă vrem să aibă un viitor asigurat, trebuie să ne dăm copiii la şcoală în Teleorman…
Românul care face băşcălie are impresia că e regele lumii. De fapt, e numai o victimă care, deşi crede că el are ultimul cuvânt dacă râde la urmă, râde degeaba. Și da, între umorul fin şi băşcălie e o linie nu fină, ci groasă, pentru că aşa e băşcălia, grosieră şi inutilă. Este bășcălia o armă de apărare? Este, cum cred mulți dintre noi, o dovadă de superioritate și inteligență? Un jurnalist cunoscut afirma că, de fiecare dată când facem băşcălie, mai adăugăm o înfrângere la istoria noastră, atât personală, cât şi ca neam. Da?
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
