3. O alăturare firească, singurătatea și unicitatea…
Unicitatea este arma noastră cea mai de preț într-o lume strâmbă, în care oameni mărunți și mărginiți ne hotărăsc viața, drumul, începutul, sfârșitul. Foarte mulți ani i-am îndemnat, uneori cu succes, alteori fără, pe adolescenții din fața mea să creadă în unicitatea lor irepetabilă. Fiecare dintre noi, încercam să le spun, suntem un semn unic al creatorului universului, oricare ar fi acesta. Omul adună unic și îngândurat, de cele mai multe ori, toate trăsăturile universului. Ne place să credem că suntem în stare să căutăm ceea ce ne face fericiți pe noi, adică pe tine. Nimeni nu trăiește în locul tău.
Oare? mă mai întreb azi. Uitați-vă la aleșii națiunii, au cu toții sentimentul că trăiesc în locul nostru, ei vorbesc pentru noi, fură pentru noi, sunt fericiți în locul nostru, suferă pentru noi, au lacrimi reci peste obrajii scofâlciți și palizi, tot de dragul nostru. Câtă greutate sufletească peste trupurile lor acoperite de costume de firmă, asortate la cravatele în culori patriotice și de partid… Ce faună bogată și ce unicități înfiorate! Și ce mulți sunt! Ei toți scriu povestea alterității, de ei depindem, ei fac legile, ei le calcă prin colbul parlamentului cenușiu, tot pe ei îi vom alege la nesfârșit.
Și cum ar putea să fie altfel? Duhoarea, scuzați de vorbă rea, e măsurabilă. Un sondaj sociologic a arătat că într-o gospodărie de români, din trei, veceul e departe, în curte sau nu e deloc, dar 70% au telefon mobil. Deci 33% nu au toaletă, iar 32% nu au baie sau duș. 70% dintre singularitățile noastre schimbă periuța de dinți la cinci ani, 10% nu prea știu ce este, dar știm să zâmbim frumos când mincinoșii ne demonstrează ce bine trăim și, mai ales, ce bine va fi să fie. Așa este, o singularitate deplină a luat naștere peste relieful golit de păduri al României mele, o unicitate de simțire și trăire patriotică se întinde ca o pastă dulce peste o felie de pâine mucegăită. Și ce? De aici se zărește falnic viitorul…
Haideți să tragem o concluzie conceptuală, singurătatea sau solitudinea (din latină: solus care înseamnă singur) este o stare emoțională de izolare, atunci când cineva simte lipsa relaționării cu ceilalți sau nu simte iubire. Palidă, desigur, etimologia, cică solitudinea pe o perioadă scurtă este adesea apreciată ca timpul când se poate munci, gândi sau odihni fără întreruperi, iar singurătatea poate fi utilizată în mod pozitiv pentru a adăuga oportunități individuale pentru rugăciune și pentru a atinge o stare de pace și consolare.
Vedeți? Asta era soluția…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
