1. Albul singurătății
Cu ceva ani în urmă am scris un roman care s-a numit Două povești despre singurătate. Aveam un punct de plecare trist: singurătatea omului nu este altceva decât frica de viaţă și, de cele mai multe ori, viața se așază neliniștită peste poveștile noastre. Am adunat un fel de „dosar” de idei, m-am pregătit multă vreme, tema era complicată și apăsătoare. Îl regăsesc aici, pentru rubrica mea de fiecare vineri din Leviathan…
*
Într-una dintre diminețile albe de săptămâna trecută, scriam eu tot așa, cu ceva timp în urmă, mergeam – cum o fac de peste patruzeci de ani – spre liceul meu acoperit de zăpadă. Era șapte și jumătate, străzile din centrul orașului erau pierdute în nămeți și o liniște, albă și ea, se amestecase cu gerul de sfârșit de februarie. Știu fiecare casă, fiecare curte și fiecare câine de dincolo de garduri și mai știu, aproape, fiecare om pe care-l întâlnesc pe trotuarele căptușite cu amintiri. Zăpada neatinsă din cele mai multe curți îmi dă senzația unei lumi de plumb, grea și apăsătoare. În multe locuri, e clar, nu mai locuiește nimeni, nu se vede nici măcar urma unei pisici rătăcite, oamenii nu mai sunt, cei tineri au plecat prin Italia, Spania, Anglia, iar cei bătrâni „au plecat” și ei. Aceasta, îmi spuneam împiedicându-mă în zăpada moale, trebuie să fie culoarea albă a singurătății. Noroc cu ea, zăpada căzută peste noi, care ascundea tot, tristețe, milă, deznădejde și umbre…
Și este sigur astfel, singurătatea e una dintre cele mai ciudate experiențe umane, pentru că nu înseamnă doar să fii singur, ci să te simți singur, chiar și când ești înconjurat de oameni. Unii oameni o caută. De exemplu, Friedrich Nietzsche vedea singurătatea ca pe un spațiu de claritate, acolo unde îți auzi propriile gânduri fără zgomotul lumii, ea poate deveni liniște, creație, chiar libertate. Dar există și cealaltă față, mult mai grea, atunci când singurătatea nu e aleasă, ci este simțită ca o lipsă. Atunci poate apărea acel gol interior, senzația că nu ești văzut sau înțeles.
A fost, tot așa cam de multă vreme, o seară magică la Teatrul „Tony Bulandra” din orașul meu, la spectacolul unic și efemer, cu o carte drept erou principal. Despre poveștile mele, două, cu singurătatea pe coperta îngândurată, prietenii actori au citit versuri celebre despre ea, prietenii de la Trooper au cântat cum știu ei cel mai bine, iar muzica aleasă a curs domoală peste trei sute de priviri, din sala cufundată în penumbră…
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
