După 3500 de ani
CNN a anunțat recent descoperirea făcută de o cercetătoare de la Institutul de antropologie Max Planck din Jena, o descoperire considerată istorică. Barbara Huber a descoperit „mirosul etern” al unei mumii egiptene, veche de 3500 de ani.
Este vorba despre un amestec din miere de albine, ulei vegetal, bitum și rășină de copac, cu care fusese îmbălsămată Senetay, doica faraonului Amenhotep II.
„Balsamul folosit la mumifierea lui Senetay scoate în evidență unul dintre cele mai complexe balsamuri din epoca aceea – Mirosul eternității” – a declarat Barbara Huber.
Tezaurul de la Notre-Dame
Între 18 octombrie 2023 și 29 ianuarie 2024, Muzeul Luvru va găzdui expoziția Tezaurul de la Notre Dame de Paris – De la origini la Viollet-le-Duc.
Prin intermediul a 120 de lucrări, manuscrise, relicvarii și piese de orfevrărie, aparținând tezaurului de la Notre-Dame de Paris, publicul va putea admira, în Mica Galerie de la Luvru, ceea ce s-a putut salva în urma incendiului devastator din primăvara anului 2019, eveniment despre care revista „Leviathan” a relatat printr-un amplu articol, publicat anul acesta.
Grupaj realizat de Madeleine Karacașian
Vezi: Redeschiderea catedralei Notre-Dame din Paris în 2024, articol de Madeleine Karacașian, „Leviathan”, nr. 1 (18), ianuarie–martie 2023, pp. 91–94, click aici.