”Din însemnările Reginei Maria pe front” de Daniela Șontică

978
Daniela Șontică Regele Ferdinand și Regina Maria decorând militarii care au luptat la Mărășești, august 1917
Regele Ferdinand și Regina Maria decorând militarii care au luptat la Mărășești, august 1917

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roUn personaj complex și interesant din istoria României este Regina Maria, supranumită de contemporanii ei ”Mama Răniţilor” sau ”Regina-Soldat”, pentru implicarea ei activă în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial.

În timpul Războiului din Balcani (1912–1913) în tabăra românească situată în apropiere de Sofia a izbucnit o epidemie de holeră. Era în iulie 1913 și, în ciuda poruncilor ferme ale Regelui Carol I, principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români.

Întoarsă la Sinaia, l-a convins pe Rege să organizeze o tabără de ajutor pentru aceştia. Un an mai târziu devenea regină, după moartea lui Carol I și încoronarea lui Ferdinand, soțul ei. Acest lucru n-a împiedicat-o să meargă din nou pe front pentru a veni în ajutorarea răniților. Regina Maria a organizat spitale de campanie şi, îmbrăcată în haine de soră medicală, a fost prezentă printre suferinzi, împărţind medicamente, mâncare, pături și iconițe soldaţilor răniţi sau celor bolnavi de tifos. Putea oricând să contacteze și ea tifos, dar a coborât curajoasă în tranșee și a mers în barăcile cu bolnavi. Pentru atitudinea ei a primit titlul de ”Regina-Soldat”.

regina maria primul razboi mondial
Regina Maria în Primul Război Mondial
jurnal-de-razboi Volumul I, 2014
Volumul I, 2014

A notat în jurnalul său multe din experiențele de pe front, iar aceste scrieri au fost publicate în trei volume, în 2014–2015, la Editura Humanitas, după ce au fost traduse de Anca Bărbulescu. Istoricul Lucian Boia, care a îngrijit apariția ”Jurnalului de război”, sublinia rolul reginei de a-l pregăti psihologic pe Regele Ferdinand pentru intrarea noastră în război, deoarece el, fiind german, simpatiza inițial cu Puterile Centrale.

Iată câteva rânduri din jurnalul de front al Reginei Maria:

”Câte tragedii, câtă suferință, nenorocire, nădejde și disperare am trăit în acești doi ani! Mă simțeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâșiat, neînțeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie… Mi se părea că văd tot ce a fost și tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greșeli, toți morții căzuți pentru o cauză în care, ca și mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi și am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inimă frântă – mama unui copil mort, mama unor speranțe moarte și a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească și care a învăţat s-o iubească și el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toata inima şi cu tot sufletul. Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, își va da seama că fiecare cuvânt pe care-l scriu izvorăște din adevăr.”

Și iată că peste ani, cei care îi citesc gândurile știu că ea a avut inimă de mamă pentru poporul său, știu că faptele sale erau autentice.

Regina Maria în timpul vizitei într-un spital de campanie, în anul 1917. Sursa foto Wikipedia
Regina Maria în timpul vizitei într-un spital de campanie, în anul 1917. Sursa foto: Wikipedia

S-au adunat din perioada războiului 14 caiete cu însemnări ale reginei. Din aceste scrieri reies interesante portrete ale oamenilor politici români și străini cu care ea venea în contact, dar și al Regelui Ferdinand și al său personal.

Regina Maria oferă dulciuri orfanilor din Erbiceni, martie 1918. Ffotografie preluată din jurnalul Reginei Maria, Arhivele Naţionale ale României
Regina Maria oferă dulciuri orfanilor din Erbiceni, martie 1918. Fotografie preluată din Jurnalul Reginei Maria, Arhivele Naţionale ale României

Ministrul Franței la București, din acea vreme, contele de Saint Aulaire, spunea despre suverană: ”În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regină nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate.”

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

4 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.