Două spectacole gemene la BABEL – cronică de festival de Mariana Ciolan

43

Nu mai ajunsesem de câțiva ani la BABEL F.A.S.T. (Festivalul de Artele Spectacolului Târgoviște) și m-am bucurat nespus să regăsesc la cote foarte înalte atmosfera de apropiere și multiple afinități care se țes pe timpul acestei manifestării petrecute în jurul Teatrului „Tony Bulandra” înființat și condus de Mihai Constantin Ranin, deopotrivă artizanul acestei construcții festivaliere internaționale cu invitați de pe patru continente. Prieteni vechi și noi, veniți din toate zările, artiști, trupe, jurnaliști, o mulțime impresionantă de tineri voluntari din oraș avizi de tot ce se întâmplă și de tot ce le poate servi ca lecție de viață sau de cultură, extrem de eficienți. Un BABEL foarte ispititor la confluențe dintre tulburătoare spectacole marca Eugenio Barba sau Institutul Grotowski, bunăoară, incitante recitiri din  Shakespeare, Euripide sau Brecht prin grila unor preocupări fierbinți de simțire contemporană, în formule inedite uneori, dar și acel teatru documentar ca nemijlocită experiență de viață înfățișat de supraviețuitori la Mariupol… Alături de toate acestea și multe altele, plăcute demonstrații stradale de… alpinism acrobatico-artistic sau de cooking umoristic, rafinate concerte muzicale în aer liber… Un BABEL unde mai puteai alege  între conferințe susținută de Jean Guy sau Jaroslav Fret, personalități marcante ale scenei contemporane, o excelentă secțiune de film documentar și scurt-metraje, ateliere în care  preceptele stanislavskiene, artele marțiale japoneze ori  tehnici coreene de teatru fizic deveneau piste de desăvârșire profesională, străbătând perimetrul central al orașului, nucleul de foc al festivalului, între sălile Teatrului „Tony Bulandra” și ale celor două lăcașuri, la fel de elegante ca și clădirea teatrului, pe care acesta le gestionează cu sprijinul Primăriei, anume, Casa de Cultură în straie uluitor de noi după renovare și Cinematograful „Independența”, cu nu mai puțin mirabila-i renaștere. Tema a fost Conexiuni și a avut cu adevărat acoperire excepțională în contextul festivalului, căci fiecare „punct” din programul complex este susceptibil și demn de o glosare bogată în acest sens. „Cred că teatrul nu se poate desfășura fără conexiuni de inimă… Fiind o artă vie, creăm tot soiul de legături invizibile între oameni din culturi diferite. Descoperim lucrurile comune, dar și lucruri noi. Teatrul este o călătorie în care realitatea este modificată în limitele ei frumoase” – argument sau motto, sub semnătura președintelui BABEL, dl Mihai Constantin Ranin, în „FOAIE.R”, jurnalul de festival scris de condeie foarte inspirate și dedicate anul acesta și coordonat, ca întotdeauna, de Corneliu Jipa.

 În acest ansamblu de oferte ademenitoare, dar unde non multa sed multum este principiul coagulant, am să mă opresc aici cu câteva considerații despre inedita coproducție în oglindă română și coreeană, adaptare după Micul Prinț  de Antoine de Saint-Exupéry, concepută de McRanin. Iar asta pentru că îl socotesc un spectacol emblematic și pentru genericul ediției, și pentru viabilitatea relației dintre scenă și marile texte ale literaturii universale, și pentru deschiderile și năzuințele instituției teatrale târgoviștene de a crea punți între culturi.  În sala studio „Mihai Dimiu”, cu o pauză de numai 30 de minute între ele, am văzut, așadar, un spectacol al Teatrului „Tony Bulandra” cu un băiat și un actor, apoi un spectacol sub emblema Asociația Teatrelor din Daejon (Coreea de Sud), cu o fetiță și o actriță, bazate pe aceeași dramatizare a romanului semnată de Liviu Cheloiu. Da, un pas curajos, regizorul încredințează rolul titular unor micuți – lui Codrin Cheloiu, care joacă alături de tatăl său, apreciatul actor Liviu Cheloiu, respectiv, Jay Yu, care joacă împreună cu mama sa, actrița Meaghan Choi, ambii de 12 ani, cum aveam să aflăm ulterior la conferința de presă unde s-a dovedit că dezinvoltura lor de pe scenă (susținându-le talentul actoricesc evident) este o trăsătură pozitivă de comportament civil.

Dacă autorul cărții dedică Micul Prinț unui adult… când era copil, și spectacolul acesta accentuează ideea ei esențială că nu trebuie niciodată să alungăm copilul din noi. Generos imbold pentru păstrarea curăției, gingășiei, candorii de simțire și gând, singura cale de a ne salva într-o lume pornită pe vertiginoasă degringoladă cu nesaț autodistructiv. După cum cartea nu este literatură pentru copii, tot așa, în pofida distribuțiilor sau a faptului că povestea lui pleacă de la realitatea prezentului nostru către înțelesurile adânci din capodopera autorului francez, nici spectacolul nu este un demers facil educativ, ci unul plăcut și emoționant pentru toate vârstele. Este o înscenare unde amalgamarea  delicatelor alegorii și metafore purtătoare de profunde idei filosofice despre natura umană și rosturile societății omenești și mai ales directețea și simplitatea expresiei din textul lui Saint-Exupéry devin pârghiile unui basm contemporan, ale unui  joc modern pentru descoperirea lumii.

Povestea facerii spectacolului este limpede și arată cum uneori distanța de la gând la faptă capătă viteze… astrale. Am cunoscut-o prin chiar mărturisirea publică a d-lui McRanin. Anume că încă de când a descoperit și a tradus cartea în exilul parizian, i-a încolțit ideea unei transpuneri scenice. Bine legănată ani și ani, așa cum se întâmplă câteodată, aceasta a țâșnit pur și simplu în lumina energiei sale creatoare când a văzut desenele lui Codrin (Codoiu). Desene care, acum animate video (creație video Cătălin Cărămidă), sunt „mediul” călătoriei imaginare printre stele a copilului-personaj dornic să înțeleagă lumea. Pe scenă, un simplu scăunel și o băncuță (de școală), câteva plușuri și jucărele amintind vârsta fragedă, dar evocatoare și pentru… „subiectul” cărții. Cu căști sau ochelari VR, conectate la device-uri ieșite din avansata tehnologie modernă, personajul-copil  în jocul liber al imaginației sale își făurește un parcurs inițiatic străbătând planetele. Va primi alăturarea Tatălui care devine nu doar vulpea cu ghemul ei de tâlcuri, ci toate acele figuri-metaforă întâlnite de copil în periplul său virtual. Actorul Liviu Cheloiu, urmărit inevitabil de priviri simpatetice ale publicului avizat asupra identității relației scenice cu cea din viață,  trasează în tușe scurte figurile simbolice pentru Micul său Prinț: regele, omul de afaceri, bețivul, geograful, aprinzătorul de felinare… Le particularizează cu finețe sub învelișul umorului subtil recuperat din textul care vorbește despre prietenie și autenticitatea trăirilor, despre balansul dintre prejudecăți și libertatea de spirit… Se conturează astfel cu un dinamism antrenant pentru public un puzzle al absurdului cotidian și universal. Este cu delicatețe contrabalansat sau accentuat de sugestiile acelui fundal video și de muzica live convertită în partener de joc și sensibil comentator. Prin vioara înmăiestrită a Ioanei Hrior se deschid ferestre către țărmurile neprihănirii, ale  purității privirii celei bune, aceea a inimii care poate ajunge, doar ea, la adevărurile „invizibile pentru ochi”.

Prezentat nu de mult în Festivalul teatral de la Daejon (al 5-lea oraș ca mărime din Coreea de Sud), spectacolul a cucerit acolo și publicul și staff-ul Asociației Teatrale Coreene, încât acest partener al teatrului târgoviștean și al BABEL și-a dorit să aibă spectacolul în repertoriul propriu. Și iată acum „geamănul” cizelat și împlinit definitiv, chiar înainte de primul gong festivalier la Târgoviște, în lucru intens cu regizorul Mc Ranin. Micul Prinț apare transigurat însă aici ca Mica Prințesă ceea ce, în viziunea domniei sale, este o expresie a „atracției universale” și a „relevanței atemporale a narațiunii lui Saint-Exupéry”. Aceleași desene și aceeași animație sugestivă. Aceeași poezie simplă dar profundă a vieții. „Partenerul” muzical, adus pe scenă de violoncelista Hye Liu Lee,  pe o arie componistică mai largă, a capătăt un histrionism cumva apropiat de personajul-copil și de trăirile lui jucăușe. Iar relația mamă-fiică își adaugă o notă parcă mai emoționantă de lirism delicat în aventura cunoașterii pe care o asumă împreună. Și dacă, a doua zi după spectacol, la întâlnirea cu publicul, această copilă dezghețată, Jay Yu, ne-a cucerit încă o dată cu câteva vorbe rostite corect în română și promisiunea fermă a unei re-conexiuni cu noi când va deveni o cântăreață celebră, în același context actrița-mamă Meaghan Choi a ținut să ne spună că se afla pentru a treia oară la festivalul târgoviștean.

Într-adevăr, legăturile Festivalului BABEL cu spațiul cultural asiatic s-au manifestat de la începuturile sale, în urmă cu vreo 15 ani, sub variate forme, prin schimburi de spectacole și prezențe festivaliere. Acum, la BABEL, alături de reprezentații din Polonia, Cehia, Irlanda, Scoția, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Lituania, Italia, Marea Britanie, Danemarca, Republica Moldova și România, de alte câteva din Orientul Mijlociu, am remarcat nu mai puțin de șapte producții asiatice. Dintre acestea au impresionat la superlativ Viața lui Hokusai, demers de sinteză între formule de teatru tradițional japonez și artele marțiale, creat și interpretat de Katsumi Sakakura, maestru care a susținut și un workshop la Târgoviște și nu a lipsit în nicio seară din rândul publicului, sau mult așteptatul recital de  străvechi teatru chinez Opera Beijing  prezentat de un colectiv artistic din Shanghai. Sunt premise favorabile și pași importanți către un festival euroasiatic de artă dramatică modernă, în formula JO, deci itinerat în țările participante,  al cărui act de constituire a fost deja semnat, sub denumirea AMASIA, de către oameni de teatru din Polonia, Kazahstan, Coreea de Sud și România, fiind așteptate să se alăture alte cinci-șase țări. Între țintele de dialog cultural pe care teatrul târgoviștean le are cu lumea asiatică, unul dintre cele mai generoase locuri îl ocupă Coreea de Sud.  Numai în ultima vreme, iată, spectacolul  Teatrului „Tony Bulandra”cu Livada de vișini (2019), în direcția de scenă a lui Jeungwoo Son, profesor la Universitatea din Seul și președintele Asociației Coreene de teatru, cu decoruri de Maria Miu și coregrafia regretatului Hugo Wolf, ori Argonautas (2023), cu distribuție mixtă, „călătorie româno-coreeană plină de curaj și sens artistic”, aplaudată în importante locuri teatrale. Iar la finele lui august sunt anunțate a începe la Târgoviște repetițiile pentru Hamlet,  o nouă co-producție româno-coreeană, ce va cuprinde și actori din Republica Moldova. Așadar, să fim pregătiți ca la începutul stagiunii viitoare să întoarcem o nouă filă a rodnicului dialog intercultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.