Duminică, 3 iunie 2018, am fost la Bookfest (atunci am avut timp!) și am vrut să văd, să cumpăr și să mă bucur de lumea cărții. Am ajuns la un stand unde se lansa o carte. O editură mare cu oameni care spuneau lucruri interesante. Alături, la o altă editură la fel de importantă, altcineva, o distinsă doamnă prezenta o altă carte. Puțin mai în dreapta, altcineva se străduia să se facă înțeles de cei câțiva care, la rândul lor, încercau să înțeleagă ce se spune. Aș fi vrut să îi ascult pe cei trei vorbitori, oameni de cultură, dar cele trei lansări se desfășurau în același timp, cu sunetul dat la maximum. M-am întristat că nu pot asculta într-o oarecare liniște, cea de târg, bineînțeles, și am renunțat, deși pot spune că aud foarte bine, uneori chiar foarte bine. Glumesc amar! Spun asta ca să se înțeleagă de către cei care organizează o astfel de manifestare că ar trebui un spațiu unic, ferit de zgomotul din târg, unde să se lanseze cărțile și nu să te iei, tu, omul, vizitatorul, după sunetele transmise de microfoane. Apoi, editorii ar trebui să urmărească lista cu lansările și să nu le programeze în același timp, într-un spațiu deschis. M-am adus aminte de celebra piesă ”Take, Ianke și Cadîr”, cu cei trei și cu prăvăliile lor în care vindeau aceleași produse. Sigur, afară erau alte tentații, mai ales culinare, dar nu-mi imaginez că cineva bate drumul până la Bookfest ca să mănânce mici, cârnați și alte bunătăți stropite cu bere, de cele mai multe ori. Era lume, fiecare căuta ceva, evident, un titlu măcar, dar fiecare știe cât are în buzunar și ce poate cumpăra. E adevărat că a cumpăra o carte a ajuns un lux – știm noi de ce, dar nu comentez aici din respect pentru carte! – dar dacă în această lume a luminii spirituale ar fi un pic mai ordine, ar fi mai bine. Mă gândeam cum ar fi fost să fie un spațiu de lansare, unde fiecare să vină să dea drumul cărții spre cititor!? Eu vorbesc doar în numele meu, aș fi ochit un loc și aș fi rămas măcar la cele trei lansări, dacă nu s-ar fi desfășurat simultan. Așa că am plecat spre casă cu cărțile pe care le-am cumpărat. Poate că eu pretind ceva ce ar complica organizatorii, editorii, da, dar publicul ar fi fost câștigat, pentru că el, publicul vine să afle și nu să se enerveze că din trei lansări nu prea pricepe mare lucru.
Acesta e doar un exemplu, poate că nu e cel mai bun, dar e un exemplu. Și m-am mai gândit la un lucru. Dacă fiecare om s-ar gândi că e o carte, ar fi de acord să iasă în lume într-o asemenea buluceală și să treacă neobservat? Cărțile au suflet (ca orice operă creată de un artist, scriitor, muzician, arhitect, istoric etc.), pentru că sunt rupte din sufletul acelora care le-au scris, ele au identitate precisă, au drumul lor spre cititor, dacă cititorul poate să facă cunoștință cu ele în condiții civilizate. Poate că la viitoarea ediție, cineva se va gândi să onoreze cartea cu un spațiu pe măsură, dedicat special unui asemenea eveniment, ca bucata de suflet, cartea, să fie primită de public în condițiile pe care le merită.
Am scris aceste rânduri de dragul cărții și al cititorilor ei.
Vezi și arhiva rubricii Delicias regibus de Pușa Roth
Arhiva rubricii Istorii și istorioare de Pușa Roth
