Acum 45 de ani, pe data de 24 iulie 1977 se stingea din viață poetul, prozatorul, actorul Emil Botta, figură emblematică a culturii românești.
Emil Botta (15 septembrie 1911, Adjud–24 iulie 1977, București) a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din București (1932). A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello (Iago), în regia lui Nicolae Massim, Macbeth, Năpasta (Ion) și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul profesorului Paveliu.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista Bilete de papagal în 1829, revistă condusă de Tudor Arghezi. Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filosoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu. Este autorul unei poezii existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filosofia trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile Regale pentru Literatură și Artă” întâiul volum, premiat, intitulat: Întunecatul april. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”, cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul Pe-o gură de rai (1943), e Versuri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). În 1938 sunt editate prozele din Trântorul. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
A fost distins cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” și clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”. A primit titlul de Artist emerit (ante 1965).
Aerul, tremurătorul
Aerul, tremurătorul, copilul, clarul,
în azurii pânze ne înfășoară…
În caleașca trasă de fluturii săi
a venit de cu seară.
Noaptea întreagă a lunecat,
pe vioara divină, arcușul divin.
Oprește-te! Stai! Asupră-ne stai iară și iar,
cer adamantin!
Arhiva rubricii Filă de calendar
