– „Eu rămân ce-am fost, romantic.” – Riști să aparții în curând unei specii dispărute pe glob! Dar ce bine mă simt când te uiți la mine cu ochi galeși, ca la 17 ani! – Sărut-mâna, iubită prietenă! – Tu nu doar spui, o și faci, ca pe vremuri. – Trag nădejde că acum nu mai tragi cu ochiul la durii de la D, care jucau baschet în curtea liceului, și că te pot păstra alături câteva ore! – Sigur, se poate, mai ales că durii s-au moleșit, vai, par hodorogiți în boli și vicii. – Ce-i mai invidiam! Zeii baschetului n-aveau pereche, toate fetele se uitau după ei! – De ce să-și ia pereche? Zeii nu se uitau la o fată, ei se uitau la zece! – Știu! Cât m-ai torturat tu pe mine și mă tachinai nonșalantă pe coridoare, iar în secret plângeai după unul dintre ei… – „Vreme trece, vreme vine.” Roata își schimbă direcția… Tu te-ai hrănit cu romantism și ai rămas neschimbat! În timp ce ei… – Mi-a căzut părul și mie… – Doar a-ncărunțit. Îți vine și mai bine la ochii tăi genați albaștri! – De ce nu-mi spuneai vorbele astea în nopțile cu lună plină din munți, când înotam prin troienele de zăpadă dintre Padina și Peștera? [pauză] – Ți-au plăcut fragmentele pe care le-a citit Ileana azi-dimineață din jurnalul ei de dragoste? – M-au contrariat. De ce trebuia să-l publice? Toți am iubit la vremea aceea. – I-a adus lui un omagiu, cu toată sinceritatea. Eu am fost emoționată de freamătul ei adolescentin. – Nu știu dacă el s-a simțit măgulit! E mare universitar între timp. Dădea semne de discreție și distincție de pe atunci. El nu a intrat în jocul ei, prea ostentativ pentru el. – Acum nu mai lezează pe nimeni, e antic și de demult. Iar lectura ei a venit ca un catalizator la discuții. – Adică antipatii? – Nu adversități, ci reevaluări ale unor relații. – Nu cred că ne-am schimbat atât de mult… Tu tot frumoasă și meșteșugită la vorbă ai rămas! Miezul rămâne. În schimb eu la adolescență eram orbit de sentimentele mele, mai mari decât mine. [pauză] Acum, de câte ori ne reîntâlnim și dăm anii înapoi, mă simt… desprăfuit… împrospătat!
– Nu puteam să te suport! Patru ani, dintr-a 9-a până într-a 12-a, m-am otrăvit de nervi că luai în pas săltat cele mai bune note la toate materiile… – Ce gogoși îndrugi tu aicea? Nu m-a șmotruit profa de chimie trei ani după ce s-a prins că împușcam iute un 10 la oral și mă culcam pe-o ureche că-mi iese media chiar și cu 2-ul din extemporale? Și-a construit ea o viziune că e esențială chimia în viața mea și mă asculta la sfârșitul trimestrului din toată materia. – Mă rog, chimia optimă dintre parteneri e esențială. [pauză] Dar lăsând chimia, eu învățam pe rupte și tu luai notele bune, pe lângă baschetul, pe care îl jucai la noi și la școala sportivă. Hop, prezentă și la toate ceaiurile și în toate excursiile! [pauză] Sigur că nu aveai tu timp pentru una insipidă ca mine! Tu erai în liga șmecherilor, mereu puși pe drumeții și evenimente, cu amorezii după tine… – De unde-i scoți pe amorezi? Zi-mi și mie care erau? Eu muream de ciudă că nu aveam partener de patinaj, de bicicletă și de cinema… eu umblam peste tot cu prietena… – Pentru că nu voiai tu să-i vezi și să te uiți la ei, că nici cu prăjina nu-ți ajungeau ei la nas. [pauză] – Uiii, hai să zicem că eram atunci făcută dintr-un alt aluat și că m-au… diluat… talazurile. – Talazurile? – Da, viața prin care am trecut: naveta, emigrarea, joburile, iubirile, copiii. [pauză] – Hmmm, cred că noi din țară ne-am perpelit în suc propriu și că ne-am schimbat mai puțin. Iar pe tine valurile vieții dinafară te-au făcut alt om. [pauză] – Cum rămâne atunci cu lupul și cu năravul? – Poate a fost doar un nărav superficial la tine, adolescentin, care a năpârlit ușor. – N-a fost deloc ușor. [pauză] Oricum, ce imagine ai tu despre mine de atunci e pe dos față de ceea ce simțeam eu: eram inhibată de complexe de inferioritate pe care încercam să le maschez… – Vezi tu? Astea ajungeau la mine drept complexe de superioritate. Tot liceul te-am antipatizat… Dar de un timp mi-am recunoscut mie însămi că eu eram complexată și de-asta nu reușeam să te văd bine. – Bine este că nici eu nu ți-am sesizat antipatia, pe care, de altfel, aș fi meritat-o! Îți cer iertare cu întârziere! De-abia ieșisem, draga mea, din faza puberă de inhibiție… – Tu inhibată? Nu cred în ruptul capului! Pe ce motiv, mă rog? – Cam toată adolescența am suferit de asta: că orice aș spune e banal, e vorbă goală, că n-am nimic interesant de comunicat! – În clasă erai invers! La toate îți ieșea ție pe gură porumbelul victorios! – Cred că făceam pe grozava ca să îmi dau curaj și să îmi înving timiditatea. Gândește-te că ne confruntam cu colegii ăia cu papagal puternic! [pauză] – Am o revelație și o mare bucurie: nu te-am re-găsit, ci te-am găsit efectiv, deoarece atunci nu te-am cunoscut. Te vedeam arogantă și infatuată, iar acum te descopăr caldă, generoasă, ca o adiere proaspătă de primăvară… – Draga mea, dușul tău neașteptat de dragoste mă face să mă simt mai tânără… – Iartă-mi euforia, dar e purul adevăr despre ceea ce simt când te întâlnesc! – Nu-i formidabil să aflăm din nou și din nou noutăți despre ce s-a petrecut în intimitatea noastră din secolul trecut?
– Am fost cam jumătate, Candy. – Dar nu s-au prăpădit mulți, nu-i așa? – Câțiva. Mulți găsiți la apel nu au vrut să vină. Au refuzat, ziceau ei, ca să nu-și strice amintirile frumoase despre noi și despre ei înșiși… – În sensul că nu putem fi nici mai buni și nici mai frumoși ca atunci? – Ăsta ar fi un semn de îmbătrânire, Candy! Ei au îmbătrânit, cu siguranță, cei care n-au venit! – Și noi, desigur! Esențial e cum îmbătrânim. Nu spuneai că ați avut revelații, intenții și inspirații? – Nu numai, Candy. Și critici! Latinista de exemplu era neîncrezătoare asupra veridicității jurnalului de dragoste al Ilenei… Știi cât învăța ea în liceu, pe când Ileana din jurnal nu face decât să-și urmărească iubitul, și pe alții, pe coridoare, la patinoar, tenis, cinema… Era adică într-o efervescență sentimentală și de distracții nefirească, totuși, pentru cât învățam, că doar am intrat cu toții la facultate! – Zi-mi și de băieți! Tot așa cavaleri au rămas? – Nici vorbă! Doar „Eminescu” a rămas romantic și „Prințul” curtenitor! „Ministrul” s-a cârâit cu baschetbalistul… – Ca și-atunci! – Au fost chestii dulci, dar și picante, unele chiar nesărate. Parcă li se luase unora perdeaua de decență și de respect pentru cei câțiva profi care erau de față. – Se infirmă, a câta oară?, mitul că devenim mai înțelepți cu vârsta. [pauză] – La mese ne-am grupat instinctiv pe „decenți”, „distinși”, aici erau și profii, și „deocheați”. – Cred că toți ați avut ceva de evocat de pe vremuri, fiecare după chipul și asemănarea lui. – Exact, fiecare avea pachetul lui de amintiri, hazlii, în cea mai mare parte, de la orele profilor șugubeți sau din drumeții. Erai și tu în excursia aia din Retezat: când am ridicat tabăra și trebuia să stingem focul… Băieții ne-au trimis la plimbare pe fete și noi ne-am ofuscat că ce pun ei la cale fără noi. Ne-au lămurit apoi că s-au jucat de-a pompierii și au stins focul cu mijloace… masculine. – Ha-ha-ha, o uitasem pe-asta! [pauză] – Curios, când vorbeau doar băieții între ei, parcă se tensiona discuția pe niște inconsistențe, de parcă țineau ei să-și demonstreze știu eu ce performanțe… – Bine, dar stăteați micști la mese, nu ca în clase! – Sigur, fetele vorbeau mai sincer, despre evoluția sau eșecurile lor. Erau mai… adevărate. [pauză] Interesant, toate au copii, adică cele fără copii nu au venit… – Interesant! [pauză] – Înfiorător câtă mâncare s-a adus! Feluri peste feluri și băuturi peste băuturi! – Stilul românesc: să fie! Să ai de unde arunca! Ce risipă! Nu cred că ați mâncat tot, erați acolo pentru distracție și dans. – Eu n-am crezut, Candy, că putem trece de felul trei… De-abia după 1.00 noaptea se servește felul principal, friptana: jumătate frunzăresc pe farfurii, apoi chelnerii aruncă totul de-a valma. Cei mai judicioși și-au luat la pachet pentru acasă. E de neconceput cât s-au îmbuibat! A, și-n paralel stăteau afară la coadă la berbec la proțap! – Păi, au mai putut să danseze așa ghiftuiți cum erau? – Mai mult fetele, destul de stinghere, căci foștii zei ai sportului profitau acum de whisky și cognac à go-go, își umpleau ochi paharele și fumau cu ochi injectați. [pauză] Franțuzoaica s-a lansat în dansul ei de caracter… – A, da, știu: se zbuciumă de una singură. – Nu era singură! A dansat un timp cu soțul ei francez, un tip foarte de lume… Ei au umblat în concedii prin Africa Centrală… – Înțeleg, s-or fi inspirat de acolo cu dansul de caracter. – Mai mult ea; el a lăsat-o în transa ei și a dansat cu noi fetele în toate stilurile posibile. Era superexcitat. Zice: „Uite, de-asta îmi place România, că știu oamenii să se distreze!” – Ia te uită! Ne-a găsit el specificul! – A găsit el, Candy, ceva specific la ea și la noi, pentru că a vorbit toată seara românește, chiar pasabil, chiar cherchelit cum era spre miezul nopții… A dansat cu frenezie la mijloc într-un cerc de fete. La perinița nu s-a dat bătut până nu le-a pupat pe toate. [pauză] Atmosfera explodează însă când intră Diva pe ring în forță. Fetele se dau mai spre margine și ea se lansează într-un cancan, cu picioarele flasce aruncate din fustele fluturate pe sus, își rostogolește cu grație multele kilograme, care dau pe dinafară din decolteul adânc, răpitor cândva. – Diva de la speciala de mate, care ți-l sufla pe cine poftea? Ea n-a fost și de dimineață? – Nu. A venit doar seara, într-o vervă dansantă, flamboaiantă, cu râs larg de star… Ochii machiați din gros, îi sticleau de excitare. – Poate s-o fi dopat? Dacă nu fusese de dimineață la amfiteatru? Nu ți l-a suflat și ție pe admiratorul acela șic? Care purta în excursie geacă de camuflaj și o banderolă pe frunte peste plete ca Winnetou și chiar semăna cu Pierre Brice? – Da, da! Pe el, Candy, l-a agățat irevocabil. Era un sonny boy care îmi vorbea de stele și îmi spunea că din nu știu ce motive ereditare trebuia să moară la 33 de ani… – De-asta ai tu contra ei un dinte și o încondeiezi acum, după 100 de ani! – Dimpotrivă, acum mi s-a luat vălul de pe ochii împânziți. [pauză] După ce mi l-a suflat… De fapt nu mi-a suflat pe nimeni, eu fiind prea neîndemânatică atunci ca să păstrez pe qui que se soit! [oricare]. Mai ales că el era un tip indecis. În fine, el era băiat fin și ea hotărâtă pe căpătuială și s-au căsătorit repede. Acum sunt deplorabili amândoi… El s-a făcut un burduhănos. Și cumva indirect, sinuos… – A trecut la insinuări sau la destăinuiri? – A încercat un simulacrul de declarație când s-a luat după mine pe terasă la o țigară pe sub stele… – L-a scăpat ea din ochi? – Ah, ei au ajuns la faza când își fac în dușmănie tot felul de afronturi… A dat-o pe sentimentalism desuet cu „mereu mă gândesc la tine, cum te-am ținut de mână la cabană sus în munte, unde eram doar câțiva, de capul nostru. Și vreau să-ți spun atâtea despre sentimentele pe care ți le port… sper că mă înțelegi… – Ce să-nțeleg? Am dat-o pe statistica lăptăresei că viața noastră cuprinde faptele în sine, dar de șapte ori mai multe interpretări ale noastre asupra acestor fapte. Adică noi ne facem viața, păstrând ca semnificative în memorie doar unele din faptele pe care ni le oferă ea și pe care noi le pictăm în nuanțele care ne convin. [pauză] La urma urmelor, nu trebuia să-l alimentez cu filozofia mea de parcare… – E clar cum poate să-l sufle Diva din câteva mutări vulgare. – Ah, cu astea n-a menajat pe nimeni! Le-a dat clase și celor mai mitocani! Era cât pe ce să sară scântei. – Probabil că au și sărit, când n-ai fost tu de față, că nu erai omniprezentă. – Corect. Diva se așază la masa chefliilor, foștii zei, și se ia la întrecere în golănisme brutale. După șapte pahare, îi cade râsul obosit într-o parte și scuipă numai grosolănii. – Hai că mă indispui, lasă-i în plata lor! – Îți redau scurt numai cum a „păruit”-o pe Scândura… – Tipa căruntă din poze, care-i în Belgia?
– Las-o, Diva, pe Scândura să plutească pe undele dansului! Uite ce dibaci e Prințul, cum o șlefuiește! – Păi s-auzim și noi de la ea ce se mai întâmplă la capitala Uniunii! Scândura, dragă, te așezi și cu noi? Dacă nu se supără Prințul, desigur! – Lasă-i, Diva, să-și facă ei dansul de caracter! Nimeni nu-ți fură ție show-ul! – Dottore, or mai vrea și alte colege să danseze cu Prințul! – Le-a dansat pe toate, Diva! Acum, la sentiment, a luat-o pe Scândura. – Bună seara la toată lumea! Bine grăiți: să fericească Prințul și pe alte colege cu șarmul lui! – Scândurica, stai aici lângă mine, că vreau să te întreb ceva confidențial. – Sigur, Diva, confidențial rămâne, strigă doar ceva mai tare, ca să știe toți că urmează secretul serii! – Spune-mi ce faci, p… mea [falusul meu] de rămâi tot slabă? – Mă antrenez pentru maraton, Diva, de trei ori pe săptămână pe malul Zennei. – Și eu fac… box! – E perfect, Diva! Cu cine, cu soțul? – Oricât îl burdușesc eu pe el, mie tot nu îmi folosește. – Nu mai mânca seara. – Cum să nu mănânc, p… mea, când avem un restaurant și suntem acolo în fiecare seară? Hai, p… mea, spune-mi tu sincer ce faci! – Uite, Diva, poate să-ți confirme dottore că e corect ce-ți spun. Tot te radiogarfiază el cu ochi hulpavi! Zi-i și tu, dottore! – Ce temperament ai, Divuțo! La nesărații mei din Belgia nu am eu norocul să aud limba noastră neaoșă! – Ce, p… mea, faceți voi belgienii aici pe grozavii? – Dragilor, eu v-am spus secretul, maratonul și postul de vecernie, dar vă mai spun încă unul: m-am apucat de fumat. Și cum la masa voastră poți să tai fumul cu cuțitul, ies pe terasă să trag o pipă la aer curat! Ciao! [pauză] – De când s-a apucat de fumat? Ați văzut-o voi fumând aici? – Nu! Divuțica, nu te ambala, las-o tu pe Scândurica să iasă la aer. Adevărul e… că nu se fumează înăuntru! – Regulile astea să le țineți voi în Belgia, aici noi hotărâm dacă fumăm sau nu! – Ia nu-i mai forfecați pe superiorii ăștia de la capitală, că habar n-au să se bucure de viață! Ia mai toarnă o rundă, cumetre! – Ia, aici, cu sănătate! – Și cu prosperitate! Ca pe vremuri, cumetre! Mai ții tu minte bișnița noastră a-ntâia de la recepția campingului din Neptun în anii ’80? – Bună treabă am făcut! Eram în anul 3 la ASE și ne aranjaseră babacii să facem „practică” acolo. Băieți descurcăreți ce eram, făceam fifty-fifty [50/50] cu turiștii plătitori în verzi, pe care îi instalam pe șest! – Ehe, cumetre, cu lopata învârteam dolarii! Și curgeau gagicile țapene la băieții, mai ales cehoaicele! Sugeau ca sugativele gin și whisky la baruri… – Ce??? Scuzi! Taman atunci eu aveam securitatea la ușă, care îmi înscenase urmărire pentru deținere de valută, mărunțiș socialist rămas pe fundul sertarelor, 0,7 dolari în total! – Ha-ha-ha! Trebuia să ne spui nouă, colega, că te scoteam noi basma curată! – Eu vă văzusem pe voi volubili, cum făceați propagandă în recreații la Operele lui Tovarășu’ și că umblați cu ceaslovul la vedere, format masiv, cu portretul celui mai iubit fiu pe copertă… Da’ nici prin gând nu-mi trecea că… fronturile erau permeabile. – Haida de, colega! Toate sunt permeabile. – Și interșanjabile, colega!
– Să știi că nu regret că n-am trecut oceanul de data asta! – Nu, nu, Candy! Derapajele astea au fost târziu, după ce se amețiseră chiar și ăia care țin la chef. – Am văzut pozele, o grămadă, pe care le-a trimis Fotografu’. Ce l-a apucat să facă atâtea? – S-au cerut! Nu-i așa, Candy, că suntem… colorați? – Sorry, eu vă văd… de-colorați. Ori vrea Fotografu’ să lanseze un gen nou de poze naturaliste, ori nu mai are cum să ne salveze de la scofâlceală! Hotărât, nu ne mai aranjează prim-planul, nici chiar distanța, la trupurile noastre otova, cu colacii pe burtă. Ne-am lăbărțat și ne-am cocârjat. – Candy, dragă, ești tu prea exigentă, cu gustul tău pentru echilibru și rafinament, antrenat la arhitectură! Noi ne-am simțit o zi tineri și strălucitori, fiecare prin ochii celorlalți, și am crezut că și obiectivul ne va scoate la fel de luminoși. [pauză] După mine, Prințul a făcut petrecerea! A fost în vervă la dans, același profi. Purta un costum perfect croit care-l subția… Ne-a strecurat cu șarm complimente scânteietoare, fiecăreia după ce-ul ei. Buna dispoziție îi venea din inimă, autentică. Parcă-i dispăruseră și ridurile sub râsul radios. – Așa e el dintotdeauna, galanton și sufletist. Te-a dansat bine și pe tine, după cum oftezi după el. I s-a îndesit și părul, nu-i așa? – Cert e că a făcut deliciul serii pentru multe dintre noi, care am visat în noaptea aceea că suntem frumoase și curtate. [pauză] Summa summarum, Candy, zaiafetul nostru tomnatic a fost emoționant și revigorator. Am fost vii, măcar o zi! – Ai dreptate! Dacă aduni și zilele în care evoci tinerețea și bucuria, cum faci acum cu mine, lungești gustul tinereții… Merci de povestea cu petrecerea turbată, o vom face și-altă dată. Vin și eu, negreșit!
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère