”Eminul şi Doamna lui în cele mai frumoase scrisori de dragoste” – articol de Daniela Șontică

644
Daniela Șontică corespondență Mihai Eminescu Veronica Micle memor leviathan.ro

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roDacă nu ne-ar fi rămas de la Eminescu şi Veronica splendidele scrisori de dragoste, poate nu i-am mai fi considerat cuplul ideal, etalonul de îndrăgostiţi fără noroc, sufletele-pereche care nu pot fi împreună într-un destin fatal. Geniului lui poetic şi misterului ei feminin li se adaugă aureola morţii premature a amândurora, astfel încât povestea lor de iubire are şi mai mult romantism.

Ani de-a rândul, judecând după numărul de scrisori ale lui către ea, istoricii literari au crezut că Eminescu nu a iubit-o atât de mult, că implicarea lui era una mai mult ocazională, în orice caz că ar fi fost mai detaşat sufleteşte. Se ştia de 18 misive ale poetului către muză şi de 48 ale ei către el. În 2000, într-o zi cum rare sunt în istoria literaturii, o descendentă a Veronicăi a încredinţat tiparului 93 de scrisori ale lui Eminescu adresate Veronicăi şi alte 15 ale ei către poet, necunoscute până atunci.*) Acest raport al epistolelor dintre cei doi a răsturnat cu totul viziunea asupra relaţiei lor. Dintr-o dată vedem un Eminescu îndrăgostit până peste cap, care, deşi prins în rutina zilnică a redacţiei ”Timpul”, unde scria enorm, deşi bolnav, îi trimitea foarte des scrisori iubitei aflate la Iaşi. Dintr-o dată, Veronica nu mai este o curtezană care speră la gloria literară agăţându-se de Mihai, nu mai este femeia uşoară pe care mulţi au acuzat-o de superficialitate. Cine va citi scrisorile ei va vedea în ea o fiinţă foarte profundă sentimental, care suferă cu adevărat pentru dragostea ei pentru Eminescu.

În curând nu ne vom mai despărţi 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, când viaţa curgea mai lent decât astăzi, Eminescu lua pana şi scria: ”Măi, Poţoţoni, ieri dimineaţă atât m-a turburat scrisoarea ta încât am uitat să-ţi răspund la câte mă-ntrebi, precum, de pildă, ce-mi lipseşte: Cuţă, dragă, ştii bine şi ţi-am spus-o că, de câte ori dorm ori trăiesc neregulat, mi se îmflă piciorul şi coace […]. De cinci ani (în 1874), poetul se pricopsise cu o inflamaţie la picior, care nu-i dădea pace mai ales când trăia dezordonat, după cum mărturiseşte. Asta nu-l împiedică însă să încheie scrisoarea plin de tandreţe: ”Mică, îţi sărut picioarele ca un rob al tău ce sunt şi te rog iartă-mă căci vezi, nici nu mă scuzez măcar. Bate-mă, porecleşte-mă rău, ucide-mă, numai iartă-mă după aceea. Te sărut de mii de mii de ori şi rămân al tău pentru totdeauna, / Emin”.

Este fascinant în câte feluri o poate alinta pe Veronica: Poţoţoni, Cuţică, Dragă Momoţelule, Dulcea mea Momoţi. Unele apelative sunt caraghioase, altele provoacă duioşia sau admiraţia, unele stârnesc zâmbetul, însă toate arată câtă iubire îi poartă de fapt Veronicăi. Cel mai adesea i se adresează cu ”Dulcea mea amică” sau ”Dulce Veronică”. Însă când între ei s-a răcit iubirea, îi scrie: ”Stimabilă Doamnă şi respectata mea amică”…

Una dintre cele mai frumoase scrisori ale lui Mihai Eminescu către Veronica Micle este una nedatată, din păcate, din care cităm: ”Dragul şi dulcele meu Moţel, tare mi-i dor de tine şi m-a apucat şi pe mine ceea ce numeşti tu hachiţele; aş vrea să ne prăpădim sărutându-ne împreună şi nici nu cred că trece vara asta fără să ne tologim împreună pe iarba verde, auzi! Mi-e dor de ţară, mi-e dor de tine, Moţule ce eşti, femee gentilă şi dulce, inteligentă şi radioasă, frumuseţea frumuseţilor şi floarea florilor. Da-va unul Dumnezeu să mă-ncuibez şi eu în Iaşi şi să las gazetărie şi politică şi toate mizeriile marei capitale pentru a mă încălzi în raza ochiului tău de prietenă şi de iubită şi să-ţi simt iar mâna ta pe fruntea mea, copilul meu dulce. Mie, Nică, pare că-mi zice inima că-n curând o să fim împreună, că în curând nu ne vom mai despărţi de la olaltă. […] Deocamdată te sărut, copila mea, îţi sărut genunchii, coatele cele cu gropiţe, apoi ochii tăi ce strălucesc în afară, gura ta care n-are seamăn pe lume şi rog pe Dumnezeu să nu mă facă gelos de tine, ca să te iubesc cu acea seninătate, în care îmi pari mai frumoasă de cum eşti, dacă se poate. Dragă Nică, nu mă uita, fii credincioasă cu gândul şi aievea şi crede în / Emin”. Aşa era Eminescu atunci când mai spera în împlinirea dragostei lui, când boala încă nu-l atinsese atât de rău, iar sufletul îi mai putea fi senin şi încă făcea planuri de căsătorie cu Veronica.

Ne desparte o ţară întreagă

Iubita îl alinta cel mai adesea ”Eminul meu”, dar şi ”Cher Titi”, spre oripilarea unor contemporani de-ai noştri, dar îi spunea şi Miţicule, Miţule şi Miluţă. Uneori era răutăcioasă, îi reproşa că nu-i scrie mai des, pentru a avea ”distracţia” de a citi o scrisoare de la el, că se cam plictisea. Alteori îi povestea vanităţi cum ar fi că şi-a schimbat frizura sau că şi-a cumpărat nu ştiu ce pălărie modernă şi ”botine Louis XV”. După care, ”Măi, Tropoţelule – întâmplător să vezi pe Costinescu, te rog foarte mult să-i aminteşti…” etc etc. Îi scrie lui ”Miguel Eminescu de Ipoteşti”, întrebându-l în ce fel să îi trimită fotografia ei, tip carte de vizită sau ”cabinet-portrait”, pentru ca în altă scrisoare în care îi cere înapoi toate scrisorile de la ea să se întrebe retoric de ce a făcut-o.

Este tot timpul nefericită că sunt despărţiţi ”de o ţară întreagă” şi uneori lasă diplomaţia deoparte, cum singură scrie, şi îi cere un răspuns clar pentru viitorul lor. ”Recunoaşte, scumpul meu, că legătura mea cu tine în condiţiunile în care mă aflu e din cele mai triste…?” Se aflau în 1880, iar fostul ei soţ, Ştefan Micle, murise şi toată lumea din Iaşi bârfea pe seama legăturii lor care nu se mai oficializa o dată.

Deşi avusese gândul să se cunune cu Veronica, Mihai nu putea să-şi ia această răspundere, nu câştiga suficient pentru a avea o familie şi era şi bolnav pe deasupra. Când era foarte supărată şi voia despărţirea de el, Veronica îi spunea dur ”Domnul Eminescu”.

Dă-mă uitării precum te-am mai rugat

Deşi nedatată, o epistolă eminesciană pare a fi ultima sau cel puţin printre ultimele trimise Veronicăi, conţinutul ei exprimând poate cel mai bine cauza pentru care cei doi nu s-au căsătorit, dincolo de alte neajunsuri: ”Doamna mea, / ţi-aş zice amica mea, dacă din scrisorile Dtale n-ar respira pururea un ton de amărăciune, dacă uitând ceea ce am fost – odinioară – şi-mi pare un secol de atunci – ai primi amiciţia ce ţi-o ofer şi respectul pe care am învăţat a-l avea pentru Dta […]. Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă. Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi inimii Dtale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă o dată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăieşti şi eu sunt ucis? Ce raport poate fi între noi? De aceea lasă amărăciunea de-o parte, bucură-te de-o viaţă care va fi frumoasă încă, pentru că ai devenit femee demnă, pentru că astăzi eşti ceea ce ar fi trebuit să fii întotdeauna după dispoziţiile Dtale generoase şi după spiritul de adevăr pe care-l ai. Părerea de rău de a-ţi fi cauzat Dtale dureri e singura părere de rău pe care-o am… Te rog iartă-mi-le cu atât mai mult cu cât eu n-am nimic de iertat, cu atât mai mult cu cât de la Dta n-am văzut decât bine. / Al Dtale / supus / Eminescu”.

___________

*) ”Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, Corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle: scrisori din arhiva familiei Graziella și Vasile Grigorcea. Ediție îngrijită, transcriere, note și prefață de Christina Zarifopol-Illias, Iași, Editura Polirom, 2000.

Fragment din spectacolul Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici”, scenariu de Puşa Roth şi Costin Tuchilă. Muzica: Laurenţiu Profeta. Interpretează: George Motoi şi Lucia Mureşan. Cântă: soprana Mirela Zafiri. În replică: Valentin Teodosiu. Recită: Cătălin Rusu. Regia de montaj: Vasile Manta. Data difuzării în premieră: duminică, 14 ianuarie 2001, ora 17.30, Radio România Cultural; luni, 15 ianuarie 2001, ora 20.30, Radio România Actualităţi

Detalii despre spectacolul ”Mihai Eminescu – Veronica Micle. Replici”, click aici.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.