Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899, Oak Park, Comitatul Cook, Illinois, SUA–2 iulie 1961, Ketghum, Idaho, SUA), romancier, nuvelist, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani.
Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală, relatând, conform concepției scriitorului, „lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu„, într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial, stil pe care scriitorul însuși îl denumise teoria aisbergului (în original iceberg theory).
Motivația Juriului Nobel: „pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în Bătrânul și marea și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan”.
În luna octombrie a anului 1954, Ernest Hemingway a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Hemingway se simțea slăbit și, în consecință, se afla în incapacitate de a participa la ceremonia de decernare a premiilor. Un diplomat american din Suedia a fost prezent la această ceremonie în numele lui Hemingway. Textul discursului de primire pe care diplomatul american l-a citit în numele său era acesta: „Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor, neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premiu nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citească un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa; în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară. […] Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc.”
