Louis-Philippe Hébert, Experimente clinice în laboratoarele Donadieu, traducere din limba franceză și note Christian Tămaș, Iași, Editura Ars Longa, 2021
Textul, cu titlul original Essais cliniques aux laboratories Donadieu, apărut în 2020 la Lévesque Éditeur, Québec, Canada, ne pune în fața unui experiențe provocatoare. Așa cum specifică și profesorul universitar Christian Tămaș, traducătorul experimentat al acestei nuvele, pe coperta a patra a cărții, este vorba despre „o radiografie a lumii de astăzi ale cărei valențe isterizant-manipulatoare îl închid pe omul contemporan în cușca unei realități alienante căreia nu îi poate scăpa”. La fel ca titlul, motto-ul ne pregătește și el pentru intrarea într-un text deloc ușor de parcurs, printr-o afirmație care pare a-i aparține scriitoarei franceze Marguerite Duras, „născută Donadieu”, potrivit căreia tatăl său ar fi deținut laboratoare în care „se făceau experimente obscure” și unde fiica, pe atunci copilă, nu era primită. Doar că ortografia corectă a numelui este Donnadieu, iar cea de-a doua consoană n lipsește și din titlu și din nuvelă. Să fie vorba doar de un punct de plecare cu aluzii la experiențe triste descrise în romanele renumitei autoare?
Deși lectura nuvelei poate fi derutantă prin nesiguranța personajelor sau, cel puțin, a modului în care sunt ele percepute de personajul-narator, deducem că în laboratoarele Donadieu totul funcționează după un scenariu bine stabilit. Subiecții, „specimenele” mai degrabă, sunt aleși în funcție de înclinațiile „spre neascultare” din metrou sau după prezența unei infirmități, a unui „retard în dezvoltare” (p. 31), dar și dintre copii „cu tare” sau orfani. Ei își încredințează trupurile științei pentru 5000 de dolari ori chiar mai puțin, în funcție de „munca prestată”, majoritatea cu plata în numerar, spre a se feri de impozite, dar și pentru ștergerea urmelor, cu toate că, în cazul decesului specimenului, aparținătorii primesc în dar „o primă de deces […] Un colețel de parfum și apă de colonie. O medalie de gablonz”. De cele mai multe ori, banii câștigați astfel sunt folosiți pentru procurarea de droguri.
Pentru ce sunt cooptați acești subiecți? Pentru testarea unui vaccin împotriva fricii, de cele mai multe ori prin „scenarii” televizate, dar și prin plasarea subiecților în spații ciudate care pot duce la alienare. Se pornește de la principii bine cunoscute de funcționare a creierului uman: „Fiecare eveniment e unic. Fiecare picătură de ploaie își are drumul ei. Fiecare celulă trebuie să rămână independentă de cealaltă. Ce ni se întâmplă e atât de excepțional, de absolut. Nu s-a produs niciodată înainte, nu se va mai produce niciodată după aceea. Dacă ne gândim să legăm între ele cauzele și efectele, ele nu sunt niciodată decât începuturi. Restul? Condiționări.” (p. 45–46). Ei bine, tocmai aceste condiționări sunt dejucate, deturnate, modificate, alambicate, transformate în „surprize” care provoacă panică, angoasă, alienare.
Personajul-narator, „selectat” și el pentru experimente, se declară „autist cu ascendent asperger” (p. 31), prin urmare cu un grad avansat de inteligență, cu repere culturale solide. Implantându-i-se ideea puterii unei bombe care poate exploda în orice clipă, el oscilează între stări de conștiență și debusolare, sfârșind prin a fi eliminat de autorități fără să simtă frica. Joc narativ interesant, joc care dă de înțeles că ceea ce am citit de fapt nu există.
Și denumirea laboratoarelor e un joc. Un joc pe marginea unui cuvânt de data aceasta: Donadieu, Don à Dieu – dar lui Dumnezeu sau, dacă mergem la numele corect al autoarei franceze sus pomenite, Donne à Dieu – dă lui Dumnezeu. Mesajul „CINE DĂ LA SĂRACI,/ DĂ LUI DUMNEZEU” (p. 43) de pe cartonașele cerșetorilor poate fi interpretat astfel: săracii care participă la experiment se tem că li se vor fura banii, așa că îi înghit, iar banii înghițiți spre a nu fi furați sunt numiți „bani murdari” (p. 42–43), sintagmă cu dublu înțeles în contextul dat.
Ajungem la ideea de concatenare ca „metodă de evoluție” mai economică: „Unul lipit de altul. Toți înfipți unul într-altul. O umanitate constituită din miriapode care ar hoinări ca niște tramvaie atașate unele de altele în șir indian, în liniște, ușor.” (p. 48).
Nuvela induce ideea de haos, haos al acestei lumi civilizate lipsite de orientare, atât de crudă și de lipsită de repere, lume care face ca suferința să treacă pe lângă noi aproape ignorată și care nu ține seama de libertatea individului decât în aparență. Care este deosebirea dintre realitate și experiment, care este deosebirea dintre mass media și planul concret, cât de „vaccinată” devine lumea empatiei când cărțile adevărate par a fi aruncate la coș? „Donadieu și-a mutat laboratoarele într-un Starbucks. E evident. Sau așa pare.” (p. 67).
Fragment din nuvela lui Louis-Philippe Hébert, în traducerea lui Christian Tămaș, în revista „Leviathan”, anul, IV, nr. 1(10), ianuarie–martie 2021, pp. 21–25, click aici.
Editura Ars Longa, click aici.
Vezi arhiva rubricii Cronica literară
