Cu 123 de ani în urmă, în 2 mai 1896 se deschidea la Bucureşti ”Expoziţia artiştilor independenţi” al cărei manifest era semnat de Ştefan Luchian, alături de un grup de prieteni.
Ștefan Luchian a fost principalul inițiator al ”Expoziției artiștilor independenți”, care s-a deschis chiar în fața Salonului Oficial. În 1896 Luchian împreună cu Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și mulți alții s-au constituit într-un comitet de organizare care a pregătit deschiderea unei expoziții simultan cu cea de inaugurare a Salonului Oficial, într-o clădire învecinată. Catalogul expoziției s-a dorit a fi un manifest prin care organizatorii spuneau: ”…Vrem să rupem cu trecutul și să ne declarăm independenți… Arta trebuie să fie liberă, arta trebuie să fie independentă iar artiștii nu trebuie să se ridice decât prin conștiința și opera lor… Jos gașca, jos bisericuțele și cercurile de admirație reciprocă! În fața artei oficiale, noi suntem arta independentă!”.
Această expoziție a ”independenților” inaugurată de Nicolae Grigorescu a avut succes și contribuția pictorului Ștefan Luchian a fost foarte apreciată. Cu această ocazie, critica și amatorii de artă au recunoscut în Luchian pe adevăratul artist independent cu ”o tehnică largă și nețărmurită de nici un prejudiciu… cu un simțământ adânc și o concepție simplă dar puternică”.
Sursa: Wikipedia.