”Francisc Şirato, de la caricaturi la desene de război și pictură” de Daniela Șontică

712
Daniela Șontică Francisc Șirato, ”Fugari în timpul refugiului”
Francisc Șirato, ”Fugari în timpul refugiului”

logo rubrica memor daniela sontica leviathan.roFrancisc Șirato (1877 – 1953) este un artist plastic care a marcat arta noastră în prima jumătate a veacului trecut.

Șirato se trăgea dintr-o familie de țărani francezi care au fost colonizați la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Banat. Bunicul său, care era fântânar, s-a mutat înainte de Unirea Principatelor la Craiova, unde s-a și născut artistul. Venind pe lume într-o familie de mici meseriași, Francisc a crescut în mahalaua Dăneștilor.

Francisc Șirato, ”Autoportret”
Francisc Șirato, ”Autoportret”

Artistul avea să povestească mai târziu: ”Acolo mă jucam cu copiii prin praful uliței. Aveam și eu o cămașă oltenească, încinsă cu o curea la mijloc. Creșteam în voia Domnului, la o răscruce de drumuri, în preajma unei fântâni cu cumpănă. Dumnezeu a avut grijă de noi: nici n-am căzut în fântână, nici n-am fost călcați de căruțe. Așa cresc copiii la țară, la întâmplare. Atunci am avut eu prima inițiere în artă: privind troița cu sfinți frumos colorați, în preajma fântânii.” (Vasile Drăguţ, ”Francisc Şirato”, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956).

Lui Francisc îi plăcea să deseneze tot felul de figuri și de hărți și își petrecea timpul în atelierul de litografie al Institutului Grafic. Acolo, un lucrător mai bătrân l-a inițiat în metodele de imprimare. Foarte repede a învățat să facă afișe în culori, care au și fost primele de acest gen din România. Când le-a realizat, a primit o sumă considerabilă de bani și elogii în presa vremii, devenind ilustrator de carte. Așa a hotărât să se dedice picturii. A plecat în Germania să studieze arta, dar nereușind să se susțină financiar, s-a întors în țară și s-a înscris la Arte Frumoase în București. A lucrat afișe în diverse tipografii și a litografiat icoane în culori.

A expus picturi pentru prima dată la Salonul Oficial din 1907. Au fost remarcate atunci mai ales desenele sale, care arătau o mână de artist original. A devenit caricaturistul şi graficianul preferat al revistei umoristice ”Furnica”*). Unele dintre desene erau inspirate de răscoalele țărănești din 1907.

Înainte de Primul Război Mondial, între 1908 și 1914, a expus la Tinerimea Artistică, fiind membru al asociației. În picturile de atunci era preocupat de compoziție, de lumină, lucrările sale aflându-se sub umbrela neoimpresionismului.

Dramele Primului Război Mondial nu l-au lăsat rece, ci a realizat câteva cicluri de desene pe această temă. Lucrările despre război le-a prezentat într-o expoziție personală în 1921. Cu această expoziție se încheie o primă perioadă din activitatea artistului, deosebit de valoroasă în grafică, artistul consacrându-se de aici încolo tot mai mult picturii. În 1920, a aderat la gruparea ”Arta Română”, în cadrul căreia expune până în 1924. În anul următor, a înființat, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza și Ștefan Dimitrescu și cu sculptorul Oscar Han, ”Grupul celor patru”.

Celebrul colecţionar Krikor H. Zambaccian i-a dedicat rânduri frumoase în cartea sa despre artişti:

“Pe Francisc Şirato l-am cunoscut în 1922, pe când ocupa o funcţie la Muzeul de artă naţională şi locuia în clădirea veche din faţa muzeului, în fosta Monetărie de pe vremuri de la Şosea, dărâmată cu ani în urmă. Pentru marele public, era cunoscut atunci ca ilustrator al revistei umoristice «Furnica»; în lumea cărturarilor însă era apreciat ca pictor de o solidă conformaţie plastică şi ca un cronicar de artă de o deosebită ţinută intelectuală. […] Deşi flegmatic în aparenţă, era un om de temperament, dar pasiunea sa rămânea lăuntrică şi din străfundul sufletului său porneau raze şi lumini discrete ce-i încălzeau graiul, scrisul şi penelul. […] Multă vreme, pictura nu a fost pentru Şirato un mijloc de trai, ci o amantă costisitoare, căci artistul sacrifica din modestul său salariu ca să poată picta.” (Krikor H. Zambaccian, “Însemnările unui amator de artă”, Editura LiterNet, 2004).

În 1917 Șirato a devenit custode la Muzeul Național de Artă Populară, iar mai târziu a fost numit profesor la Academia de Belle-Arte din București. În 1946, pictorului, după ce primise câteva premii la manifestări artistice internaționale, i s-a decernat și în România Premiul Național pentru Pictură.

Aptitudinile sale certe de pedagog și teoretician al artei l-au impresionat pe Eugen Lovinescu, care l-a publicat cu braţele deschise în revista sa, ”Sburătorul”. Talentul în această latură şi l-a valorificat Şirato scriind şi o monografie despre Nicolae Grigorescu.

Artistul s-a stins din viață la 4 august 1953. Trei ani mai târziu, o amplă expoziție retrospectivă în Parcul Herăstrău din București amintea publicului de marele artist cu rădăcini franceze, crescut în mahalaua oltenească și devenit un nume important pentru arta românească.

Despre viața și opera lui Francisc Șirato au scris cărți Vasile Drăguț, Petru Comarnescu, Mihai Ispir și Tudor Arghezi. Lucrări ale sale pot fi admirate în muzeele de artă din București, Constanța, Cluj-Napoca și Iași. Mai multe desene inspirate de război realizate de Francisc Șirato se află la Muzeul Militar Național din Capitală.

________

*)”«Furnica», revistă umoristică înfiinţată în anul 1904, condusă de George Ranetti și N. D. Țăranu. A apărut săptămânal, între 19 septembrie 1904 – 14 noiembrie 1916 şi 14 decembrie 1918 – 8 octombrie 1930 şi avea în paginile sale cugetări, epigrame, glume, maxime, versuri, însoţite pe alocuri de caricaturi şi ilustraţii. Textele revistei au fost scrise aproape în totalitate de George Ranetti şi N. D. Ţăranu. Dintre pseudonimele lui George Ranetti: Kiriak, Napadarjan, Prințul Ghytza, Contele de Techirghiol, Gheorghe Delacoperativă, Dom Paladu, Dom Paludu, Ghiță Delagambrinus, Jorj Delamizil ș.a.

Pe parcursul celor  aproape 25 de ani de existenţă, revista a publicat o serie de pamflete la adresa elitei societăţii, precum şi la adresa clasei politice, inclusiv regele. Pentru textele publicate, autorilor le-au fost intentate mai multe procese, din partea celor care s-au considerat calomniaţi.

Revista s-a făcut cunoscută printr-o serie de manifestări publice mai puţin obişnuite. Astfel, în primul an de apariţie, Ranetti şi Ţăranu au deschis o cârciumă în Parcul Cișmigiu, Cârciuma Furnica. În ziua deschiderii cârciumii, cei doi au oferit tuturor clienţilor consumaţie pe gratis, iar la sfârşitul zilei s-au declarat falimentari.” Surse: ”Enciclopedia României” și ”Dicționarul General al Literaturii Române”, P–R, Academia Română, București, Editura Univers Enciclopedic, 2006.

Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică

2 COMENTARII

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.