De câte ori îi văd pe „experții în educație”, molfăind vorbe alese despre reforma „România educată”, ce ne așteaptă după prima curbă, mai la dreapta, îmi vine să caut ceva mai frumos, pentru a le spune cât de importantă este educația pentru o națiune. Oricâte reforme curriculare ar mai inventa guvernanții vremelnici, oricâte proiecte și obiective vor mai scoate din mințile lor luminate, vă rog să mă credeți că nimic nu se poate compara cu mesajul acestei știri pe care am descoperit-o anii trecuți, dar e un exemplu valabil și azi.
Așadar: un tren circulă zi de zi pentru un singur pasager, până la școală și înapoi. În România? Trenul circulă zi de zi și este folosit, cum vă spuneam, de o singură persoană. Are doar două stații, una când tânăra din imaginea la care mă uitam pleacă la școală și alta când ea se întoarce. Asta se întâmplă, desigur, în Japonia. De ani de zile, un singur pasager așteaptă trenul de la Kami-Shirataki. Este vorba de o elevă care ia acest tren pentru a pleca la școală și atunci când se întoarce. Am simțit nevoia să vă spun asta de două ori… Să repetăm, trenul circulă zi de zi și este folosit de o singură persoană. Sună ca un scenariu de film, scria în știrea pe care am preluat-o aici, dar conducerea Japan Railways a decis să păstreze trenul și traseul, atunci când a realizat că este folosit în fiecare zi. Trenul va circula până când tânăra va termina școala. Mai mult, compania a schimbat programul trenului în așa fel încât să se potrivească și cu orarul de la școală al fetei. Când domnișoara va termina școala, linia feroviară va fi închisă.
Și acum, să vedeți motivația: aceasta este o alta încercare a Guvernului japonez de a face din educație o prioritate. Și spuneți, are dreptate un internaut care se întreabă: „De ce nu aș vrea să mor pentru o țară ca asta, când Guvernul a decis ca trenul să mai meargă o milă în plus doar pentru mine?” 42 de ani le-am vorbit elevilor mei despre Platon, despre Aristotel, cu folos sau fără, uneori. Și celor care mă citesc azi (și le mulțumesc) le reamintesc că Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”, iar Aristotel considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. Și, mai spunea filosoful, oamenii care fac educație copiilor lor sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață. De aceea, pe lângă viață, ne îndemna: dăruiți copiilor și arta de a trăi bine, educându-i! Și mai adăuga că rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce. Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un om viu se deosebește de un om mort.
