Pianista de jazz Ramona Horvath, stabilită în Franța de câțiva ani, în plină ascensiune pe scenele de jazz europene, revine în România pentru prima dată la Bucharest Jazz Festival, cu un cvartet de excepție, avându-l ca solist pe celebrul saxofonist Tony Lakatos. Secția ritmică va fi asigurată de către contrabasistul Nicolas Rageau și bateristul Min-Chan Kim. Ramona Horvath va deschide seara dedicată muzicienilor din diaspora, sâmbătă, 17 septembrie 2022, de la ora 18.00, la Combinatul Fondului Plastic din București (Strada Băiculești nr. 29). Mai multe informații despre Bucharest Jazz Festival 2022, festival organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB pot fi găsite accesând site-ul: http://www.bucharestjazzfestival.ro/.
Considerată ca fiind „unul dintre cei mai originali pianiști din Paris” (Jazz Hot), pianista cu „muzicalitate maximă, tehnică impecabilă și tușeu de catifea” (Jazz Magazine), Ramona Horvath concertează cu mare succes pe diferite scene franceze și europene, în cluburi, săli de concert și în cadrul unor festivaluri: Austria (Sala Radio ORF, Bosendorfer Hall), Belgia, Germania, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, etc.
Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București, iar în prezent este unul dintre virtuoșii pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și mai apoi partenera de scenă a marelui pianist Jancy Korossy, alături de care a susținut numeroase concerte la două piane, în principal în afara României (Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania, Portugalia). Cei doi pianiști au înregistrat un album editat la casa de discuri „Electrecord”, intitulat Dor de Acasă (2008) album premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). De câțiva ani pianista este stabilită la Paris unde s-a impus deja ca unul dintre muzicienii cei mai activi ai scenei de jazz. Până în prezent Ramona și-a lansat în Franța la celebra casa ”Black & Blue” trei albume în nume propriu, în trio, quartet și duo, ce s-au bucurat de mare succes în presa de specialitate din Franța: Libération, Jazz Magazine, Jazz Hot, Pianiste Magazine, Classica, Télérama. etc. Cel mai recent disc al pianistei Le Sucrier Velours (în duo alături de contrabasistul francez Nicolas Rageau) a făcut unanimitate și în presa internațională (SUA, Austria, Ungaria, Olanda…etc). Ramona a atras atenția postului național TVR Internațional/Cultural care i-a consacrat câteva emisiuni portret, din ciclul „Români de succes din diaspora”, iar recent am putut-o vedea și la televiziunea franceză TV5. Pentru mai multe informații despre activitatea pianistei de jazz Ramona Horvath puteți afla accesând site-ul: https://www.ramonahorvath.com/
Biroul de Presă
Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură