Între 3 mai și 2 iunie anul acesta se defășoară la Jaffo un mare festival, numit Jaffa Fest. Festivaluri au mai avut loc la Jaffo, unde își au sediul câteva teatre, printre care faimosul Teatru Ghesher, dar e pentru prima oară când e organizat acolo un festival de proporțiile celui din acest an. Participă numeroase trupe israeliene. Sunt invitate mai mult teatre din lume, din Rusia, din Letonia, din Lituania, din Germania, din Italia, din Turcia, din India, ba chiar și din Australia. Se joacă în ebraică, în arabă și în diverse alte limbi. Sunt prezentate spectacole de teatru dramatic, spectacole muzicale, spectacole de dans etc., etc., etc. Miercuri, 2 mai 2018 a avut loc în Jaffo, pe străzi, o paradă, iar a doua zi seara a avut loc în sala Teatrului Ghesher, care e, într-un fel, gazdă a festivalului, primul spectacol, precedat de câteva scurte cuvântări, începând cu a primarului acestui oraș bicefal Tel Aviv-Jaffo, Ron Huldai, foarte mândru, și pe bună dreptate, de amploarea manifestării din acest an. Toate bune și frumoase, și nici prin cap nu-mi trece să minimalizez însemnătatea ei culturală, dar nu pot trece sub tăcere faptul că la multe din reprezentațiile festivalului prețul biletelor este prohibitiv; n-aș fi crezut că în Tel Aviv-Jaffo sunt atât de mulți oligarhi dispuși să cheltuiască sume exorbitante ca să vadă niște spectacole.

Joi seara, deci, a fost prezentat primul spectacol de teatru dramatic din festival, de către o trupă din Moscova. Știam că există un Teatru al Națiunilor la Paris, mărturisesc că nu știam de existența unui Teatru al Națiunilor și în capitala Federației Ruse. El funcționează în clădirea în care odinioară a funcționat una dintre cele mai importante antreprize particulare din istoria tearului rus – Teatrul Korsh, deschis în 1885. Teatrul actual a luat ființă în 2006 și e condus de Evgheni Mironov, artist al poporului Rusiei. Teatrul are o formă de organizare unică în țara lui, fiindcă el nu dispune de o trupă stabilă – colectivul actoricesc se realcătuiește anume pentru fiecare nou spectacol. În cei 12 ani de când există, teatrul a colaborat cu eminenți regizori din Rusia și din alte părți ale lumii și a fost potopit de fel și fel de distincții.
Ce a înfățișat joi seara publicului teatrul a fost montarea ”Furtuna-furtuna”. E vorba de piesa ”Furtuna” a marelui A. N. Ostrovski, una dintre cele mai cunoscute drame din istoria teatrului rus. De ce ”Furtuna-furtuna”? Păi de ce nu ”Năpasta-năpasta”, ”Avarul-avarul” sau ”Pescărușul-pescărușul”? Spectacolul nu se ostenește să-și explice titlul.
Pentru cine a uitat subiectul piesei: este vorba de un orășel de pe malul Volgăi, unde o negustoreasă bogată, văduvă, mamă abuzivă, Kabaniha, își terorizează fiul, pe Tihon, și nora, pe Caterina, obligați să se supună fără să crâcnească rânduielilor de altădată. În timp ce soțul ei e plecat cu treburi din orășel, Caterina, stârnită de cumnata ei Varvara, dă curs sentimentului de iubire pe care îl încearcă față de Boris, nepotul lui Dikoi, alt negustor bogat din târg; acesta își ține și el din scurt neamurile, la fel cum Kabaniha îi ține din scurt pe ai ei. La întoarcerea lui Tihon, Caterina, muncită de remușcări, își mărturisește coram publico păcatul. Pe de altă parte, din considerente de familie Boris trebuie să se despartă de ea. Deznădăjduită, Caterina se aruncă în Volga.
Intenționam să mă refer în însemnările mele la faimosul articol ”O rază de lumină în împărăția întunericului”, în care Nikolai Dobroliubov a analizat piesa. După ce am văzut spectacolul, mi-am dat seama de zădărnicia unei asemenea referiri.
Montarea este, după cum se obișnuiește, vai!, în vremea din urmă, perfect anistorică. În costumație sunt amestecate rochii lungi, de epocă și rochii scurte, ba una chiar cu o asemenea despicătură în fustă că, purtând-o, actrița probabil că n-ar ieși sub nici un motiv pe stradă. Culorile costumelor sunt și ele distribuite personajelor exclusiv după criterii de cromatică, și nu după criterii de adevăr istoric; era să fac un șoc dându-mi seama că bătrîna și monstruoasa Kabanihă e îmbrăcată în alb. În 1973 ”Furtuna” lui Ostrovski a fost montată la Teatrul Național din București, cu Leopoldina Bălănuță în rolul Caterinei și cu Dina Cocea în rolul Kabanihăi; era un spectacol mai mult decât îngrijit, deși era inegal din punctul de vedere al interpretării actoricești. Când mă gândesc că montării i s-a reproșat pe vremea aceea apariția Caterinei fără broboadă, lucru de neconceput pentru o femeie măritată în epoca și în locul în care se petrece acțiunea piesei!…
În spectacolul de la Moscova, deasupra decorului plutește în aer, înclinată, o fâșie dintr-un plafon de lemn în casetoane cu geamuri, cu un țugui de lemn la mijloc, semnificând un acoperiș; cred că montarea a fost ușor simplificată la Jaffo, pentru că, în pozele din spectacol făcute la Moscova, plafonul acesta pare a se dezmembra la un moment dat. În orice caz, el a coborât nițel în câteva scene din spectacol, probabil ca să sugereze că atmosfera casei în care trăiește Caterina e apăsătoare.
În dreapta plafonului se află suspendat un disc imens, luminat când în alb, când în albastru, când în roșu portocaliu (lighting design-ul, cum se zice în zilele noastre – Dmitri Zimenko); discul urcă și coboară întruna; desigur, el semnifică luna sau soarele în continua lor mișcare, reală sau numai aparentă, pe bolta cerului. La un moment dat, discului i se alătură o puzderie de stele, atât de mult și dese, că par a proveni mai degrabă dintr-un pom de Crăciun decât din înălțimi; evident, ele nu sunt, păcatele mele, kitsch, ele sunt negrăit de poetice. Sub plafon, în adâncul scenei, se află un uriaș paralelipiped dreptunghiular, a cărui destinație nu e limpede la început; ulterior se poate constata că el este un rezervor de apă, în care Caterina se aruncă în două rânduri, nu pentru a se sinucide, ci pentru a-și exprima dorul de libertate. Se înțelege de la sine că reflexe jucăușe de apă apar din timp în timp pe plafon și pe fundal, în niște oglinzi; și, firește, intermitent se aude clipocit de apă; asta, neîndoielnic, semnifică maiestuoasa Volgă. ”Volga, Volga, maică bună…”
Mobilierul e alcătuit din scaune pliante de metal cu blaturile din skai negru. Furtuna (adică furtuna-furtuna) este semnificată în spectacol, poate din lipsa unei instalații adecvate, de două dușuri, care produc pe podeaua scenei două băltoace rotunde.
În stânga plafonului, o fâșie de fundal negru se înalță periodic la pod și de-acolo se revarsă o lumină orbitoare și, uneori, clăbuci de fum; însoțite de acest efect se ivesc din golul arzător câteva rusalce; ele nu figurează în piesa lui Ostrovski, sunt, cum s-ar spune, din cu totul altă operă (măcar că, la origine, ele sunt reîncarnări de femei înecate), dar ne sunt impuse de realizatorii montării ca o emanație a Volgăi (decorul – Igor Kapitanov, costumele – Faguilia Selskaia).
Inovația-cheie a regizorului (Evgheni Marcelli) constă în faptul că în rolurile lui Tihon, soțul Caterinei, și al lui Boris, amantul Caterinei, este distribuit unul și același actor. Până la un punct, trebuie să admit că asta e o idee justificată: ambii bărbați sunt, în fond, fiecare în felul lui, niște blegi, incapabili să ia o hotărâre, incapabili să se opună terorii domestice, incapabili s-o facă pe Caterina fericită; singura deosebire este că la Tihon văicăreala ia forma unor ieșiri isterice, pe când la Boris ea se exprimă prin șușoteli sentimentale și senzuale. Ideea regizorală pune însă sub semnul întrebării rațiunile adulterului Caterinei. Decis să pună în scenă piesa ca pe o piesă numai și numai despre dragoste, regizorul a observat el însuși că eroina lui are de ales între doi gemeni identici și-atunci, îl citez, singurul lucru care îi poate explica preferința este, eventual, o chestiune de ”chimie” sau mirosul bărbatului preferat.
Cât privește împărăția întunericului, ea lipsește cu desăvârșire din spectacol. Regizorul a și declarat că, după el, nu asta e tema piesei. E dreptul lui, neîndoielnic, să nu-și însușească formulele lui Dobroliubov (de-a lungul timpurilor ele au mai fost, de altfel, contestate de câte unul sau altul). Întrebarea e ce a pus în locul acelei bezne. Stând la masă cu mama, respectiv cu soacra, Varvara și Caterina își permit, sfidător, să fumeze! Universul de prejudecăți, de imperative și de interdicții care, în creația lui Ostrovski, schilodesc ființa umană nu l-a interesat chiar deloc pe regizor. Deși universul acesta de stricte și coercitive precepte morale, în care se supraviețuiește numai prin fățărnicie, este tocmai ceea ce, la dramaturg, determină drama.
Cît privește felul în care se manifestă dorul de libertate al eroilor tragediei…
Caterina își zmulge dezlănțuită hainele de pe ea, aleargă ca o nebună dând de mai multe ori ocol scenei, iar apoi se aruncă în bazinul cu apă ca să se bălăcească acolo. Kudriaș își aduce în grădină, unde are întâlnire cu Varvara, o saltea, pe care o scoate dintr-o valiză și o îmbracă într-un cearceaf, scoate apoi din geamantan și două perne și o cuvertură, apoi își dă jos veșmintele și, foarte pudic, sub pătură, își dă jos și chiloții boxer, ca să fie pe deplin pregătit pentru rendez-vous-ul cu Varvara… Prima întâlnire de amor a Caterinei cu Boris este sugerată prin vorbiri și chițăieli care se aud din culise ca sonorul unui film porno, după care Caterina intră, fugind, în scenă, pe jumătate despuiată, iar Boris apare, după Caterina, cu pantalonii în vine.

Se mai pot da destule exemple de asemenea soluții regizorale ingenioase și cutezătoare. Publicul se amuză copios. Critica a remarcat, de altfel, că spectacolul e plin de bucuria de a trăi și de voioșie și presărat cu accente de farsă, deși dramaturgul și-a gândit piesa ca dramă.
Montarea e împănată cu numere muzicale dificile, executate cu virtuozitate de actrițele-cântărețe. În spatele partiturii sonore a spectacolului, se anunță pe Internet, se află cunoscuta Grupare de rock ”Leningrad”. Nu mă simt în stare să definesc exact stilul acestor interludii muzicale; dar, una peste alta, deloc rusești, ele exprimă suferință, o suferință detașată…
Lecturile moderne ale marilor piese clasice pot prilejui spectacole magnifice. Lecturile arbitrare nu pot prilejui asemenea spectacole, ele pot prilejui numai stupoare.