George Călinescu

77
G. Călinescu, portret de Adina Romanescu, 25 mai 2020. Inedit
G. Călinescu, portret de Adina Romanescu, 25 mai 2020. Inedit

fila de calendar rubrica leviathan.roLa 19 iunie 1899 s-a născut la București George Călinescu (numele la naştere, Gheorghe Vişan), critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele și cărțile G. Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică.

Profesorii care i-au marcat studenția sunt Ramiro Ortiz, care preda limba și literatura italiană la Facultatea de Litere și Filozofie din București, și Vasile Pârvan, un alt spirit enciclopedic interbelic, de la Universitatea din București. Între profesorul de italiană Ramiro Ortiz și student s-a născut o strânsă amiciție. Peste ani, studentul de odinioară a mărturisit, adesea, că datorită acestui fin intelectual și-a însușit o „educație literară” de excepție: „Cu el m-am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meșteșugul informației literare și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”. Sub îndrumarea lui Ramiro Ortiz, a început să traducă din limba italiană. În timpul studenției a tradus romanul lui Giovanni Papini, Un om sfârșit, și o nuvelă din Decameronul (1921) lui Giovanni Boccacio, Tot la îndemnul profesorului Ortiz își începe colaborarea la revista „Roma”, al cărei prim număr a apărut în ianuarie 1921, și călătorește cu colegii de facultate în Italia în 1921. Prima lui carte va fi scrisă în limba italiană/ Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII a apărut în 1925 și tratatează propaganda Vaticanului în Moldova ca un soi de modalitate de a contracara Reforma luterană. Studentul a publicat 68 de documente diferite descoperite în urma documentării în Arhiva Vaticanului. Evident o influență indirectă au avut-o studiile critice ale lui Titu Maiorescu și, de ce nu, cele ale lui Garabet Ibrăileanu, de care se va apropia mai apoi în deceniul următor.

A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iași și la Facultatea de Litere și Filozofie din București, în două etape. Devine conferențiar al Facultății de Litere al Universității din Iași în 1937, la un an după moartea predecesorului său, Garabet Ibrăileanu, unde predă cursuri de literatura și de estetică. În 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iași și un an mai târziu, din 1945, devine profesor titular și la Facultatea de Litere a Universității București. După 1947 aceasta din urmă și-a schimbat numele în Facultatea de Filologie. Va fi totuși scos de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga. În anii ’50 devine director al Institutului de Institutului de Teorie literară și Folclor, care după moarte îi va purta de altfel numele. Va coordona revista Institutului, Studii și cercetări de istorie literară și folclor (1952–1965). Va fi rechemat ca profesor la Facultatea de Litere din București abia în 1961. Pe lângă critica și istoria literaturii române, scrisul lui G. Călinescu a vizat teme foarte diverse, estetica basmului, literatura spaniolă etc.

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.). Publică, după 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Istoria literaturii române de la origini până în prezent a apărut în 1941 (edițit a doua, revăzută de autor, edișie îngrijită de Al. Piru, 1982), urmată de Istoria literaturii române. Compendiu (1945). A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (între 1932–1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965 (12 maetie, Sanatoriul Otopeni).

G. Călinescu este un remarcabil autor de romane de tip balzacian: Enigma Otiliei, Cartea nunții, Bietul Ioanide și Scrinul negru. A mai scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun sau Calea neturburată, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Surse: Enciclopedia României, Wikipedia.

„Valoarea permamentă, la care țintește și ajunge temperamentul lui critic, este monumentalul, totdeauna evident și prin materia multă, și aprins până la urmă, atât de amănuntul scăpărător, cât și de însuși stilul cantității. În limitele monumentalului, afirmațiile critice, intuițiile, impresiile, asociații, disociații, referința erudită, paradoxul, raționamentele, sofismele și mai cu seamă metaforele sar una asupra altora, se încalcă, se asupresc, se acopăr și reapar, luptându-se încolăcit și alcătuindu-se astfel într-o impunătoare arhitectură de stil baroc. ” – Vladimir Streinu.

Citate

Despre Eminescu: Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

A uita fără a uita, a trece de la paroxism la pathos, de la agitaţie la contemplaţie şi de la spasm la idee, acesta e drumul artei.

Unde nu e luptă, nu e nici geniu.

Bunele sentimente nu fac literatură.

Excesul de meditaţie paralizează viaţa.

Nu sunt decât două căi în lume: omenia şi neomenia.

Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru.

Când lipseşte critica, arta decade, pentru că începe să se bazeze pe adeziunea publicului care se numeşte succes.

Numai cu tehnică nu poţi scrie o carte bună, dar cu talent şi fără tehnică eşti oricând ameninţat să scrii o carte rea.

Strălucită e acea tinereţe la care ai ajuns prin maturitate.

Dintr-o călătorie se învaţă mai mult decât dintr-o bibliotecă.

Cât este de adevărat că ispita este o faţă a absenţei, a visului…

Fantezia e darul de a vedea concret universalul, deci palpabil, nemijlocit.

Muzica, o polifonie de care sufletul nostru are nevoie pentru a se transcrie.

Marile creaţii literare sunt acelea în care eroii au pătruns adânc în realitate, încât numele autorului ne devine indiferent.

Simţul demnităţii şi independenţei personale nu mă părăseşte o clipă. Şi când pare stins este fiindcă las capul în piept, agasat de respiraţia asiduă a altuia.

Trecem printr-o fază de neseriozitate culturală umoristică. Suntem terorizaţi de tipul „mucosus”. Acesta te întreabă de vârstă şi-ţi dă un respect invers proporţional cu numărul de ani.

Natura e inferioară omului, prăpastia de viaţă zoologică şi vegetală n-atinge niciodată tensiunea vieţii umane. Este un om numai cine trăieşte ca om, numai printre oameni.

Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieţii noastre.

Moartea nu e decât un fenomen, adică o aparenţă.

Fereşte-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate şi brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.

Lumea va avea totdeauna atâta suflet cât să ia conştiinţa de sine.

Ce este critica în definitiv? O încercare de a determina dacă o operă ivită în timp este în stare să ţină mult.

Reprimă-ţi invidia faţă de omul excepţional, învaţă să-l înţelegi şi să-l preţuieşti.

Fără îndoială că soarta e totul, dar ea poate fi întârziată şi poate fi chiar împiedicată, dacă nu merge conştient, pe căile ei. Soarta e latentă şi facultativă şi dacă fără colaborarea ei nu se poate nimic în viaţă, e cu putinţă totuşi să te foloseşti de semnele ei. Soarta trebuie consultată.

Nimic nu-i nou sub soare şi când crezi că ai descoperit o noutate, bagi de seamă că a spus-o altul înainte.

Nu-ţi fortifica în aşa fel caracterul, încât să nu mai poţi plânge. O femeie care nu ştie să plângă şi-a pierdut jumătate din farmecul ei.

Cervantes face parte din categoria creatorilor de figuri imense care, strivite de făpturile lor, mai vii decât viaţa însăşi, n-au biografie sau au una ridicată pe ipoteze, aproape pierdută în mitologie.

Creaţiile cu adevărat geniale sunt paricide, Cervantes a fost aproape eliminat din istorie de Don Quijote şi de Sancho Panza.

Mai plăcut e să-ţi aduci aminte fericiri trecute, decât ca după o tinereţe uscată să ai târziu ceea ce n-ai avut la vreme.

G. Călinescu, 1964, Arhiva TVR 

G. Călinescu despre Mihai Eminescu

G. Călinescu,1959, Tragedia regelui Otakar și a prințului Dalibor (fragment), Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune

Teatrul Național Radiofonic: Secretarii domnului de Voltaire de G. Călinescu. Regia artistică: Elena Negreanu. În distribuţie: Alexandru Giugaru, Ştefan Mihăilescu Brăila, Fory Etterle, Maria Voluntaru, Olga Tudorache, Mariana Mihuţ, Melania Cârje, Sandu Sticlaru, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Dumitru Furdui, Alexandru Repan. Regia de studio: Crânguţa Manea. Regia muzicală: Marga Capitanovici şi Nicolae Neagoe. Regia tehnică ing. Flavia Cosma. Înregistrare din 1970.

Enigma Otiliei de G. Călinescu. Dramatizare și adaptare radiofonică de Iosif Petran. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Toma Caragiu, Melania Cârje, Nineta Gusti, Emil Hossu, Mihai Heroveanu, Nicolae Neamţu-Ottonel, Vasile Lupu, Octavian Cotescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mircea Medianu, Paul Nadolski, Rodica Suciu Stroescu, Haralambie Polizu, Traian Moraru, Chiriţă Dumitrescu. Regia muzicală: Mihai Roman.
La pian: Georgeta Petrescu. Regia tehnică: ing. George Buican. Înregistrare din anul 1970

Felix și Otilia. Scenariu de Ioan Grigorescu după romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu. Regia artistică: Iulian Mihu. În rolurile principale: Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Clody Bertola, Gheorghe Dinică. 1972

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.