27 iulie 1835, Val di Castello, Toscana–16 februarie 1907, Bologna
Poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906. Motivaţia juriului Nobel: „nu numai luând în consideraţie adânca lui cunoaştere şi cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospeţimea stilului şi forţa lirică tipice capodoperelor sale poetice”.
Studiile școlare și le face la Florența. După ce și-a luat doctoratul în 1856 la Scuola Normale Superiore din Pisa, Carducci a lucrat ca profesor de gimnaziu la San Miniato al Tedesco, orășel unde și-a publicat în 1857 prima colecție de poezii (Rime). Carducci a fost profesor de literatură italiană la Universitatea din Bologna din 1860 până în 1904. Interesat de viaţa politică a Italiei, se manifestă ca antiregalist şi partizan al înnoirilor pentru ca, spre sfârşitul vieţii, să vadă în monarhie o posibilitate fericită de împlinire a unităţii naţionale. Conflictele din Risorgimento, momentul din secolul al XIX-lea marcat de unitatea politică italiană, este prezent în opere precum Juvenilia (1860) şi Versuri noi (1887).Volumul său anticlerical şi rebel Inno a Satana (Imn Satanei, 1865) a stârnit multe controverse. Pentru Carducci, Satana nu reprezenta întruchiparea răului şi a corupţiei, ci era sinonim cu progresul nestăvilit. Printre celelalte opere publicate ale lui Carducci, se numără monografii şi eseuri, precum şi alte lucrări despre literatura italiană. Deşi reputaţia lui se datorează poeziei, opera poetică este cuprinsă în numai patru volume din cele 30 ale Operelor complete ale lui Carducci (1939–1941).
„Duh roșu cu foc, formă albă de marmură, aceasta e opera lui Carducci.” (Nicolae Iorga, 1907).
Către copaci
Umbreşti culmi repezi, largi singurătăţi,
Dar nu-mi eşti drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri şi cetăţi.
Tu, laur sterp, şi mai prejos îmi pari:
Tu minţi, oricât de falnic verde-arăţi
Pe câmpul veşted, sau când, alte dăţi,
Luceai pe frunţi pleşuve de chesari.
Mi-eşti dragă, viţă, tu ce creşti bogată
Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul
Uitării înţelepte-n vremuri grele.
Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată
În patru scânduri, neted, tot amarul
Şi zbuciumul, şi visurile mele.
Traducere de Şt. O. Iosif
Vezi: Revista Culturală Leviathan, Anul IV, nr. 1 (10), ianuarie–martie 2021, rubrica Poem din poemele Europei, pagina 26. click aici.
Arhiva rubricii Filă de calendar
