„Grăbite cugetări” de Cornelia Bartels

124
an nou cornelia bartels

sigla rubricii decupaje cornelia bartelsSunt gânduri grăbite, acum la început de An Nou. Ieri a fost prima lui zi în care am pășit cu o oarecare oboseală. Anul 2020 nu a fost un an rău, trebuie să recunosc. Dacă trag o linie și însumez cele bune cu cele rele, constat că au fost de toate, la un loc. Și realizări au fost, și mici bucurii dar, mai ales, din păcate, au fost toate întâmplările anului care au trecut învăluite în mantia fricii de boală, de moarte. Sentiment care ne-a însoțit încă din primăvara anului trecut și care nu ne-a îngăduit să ne putem bucura de cele frumoase și bune ale lui. În fine. Bine că a trecut. Un an obosit și obositor ne-a părăsit. Nu îndrăznesc să scriu de Lockdown-ul lui, nici nu mi-ar ajuta gândului și sufletului, nici nu m-aș ajuta pe mine însămi scriind de așa ceva. L-am trăit, am supraviețuit cu el alături, ca într-o căsnicie mai puțin fericită. După principiul „care pe care”. Cine-i mai puternic, mai credincios, mai îndrăzneț, mai curajos, mai înțelept, mai iubitor… învinge orice încercare a vieții. Va veni și ziua despărțirii, a eliberării de acest Lockdown… Vom reveni la normal, dar să nu-l lăsăm să ne fure ultimul fir de încredere, de credință în bine și în frumos. De fapt, asta și facem mereu, de fiecare dată, parcă uitând tot răul care ne înconjoară, când ne urăm cu atâta frenezie și bucurie, în preajma sărbătorilor Crăciunului, a Anului Nou… fericire, iubire, bucurii, împliniri, sănătate. Tot buchetul acestor gânduri frumoase, acestor urări tradiționale nu se ofilește în fața niciunui Lockdown. Sufletul omului se încarcă cu toate aceste minunate gânduri de bine și respiră adânc și merge mai departe, liniștit, plin de speranță. Nicio frică, teamă, neliniște nu poate usca petalele florilor din buchetul veșnic al urărilor de bine. E tradițional. E nemuritor. Îl păstrăm mereu în noi, îl purtăm mereu cu noi ca pe o baghetă magică care face minuni, care alungă RĂUL.

Plec cu sorcova. O bucurie minunată pe care am trăit-o în copilărie și pe care mi-o dăruiesc și acum, la început de An Nou. O plecare virtuală, e drept, dar sorcoveala de bine aduce o undă de bucurie sufletului meu îmbătrânit cu încă un an… „Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți:/ Ca un măr, ca un păr,/ Ca un fir de trandafir,/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul./ La anul și la mulți ani”… Numai cântând  și spunând aceste minunate cuvinte te simți copil, bucuros că poți bucura părinții, surorile, frații, rudele, prietenii sorcovindu-i. Asta fac și eu acum, cu aceste grabnice gânduri de început de An Nou și parcă mă simt, cu adevărat tare ca piatra, iute ca săgeata…

1 ianuarie 2021. Un început care, parcă, ar avea o și mai profundă semnificație după toate cele trăite în anul care abia a trecut. Pare un început al începuturilor, căci multe s-au schimbat între timp în modul nostru de viață. Suntem nevoiți să ne ajutăm pe noi, pe semenii noștri ținând cont de alte legi, impuse acum cu strictețe, devenite noi coordonate de a supraviețui. Stăm acasă. Ne luăm timp să cugetăm. Grabnicele cugetări devin imbolduri pentru o nouă zi, pentru o nouă viață. Pentru un nou fel de a fi. „Cogito ergo sum”.

Ieri a fost Sfântul Vasile, ziua onomastică a tuturor celor ce-i poartă numele. Le urez cu drag „La mulți ani!”, așa cum se cuvine. Și tot așa cum se cuvine, păstrez un gând pios în memoria tatălui meu care a plecat dintre noi într-o tristă zi de noiembrie a anului 2011. Tot pe 1 ianuarie era și ziua lui de naștere. Ar fi împlinit 103 ani. Anii trec adumbriți de alte dureri ale sufletului, dar iubirea pentru cei plecați dintre noi rămâne și se luminează de fiecare dată când se apropie aceste sărbători… La mulți ani, tată, acolo, sus, în cer, unde te afli… Veșnică, dureroasă, dar plină de iubire amintire.

Ne petreceam zilele de naștere aproape împreună, eu cu tata. După un revelion frumos în familie îl tot prelungeam câteva zile și nopți. Eram tineri. Oboseala petrecerilor de revelion nu se lăsa simțită peste pleoapele noastre neadormite. Mama pregătea mereu ceva nou de ziua tatei. Chiar și un tort pe care îl savuram cu o mare bucurie… urându-i sărbătoritului din tot sufletul „La mulți ani!”… Cântam la masă „Astăzi e ziua ta,/ Zi frumoasă ca tine…”, cu toate că afară era frig și ger, lapoviță sau ninsoare… dar cântam cu sufletul împăcat că așa trebuie să facem. Cel mai tare și mai convins cânta tata, cu vocea lui puternică, baritonală, acoperindu-ne glasurile noastre subțiri, tremurate, emoționate… „Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, Laaa muuulți ani!”, intonam noi în corul familiei, ridicând glasurile ca să fim auziți… Începeam în familie, de fiecare dată, frumos Noul An. Cu ziua onomastică și de naștere a tatei și ne bucuram din tot sufletul împreună… Apoi, a treia zi, deh… cum se spune „a treia zi după scriptură”… era ziua mea de naștere… Eram, e drept, puțin obosiți, sătui de atâtea bunătăți, dulciuri, dar nu renunțam să ne sărbătorim cum se cuvine. Mama, neobosită, iubitoare, nu se lăsa impresionată de oboseala noastră și ne mai invita la un tort făcut de mâna ei pentru copilul mezin… „Sărut mâna, mamă, acolo, sus, unde te afli, dar te afli mereu în inima mea”… Pioase amintiri pline de un dor fără margini, acum, la început de An Nou, în pragul zilei de naștere, care mă cuprind, de la un timp, mereu și mereu…

Grăbite gânduri pe care le las să galopeze în jurul meu, ca într-un dans al anilor adunați cu atâta grijă. Ca într-un dans al amintirilor pe care le-am adunat cu multă grijă și sfială în sertarele inimii… Le mai scutur din când în gând, încredințându-le cuvântului scris, Decupajelor. A trecut un an de când mă mărturisesc, de când conversez cu ele, cu cititorii mei. Acum mă aflu în pragul unui Nou An nu numai calendaristic, dar al unui Nou An de viață și grăbite gânduri – cugetări mă însoțesc zi și noapte, de parcă mai ieri am sărbătorit, cu familia, cei șaptezeci și cinci de ani. Acum un an am putut serba împreună cu familia și prietenii acel eveniment deosebit din viața unui om. Am pășit însoțită de oameni dragi acel prag de viață nouă. Acum, aici, peste o zi, îl voi petrece virtual alături de cei dragi. E bine și așa, îmi zic. Sănătoși și voioși să rămânem, așa cum obișnuim să ne urăm cu atâta frenezie neținând cont de singurătatea care, de fapt, stă lipită de noi. O ignorăm. O alungăm cu gânduri frumoase… Vorba aceea: „Sorcova vesela” sau rămânem cu un Vasilică în brațe, aducător de noroc și nesingurătate… La mine,Vasilică nu e alb, dar e blănos, negru și iubitor… Hugo.

Totuși, mă impresionează teribil, de la un timp încoace, trecerea atât de grăbită a anilor. De parcă m-aș grăbi să reîntâlnesc dorurile ridicate la cer… Cine știe?

Preiau cugetări din înțelepciunea Sfântului Ioan Gură de Aur pe care mi le spun, în aceste grăbite gânduri, ca o urare de suflet de care ar fi bine să țin cont de aici înainte… „Fiecare trebuie să folosească darurile pe care le are, fie că are înțelepciune, bogăție sau orice, spre folosul obștesc, nu spre vătămarea oamenilor și nici spre pierderea sa proprie. De aceea Hristos ne cere aceste două însușiri: Înțelepciune și Credință. Că și păcatul din prostie se săvârșește”. Amin… și „La mulți ani binecuvântați”.

Mönchengladbach, Germania

Mâine, 3 ianuarie 2021, Cornelia Bartels mai adaugă un trandafir la buchetul vieții. Echipa Leviathan îi urează „La mulți ani!” cu sănătate, bucurii, pace sufletească și inspirație!

floriArhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.