„Hagiografia unui sfânt sufit: Ibrāhīm ibn Adham (extras din «Al-Risala Al-Qushayriyya»)” de Cristi Rusin

42
Ibrāhīm ibn Adham al-Balkhī
Ibrāhīm ibn Adham al-Balkhī

sigla rubricii in umbra minaretelor cristi rusinIbrāhīm ibn Adham al-Balkhī (d. cca. 778 d.Hr) se numără printre cele mai importante figuri ale sufismului timpuriu și printre cei mai renumiți asceți (zuhhād) ai primelor generații de musulmani. Personalitatea sa a dobândit, de-a lungul secolelor, o puternică dimensiune hagiografică, numeroase relatări despre viața, renunțarea sa la lume, practicile ascetice și experiențele sale spirituale fiind transmise și dezvoltate în literatura sufită.

În cele ce urmează, vom prezenta pe scurt hagiografia lui Ibrāhīm ibn Adham consemnată de Abū al-Qāsim al-Qushayrī (d. 1072) în celebra sa lucrare al-Risāla al-Qushayriyya fī ʿilm al-taṣawwuf, titlu care poate fi redat în limba română prin Epistola lui al-Qushayrī despre știința sufismului sau, mai concis, Epistola despre sufism. Redactată în jurul anului 1045, monumentala lucrare a lui al-Qushayrī reprezintă una dintre cele mai timpurii și mai importante expuneri sistematice ale învățăturilor islamice sufite. Epistola nu este însă doar un tratat teoretic despre doctrina și practica sufismului, ci și o amplă colecție de informații despre viețile, învățăturile, virtuțile și experiențele spirituale ale numeroșilor maeștri sufiți ce au trăit înainte de secolul al XI-lea. Din acest punct de vedere, lucrarea poate fi privită și ca o veritabilă antologie hagiografică a sufismului timpuriu, în care memoria spirituală a primelor generații de asceți și mistici este păstrată prin anecdote, maxime, relatări despre asceză și descrieri ale experiențelor lor religioase.

Într-un sens comparativ, al-Risāla al-Qushayriyya poate fi apropiată, prin funcția sa de conservare și transmitere a modelului experienței spirituale a primilor inițiați sufiți ai islamului, de colecții hagiografice fundamentale ale creștinismului răsăritean, precum Patericul egiptean sau Filocalia.

Pentru prezentul articol, am avut la dispoziție traducerea în limba engleză realizată de Alexander D. Knysh, publicată sub titlul Al-Qushayri’s Epistle on Sufism: al-Risāla al-qushayriyya fī ʿilm al-taṣawwuf (Garnet Publishing, 2007). Traducerea lui Knysh, însoțită de introducere, note și aparatul bibliografic aferent, constituie prima traducere engleză completă a lucrării și a contribuit în mod semnificativ la accesibilizarea acestui text fundamental pentru cercetătorii occidentali.

În continuare, oferim traducerea în limba română, realizată de noi după versiunea engleză a lui Alexander D. Knysh, a scurtei hagiografii dedicate lui Ibrāhīm ibn Adham în al-Risāla al-Qushayriyya. Textul este deosebit de relevant pentru înțelegerea idealului ascetic și spiritual reprezentat de această figură emblematică a sufismului timpuriu și, totodată, pentru modul în care memoria primilor sfinți sufiți a fost transmisă și modelată în literatura islamică medievală.

Traducere:

El [Ibrāhīm ibn Adham] – fie ca Dumnezeu să fie mulțumit de el – provenea din regiunea Balkh. Era fiul unui rege. Odată, a plecat la vânătoare. În timp ce a stârnit o vulpe sau un iepure și a pornit în urmărirea lui, a auzit o voce: „O, Ibrahim, oare pentru aceasta ai fost creat sau ți s-a poruncit să faci aceasta?”. Apoi a auzit din nou vocea, din spatele șeii, spunând: „Jur pe Dumnezeu, nu ai fost creat pentru aceasta și nu ți s-a poruncit să faci aceasta!”. S-a dat jos de pe cal. Apoi a întâlnit un păstor al tatălui său, și-a luat haina de lână, a îmbrăcat-o și i-a dăruit păstorului toate bunurile sale și calul. Apoi a început să rătăcească prin deșert, până când a ajuns la Mecca, unde s-a alăturat lui Sufyan al-Thawri și lui al-Fudayl b. Iyad [n.tr: doi învățați, asceți și maeștri sufiți]. După aceea, a călătorit în Siria și a murit acolo. Își câștiga existența prin munca mâinilor sale, cum ar fi recoltarea, paza livezilor și altele asemenea.

[Odată,] în deșert, a întâlnit un om care l-a învățat „Numele cel mai mare al lui Dumnezeu”. După ce [acel om] a plecat, el L-a invocat pe Dumnezeu prin acest nume și l-a văzut pe al-Khadir [n.tr: „Cel verde”, un misterios sfânt din tradiția islamică], care i-a spus: „Fratele meu, [profetul] David, tocmai te-a învățat Numele cel mai mare al lui Dumnezeu”.

Această istorisire ne-a fost transmisă de Shaykh Abu ʿAbd al-Rahman al-Sulami – fie ca Dumnezeu să aibă milă de el. El a spus că Muhammad b. al-Husayn Ibn al-Khashshab a spus că Abu al-Hasan ʿAli b. Muhammad al-Misri a spus că Abu Saʿid al-Kharraz a spus că Ibrahim b. Bashshar a spus: „Eram însoțitorul lui Ibrāhīm ibn Adham. Odată, i-am spus: «Povestește-mi despre începutul vieții tale». Atunci el mi-a relatat această [poveste].”

Ibrāhīm ibn Adham era deosebit de renumit pentru scrupulozitatea sa în evlavie. Se relatează că el a spus: „Ai grijă cu mare atenție la ceea ce mănânci, iar atunci nu va fi nicio problemă dacă nu rămâi treaz în timpul nopții sau dacă nu postești în timpul zilei!”. Rugăciunea sa cea mai frecventă era: „O, Dumnezeule, îndepărtează-mă de rușinea neascultării față de Tine și fă-mă vrednic de slava ascultării față de Tine!”. Cineva i-a spus lui Ibrāhīm ibn Adham: „Carnea a devenit scumpă!”. El a răspuns: „Faceți-o mai ieftină”, adică: „Nu o cumpărați”. Apoi a recitat următoarele versuri:

„Când ceva devine prea scump pentru mine, renunț la acel lucru.

Prin urmare, cu cât devine mai scump, cu atât este mai ieftin.”

Muhammad b. al-Husayn – fie ca Dumnezeu să aibă milă de el – a spus că l-a auzit pe Mansur b. ʿAbdallah spunând că l-a auzit pe Muhammad b. Hamid spunând că l-a auzit pe Ahmad b. Khadrawayh (Khidruya) spunând:

„Ibrāhīm ibn Adham i-a spus unui om care făcea înconjurul [Kaʿbei]: «Să știi că nu vei dobândi rangul celor drepți până când nu vei urca șase vârfuri de munte. În primul rând, trebuie să închizi ușa vieții plăcute și să deschizi ușa greutății. În al doilea rând, trebuie să închizi ușa [auto-]glorificării și să deschizi ușa smereniei. În al treilea rând, trebuie să închizi ușa liniștii și să deschizi ușa străduinței personale. În al patrulea rând, trebuie să închizi ușa somnului și să deschizi ușa vegherii. În al cincilea rând, trebuie să închizi ușa bogăției și să deschizi ușa sărăciei. În al șaselea rând, trebuie să închizi ușa speranței și să deschizi ușa pregătirii pentru moarte. »”

[Odată,] Ibrāhīm ibn Adham păzea o vie. Un soldat care trecea pe acolo i-a spus: „Dă-mi câțiva dintre acești struguri!”. Ibrāhīm ibn Adham a răspuns: „Stăpânul mi-a interzis [să fac aceasta]”. Soldatul a început să-l lovească cu biciul. Ibrāhīm ibn Adham și-a plecat capul și a spus: „Lovește acest cap, căci el  este adesea neascultător față de Dumnezeu!”. Auzind acestea, soldatul nu a mai putut continua să-l lovească și a plecat.

Sahl b. Ibrāhīm a spus: „Eram însoțitorul lui Ibrāhīm ibn Adham. Când m-am îmbolnăvit, el și-a cheltuit toate câștigurile pentru mine. Când am început să poftesc la anumite mâncăruri, și-a vândut măgarul și a cheltuit pentru mine toți banii obținuți din vânzarea lui. Când am început să mă însănătoșesc, l-am întrebat: « Ibrāhīm, unde este măgarul?». El a răspuns: «L-am vândut». I-am spus: «Pe ce voi călări?». El a zis: «Pe gâtul meu, fratele meu!». Și m-a purtat timp de trei mile de drum.”

Notă finală: Cititorul va observa existența unor pasaje în care informația este transmisă sub forma unor succesiuni de tipul „X a auzit de la Y, care a auzit de la Z că A a spus…”. Astfel de enumerări sunt specifice tradiției islamice de transmitere și atestare a informației și reflectă preocuparea deosebită pentru stabilirea lanțului de transmițători (isnād). În cazul de față, autorul, al-Qushayrī, indică succesiv persoanele prin intermediul cărora relatarea a ajuns până la el, oferind astfel traseul transmiterii informației de la Ibrāhīm ibn Adham până la sursa consemnată în lucrare. Prin urmare, aceste formule nu reprezintă simple repetiții stilistice, ci au rolul de a evidenția originea și filiația tradiției relatate și modul în care aceasta a fost transmisă de-a lungul generațiilor. Același lucru este valabil și pentru modurile de recitare ale Coranului, dar și pentru ḥadīth-urile sau relatările Profetului Muhammad. Toate au o filiație sau un lanț de transmitere ce le atestă veridicitatea.

Arhiva rubricii În umbra minaretelor 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.