În urmă cu 584 de ani, la 7 martie 1441, Iancu de Hunedoara (1407 – 1456) devenea voievod al Transilvaniei, în paralel cu funcţiile de comite al Timişoarei şi ban al Severinului. În această triplă calitate şi apoi ca guvernator (regent) al Ungariei (din 1446) a dus o îndelungată luptă împotriva expansiunii otomane, obţinând victorii de prestigiu.
Personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în 1441, guvernator al regatului Ungariei între 1446 –1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453 – 1456. A scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în 1456. A fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.
Sursa: Enciclopedia României.
[…] leviathan.ro […]