Mă țin de cuvânt și, așa cum am promis, de astă dată voi scrie despre primăvară. Totul în jurul meu mă îndeamnă să particip la sarabanda primăverii și să mă las legănată ziua și noaptea în mijlocul unui dans mirific. Natura și-a acordat corzile viorilor, clapele pianelor, întreaga orchestră este pregătită să cânte simfonia primăverii pentru noi, cu noi… Vine, vine primăvara, până și ciripitul păsărilor trezite la viață se ridică în trilurile lor până la înaltul cerului. De câteva zile cerul este limpede, de un albastru infinit, luminat de soarele fără dinți. Nici nopțile nu se lasă întunecate de niciun nor. De mult timp nu am văzut luna și stelele. Chiar îmi era dor de ele. Dar acum bolta cerului rămâne senină și se lasă luminată de luna și de stelele nopților de primăvară. Totul în jur e altfel, mai luminos, mai cald și mă cheamă să ies din casă, afară, în natură și să mă bucur alături de ea, de fiecare ghiocel și toporaș răsăriți, de fiecare mâțișor care și-a deschis timid ochii pe ramurile copacilor. Ei sunt adevărații vestitori ai primăverii. Trezirea naturii la viață îmi dă putere să mă trezesc și eu alături de ea, după atâta frig și cer acoperit de nori grei, plini de ploaie, neprietenoși, de vânturi reci care m-au alungat mai mult în casă decât pe aleile parcurilor. Dar totul a trecut. Privesc ramurile copacilor care se lasă împodobite de verdele încă crud al frunzelor și-mi încălzesc sufletul cu fiecare adiere de vânt, cald și moale care-mi mângâie obrajii.
Pe la mijlocul lunii februarie, în parcul de lângă noi au fost plantați 20 de copaci care s-au alăturat încă din prima zi copacilor bătrâni, împrietenindu-se imediat cu ei de parcă ar fi fost așteptați de o viață. Bună-venirea lor pe aleile parcului am salutat-o și eu dar, mai ales, Hugo care, curios, a trecut pe rând, pe la fiecare nou venit salutându-l și marcându-l în felul lui. A știut din prima clipă că ceva nou s-a petrecut în parcul unde-și face plimbările de aproape zece ani și curiozitatea l-a oprit la tulpina noilor veniți, adulmecând pământul reavăn din jurul lor… Dar, după câteva zile, totul a intrat în normal. Acum îi știe. Numai eu mă gândesc cu tristețe că nu voi mai apuca să mă pot așeza la umbra lor, în zilele călduroase de vară și să-mi odihnesc pașii din ce în ce mai obosiți. Acum sunt tineri, subțiri și firavi, plantați, susținuți și legați cu grijă de stâlpii bine înfipți în pământ, ca să nu-i doboare sau îndoaie vânturile. Oh, Doamne!, mă întreb: de câte anotimpuri și de câte primăveri vor avea nevoie ca să crească? Da, mă gândesc că doar peste zeci de ani vor fi și ei la fel de ocrotitori, aidoma copacilor bătrâni pe care îi știu deja și-mi sunt prieteni de câțiva ani încoace. Mă bucur la gândul că nu a fost tăiat în această primăvară niciunul dintre ei ca să facă lor celor nou veniți. Cu tulpina și rădăcinile lor noduroase, puternice, cu coroana înaltă, plină de ramuri și frunze, aruncând umbră în jurul lor pe alei, ei vor rămâne, încă mulți ani de-aici încolo, ca niște frați mai mari alături de cei 20 de noi membri de familie, mici și firavi, învățându-i cum să crească și să supraviețuiască anotimpurilor, iar eu trebuie să am răbdare și să aștept ziua când mă voi putea așeza la umbra lor. Mă gândesc cu nostalgie la toate acestea și o ușoară boare a tristeții îmi strivește câteva lacrimi în colțul ochiului, privindu-i cât sunt de tineri acum. Dar, îmi spun tăcut, îmbărbătându-mă astfel, că trebuie să nu uit ce mi-a murmurat cândva, de mult, într-o altă primăvară, prietenul meu copacul, când mi-am odihnit tâmpla de scoarța tulpinii lui, ca să-i aud șoapta… „Vezi, eu înverzesc în fiecare primăvară și cu fiecare an care trece sunt tot mai puternic”… Și de-atunci îmbrățișez copacii, și-mi rămân nu numai prieteni, dar și exemplu de viață. Și, pentru că tot am rămas la umbra copacului meu prieten, gândul mă duce la cele scrise de Victor Hugo: „Fiți precum copacii care își schimbă frunzele, dar niciodată rădăcinile. Puteți să vă schimbați părerile, dar nu renunțați la principii!”. Bun sfat, demn de urmat!
Când vrei să scrii despre primăvară, desigur că trebuie să-ți oprești gândurile, privirea la florile care se grăbesc să-i vestească sosirea prin grădini. Nu numai vestitorii primăverii, primii ghiocei, brândușele și toporașii au curajul de a-și deschide petalele încă zgribulite, narcisele se alătură grăbite să lumineze și ele cu felinarele lor galbene și parfumate pământul grădinilor încă înghețat. Dar nici păpădiile nu se lasă impresionate de eleganța florilor din grădini și se fac văzute prin iarba verde. Cu o mare bucurie am văzut ieri, în colțul curții din jurul blocului, câteva flori de camelie, care stăteau parcă ascunse sub frunzele ocrotitoare ale tufișului. Ochii și-au oprit privirea pentru o clipă, surprinși fiind de descoperirea gingașelor flori, cu petalele lor roz. Mâine vor fi mai multe, desigur, câțiva boboci stau deja gata să-și desfacă petalele spre bucuria mea. Sau, poate, spre bucuria lor?! Am citit cândva și am reținut ce a afirmat Oscar Wilde: „O floare înflorește pentru propria bucurie ”. Așa să fie!
Cu câteva zile în urmă am îndrăznit să rup câteva ramuri din tufa de Forsythia pe care erau, parcă lipiți, o mulțime de muguri gata să înflorească. Le-am adus în casă și le-am lăsat să se odihnească într-o glastră, la căldura camerei și a privirilor mele. Nu-mi place să rup florile, recunosc, dar de astă dată mi-am dorit să am un fir de primăvară și în casă. Budha spunea: „Când îți place o floare, o rupi. Dar când iubești o floare, o uzi zilnic”, însă eu iubesc florile… Dar acele două ramuri le-am sacrificat din dorința de a le grăbi înflorirea… Și peste câteva zile ramurile s-au îngălbenit de flori. Primăvara a înflorit la mine în glastră, așa cum îmi dorisem, spre bucuria noastră. A mea și a ramurilor de Forsythia sau Clopoței de aur, ori Liliac de aur (Goldglöckchen, oder Goldflieder), cum li se mai spune. Prezența acelor ramuri înflorite, ca niște clopoței de aur, a sunat discret la ușa reamintirilor.
De fapt, m-am gândit la arta japoneză a aranjării florilor, numită Ikebana, în care legătura cu natura rămâne elementul esențial. Și, trebuie să mărturisesc că, în tinerețile mele îmi plăcea să fac astfel de aranjamente, cu flori uscate, și nu numai. Chiar căutam ramuri cu frunze verzi, sau toamna cu frunze brumării, și în glastre felurite, încercam să fac asemenea aranjamente florale, spre bucuria mamei care-mi păstra mereu trandafirii și toate florile pe care le primeam. Se bucura de fiecare nouă Ikebana pe care i-o dăruiam. Mă străduiam să aflu cât mai multe amănunte despre această artă japoneză și să mă perfecționez, iar rezultatele erau pe măsura așteptărilor. Vedeam în ochii mamei cât era de mulțumită cu noile mele Ikebana. Le păstra mult timp și nu ne lăsa să le aruncăm. E păcat, spunea, sunt atât de frumoase… Frumoase rămân și amintirile legate de flori, legate de mama, legate de tinerețe, amintiri care năvălesc acum, la finalul acestor rânduri despre primăvară, flori, copaci și verde crud.
Tot răscolind prin amintirile tinereții și ale primăverilor care au înflorit pe lângă mine, m-am oprit la o poezie scrisă de mult, cu care doresc să închei aceste rânduri și care se intitulează Ikebana: „Nu uita,/ din fluturi multicolori, transparenți,/ nu poți aranja în vase fine, de porțelan /o ikebana.// Cu flori decupate simetric,/ din poalele rochiilor demodate,/ de catifea, atlasuri sau lameuri,/ nu vei potrivi o adevărată/ ikebana. //Chiar și din mărgelele de sticlă, granate sau cristal,/ albastre, verzi, negre și iar verzi,/ ca ochii iubitei pierdute, nu vei face nicicând /o ikebana.// Broșe, lanțuri și alte ornamente,/ inele cu rubine, smaragde,/ cuprinse-n aur, abandonează-le/ și nu te amăgi-n zadar,/ cu ele nu poți aranja / o ikebana.// Dar, crede-n primăvara care vine,/ din muguri, frunze, ramuri noi/ poți face cu adevărat /o ikebana.”
Mönchengladbach, Germania
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici. Cartea poate fi comandată la una dintre adresele:
leviathan.romania@yahoo.com; costintuchila@gmail.com;
pusa.roth@yahoo.com, cu mențiunea pentru Editura Leviathan. Cartea poate fi procurată și de la Librăria „Mihai Eminescu” din București, Bd. Regina Elisabeta nr. 16, program: luni–vineri: 10.00–18.30; sâmbătă: 10.00–15.00, inclusiv comenzi online – click aici.
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
