„În pustietatea cuvintelor (15)” de Nicolae Lotreanu

64
maxime de nicolae lotreanu leviathan

logo al treilea ochi În opera fiecărui mare gânditor care a trăit pe această planetă există cel puţin câte o idee fenomenală care a fost ignorată de urmaşi, în căutarea propriei originalităţi. Această mirabilă recoltă încă aşteaptă să fie adunată în acelaşi coş al minţii umane.

Prea mulţi comentatori sunt plini de sine şi necruţători, fie prin recunoaștere formal/didactică, fie prin minimalizarea valorii predecesorilor.

Subiectivitatea umană este o resursă colosală, iar noi vrem să obiectualizăm omul, cu orice preț…

În viaţa omului, a individului, conştiinţa determină existenţa; la nivel social, din păcate, nu. Existenţa unui om este atât cât poate să cuprindă conştiinţa lui. Dacă aceasta este firavă tot aşa va fi şi viaţa lui; la nivel social, existenţa bombardează conştiinţa cu plăceri, bani, putere şi totul se falsifică.

Ca să le înțelegem, noi descompunem lucrurile în așa-zisele părți componente. În acest fel însă le deposedăm mintal de propria lor esență. Cu alte cuvinte distrugem lucrurile pentru a putea să le înțelegem.

Discuțiile despre adevăr centrate pe distincția între adevărul absolut și adevărul relativ sunt puerile. A ști adevărul înseamnă a ști totul, dar a ști totul nu înseamnă a poseda totalitatea informațiilor posibile, ci a păstra și îmbogăți în minte sensul întregului, adică a fi mereu în totul.

Natura umană își dezvăluie potențialitățile numai într-o condiție al cărei principiu constitutiv este LIBERTATEA.

Trăim acum din plin desfășurarea animalității „umanizate”, de aceea obsesia sfârșitului de lume este atât de apăsătoare. De fapt, trăim ieșirea din dihotomia bine – rău, care, dincolo de moralizarea religioasă, este, în fond, dihotomia om – animal mistificată (în sensul propriu) de o milenară tradiție monahal-profetică. Costurile acestei ieșiri par imense și nu se știe încă cine va ieși câștigător: omul sau animalul, Dumnezeu sau diavolul.

Să fie oare „păcatul originar” luarea în posesie de către om a animalului interior? E greu de știut, dar pare credibil că descoperirea animalului interior – purtătorul vorace de umanitate – a fost singura compensație în fața morții.

Am încărcat justiția cu păcatul crimei împotriva umanității: „fiat justitia et pereat mundi”, „legea mai presus de toate” „nimeni nu e mai presus de lege” etc. Dar legea este opera oamenilor și nu poate fi mai presus de ei.

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.