„Învățături ale lui Hristos în tradiția islamică” de Cristi Rusin

2 septembrie 2026

128

Este binecunoscut faptul că Iisus Hristos ocupă un loc deosebit de important în tradiția islamică, fiind recunoscut de Coran drept unul dintre marii profeți ai lui Dumnezeu. El este menționat în mod direct în cel puțin 33 de versete coranice, sub numele de ʿĪsā (Iisus), al-Masīḥ (Mesia, Hristos) sau Ibn Maryam (Fiul Mariei). Importanța acordată lui Iisus în religia islamică este subliniată și de autoritățile teologice musulmane clasice. Astfel, imamul Abu Hanifa (d. 767 d.Hr) precizează în lucrarea al-Fiqh al-Akbar că mărturisirea credinței islamice presupune acceptarea tuturor profeților lui Dumnezeu, inclusiv a lui Iisus, pe care tradiția islamică îl consideră profet și mesager al lui Dumnezeu, născut în mod miraculos din Fecioara Maria. Cel care-l respinge pe Iisus nu poate fi musulman. Prin urmare, statutul profetic al lui Iisus în islam nu poate fi contestat, reprezentând un element fundamental al credinței musulmane. Dincolo însă de relatările coranice și de tradiția profetică referitoare la viața și misiunea sa, literatura islamică a păstrat de-a lungul secolelor numeroase sentințe, pilde și aforisme atribuite lui Iisus, în special în literatura ascetică și sufită. Acestea contribuie la conturarea imaginii lui ʿĪsā (Iisus) nu doar ca profet, ci și ca model de asceză, detașare de lumea materială și înțelepciune spirituală.

În cele ce urmează, ne propunem să prezentăm o scurtă selecție de asemenea ziceri atribuite lui Iisus, preluate dintr-o antologie alcătuită de autorul și maestrul sufit iranian Javad Nurbakh (1926-2008), Jesus in The Eyes of The Sufis, Khaniqahi Nimatullahi Publications, New York; London, 2012. Cele mai multe dintre aceste ziceri sunt extrase din monumentala lucrare a lui Al-Ghazali (d. 1111), Ihya’Ulum Ad-Din (Renașterea științelor religioase).

„Oricine deține cunoaștere, o pune în practică și îi învață pe alții, va fi înălțat în împărăția cerească a îngerilor.”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 1, p. 46)

„Există mulți pomi buni, dar nu toți fac rod, iar fructele sunt bogate, dar nu toate sunt dulci. Așa există și multe feluri de cunoaștere, dar nu toate sunt folositoare.”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 1, p. 105)

„Nu împărtăși înțelepciunea celor ce nu sunt vrednici, căci ar fi o păgubire a înțelepciunii. Nu ascunde înțelepciunea de cei ce sunt vrednici, căci ar fi o nedreptate pentru ei. Fii ca un medic prietenos ce împarte tratamentul în funcție de boli.”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 1, p. 118)

„Cum poate cineva să pretindă cunoașterea și totuși încă mai așteaptă ceva de la această lume, știind că va trece în lumea ce va să vie? Cum poate cineva să pretindă cunoașterea când caută să țină predici doar de dragul de a predica fără să pună în practică?”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 1, p. 182)

„Nu preschimbați această lume într-un dumnezeu, căci vă va face robul ei. Puneți-vă comorile înaintea cuiva care nu vi le va risipi. Cel ce are comori pământești se teme că se vor strica, dar cel ce posedă comorile cerești nu are această teamă.”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 4, p. 554)

„Dragostea pentru această lume și pentru Celaltă nu se poate împăca în inima unui credincios mai mult decât se împacă focul cu apa.”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 4, p. 559)

„Ucenicii mei! Fiți puțin interesați de această lume și concentrați-vă pe religie, așa cum cei ce nu sunt interesați de religie se concentrează pe această lume!”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 4, p .565)

„O, voi cei ce vă doriți lucrurile pământești! Dacă vreți să faceți ceva bun cu ele, aflați că mai bine este să renunțați la lume!”

(Al-Ghazali, Ihya, vol. 4, p. 565)

„Veșmântul meu este din lână groasă, hrana mea este teama de Dumnezeu, regimul meu alimentar este foamea, candeala mea de seară este luna, apărarea mea de frig este soarele, parfurmurile mele sunt mugurii ce cresc din verdețurile pe care le mănâncă animalele. Așa trec noaptea și ziua pentru mine și nu am nicio știință de altceva, dar nimeni nu este mai bogat decât mine!”

(Mahmud b.Uthman, Firdaws al-murshidiyya, p. 260)