„În pustietatea cuvintelor” (32) de Nicolae Lotreanu

32
intelepciune intuitie maxime nicolae lotreanu

logo al treilea ochi Cineva spunea la tembelizor că dacă stai acasă, trebuie să-ți găsești de lucru ca să nu te năpădească gândurile. Așa e, să nu cumva să gândiți că s-ar putea să vă treziți!

Expresia „îți faci gânduri”, adică te frămânți fără orizont rațional, deschide știința spre înțelepciune.

Cât de sus sau cât de jos poate fi un om? E adevărat, oamenii nu sunt egali, dar nu sunt nici inegali. Ei sunt doar diferiți și pot împărtăși valori diferite.

Dacă ajungem ca patimile politice sau cine știe ce zdruncinări mintale să ne facă să spunem (de gândit nici vorbă) că nu discutăm între noi pentru că tu ești prea jos și eu sunt prea sus, atunci ar trebui să cerem urgent, noi înșine, ajutor de specialitate.

Sacrificiul de sine este cheia de la poarta mântuirii.

Sexul este reproducere, iubirea este sublimare, sexul este materie, iubirea este spirit; interacțiunea spirit-materie este omul.

Evoluția nu se produce de la inferior la superior, ci de la simplu la complex. Creația este drumul invers.

Cunoașterea este co-naștere, adică refacerea conștientă a drumului de la om la amibă.

Viața omului este un stagiu… în materie.

„Născut, iar nu făcut”, adică hărăzit, nu mediocru, șlefuit cu trudă!

Eliberarea nu înseamnă distrugerea lanțurilor care ne leagă de animalitate, ci sublimarea lor.

Revoluțiile politice au fost, de fapt, războaie sociale fratricide, cu costuri incomparabil mai mari decât beneficiile.

Viața veșnică nu poate fi decât viața de dincolo de moarte. Atenție deci, ca să trăiți veșnic trebuie să muriți!

Cu cât cercetăm obiectul în profunzimile sale cele mai subtile, cu atât ne apropiem mai mult de subiect, implicarea lui devenind necesară. Cu cât cercetăm subiectul în manifestările sale cele mai intime, cu atât ne apropiem mai mult de înțelegerea obiectului.

Intuiția ne inundă creierul cu lumină. Doar pentru o clipă!

În România, talentul se dizolvă în exhibiționism, iar geniul se destramă în uitare.

Noi, românii, părem o nație obosită chiar înainte de-a se naște!

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.