„În pustietatea cuvintelor” (58) de Nicolae Lotreanu

17
al treilea ochi nicolae lotreanu

logo al treilea ochi Natura umană este un izvor nesecat de resurse. Dar nu sunt destinate exploatării, ci stimulării!

 Alienarea generată de actualele mijloace de influențare socială a atins pragul cel mai înalt, insinuându-se în mintea oamenilor și declanșând o catastrofă – auto-alienarea.

 Cine nu poate opera cu complexități are iluzia că gândește!

 Gândirea dihotomică, radical duală, este alterată de instincte și emoții primare.

 De ce oare aproape întotdeauna îi ignorăm pe cei cinstiți prin vrere proprie și conștiință? Or fi prea puțini ori, privindu-ne în oglindă, ne proiectăm fasciculul de neîncredere și obidă peste tot?

 Politicienii mint fără oprire, dar se miră că oamenii nu mai au încredere în ei!

 Un cleric își începe pledoaria pentru nevoia de „vorbe bune” cu ceea ce spunea un înțelept: „Omul cel dinlăuntru este în întregime o rană, oricâte medicamente și bandaje i-am pune, rana nu se va închide niciodată”. Și continuă, referindu-se la ambiguitatea vorbirii, care, în înțelegerea lui, fie adâncește rana, fie o oblojește.

Se înscrie cuminte în tradiția religioasă, care cultivă mijloace paliative pentru sprijinirea omului în încercarea lui de a supraviețui cu o rană perpetuă. Dar ignoră esențialul – înțeleptul invocat vorbește de o rană care cuprinde pe de-a-ntregul omul lăuntric și care nu se va închide niciodată. Ceea ce înseamnă, într-un limbaj rațional, că natura umană se află într-o condiție improprie, că omul trăiește într-un mediu ostil vieții sale lăuntrice, rănită astfel iremediabil.

E adevărat, vorbele pot alina sau înteți suferința. Esențial este însă ca omul să fie îndemnat și ajutat să-și aproprieze o condiție, care, în loc să-i producă și să-i întrețină rana lăuntrică, să-i stimuleze potențialitățile naturii sale, până în pragul în care va deveni suficient de puternic pentru a se vindeca singur.

Vorbele, chiar dacă alină, nu sunt suficiente, ba chiar pot să inducă pasivitate ori să elimine căutările.

 Bunul-simț nu le dă pace nici măcar geniilor.

 Bunul simț este ultima tresărire a naturii umane!

 Părerile sunt cel mai prezumțios afront adus gândirii!

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.