„Italianca în Alger”, cronică muzicală de Gheorghe Miletineanu

34
italianca in alger rossini tel aviv

cronica muzicala leviathan.ro logoOpera asta Gioachino Rossini a scris-o când avea 21 de ani (în 1813). Compozitorul susținea că a compus-o în 18 zile, muzicologi malițioși afirmă că a compus-o în 27 de zile. Istoria reprezentării ei a cunoscut perioade în care lucrarea a fost des cântată și perioade în care a fost întrucâtva neglijată. Părerea mea este că faima Bărbierului din Sevilla (1816), din care cine nu știe să fredoneze Aria calomniei și Una voce poco fa i-a adus muzicianului un rău serviciu – operele lui  timpurii de tot sunt mai puțin cunoscute și mai puțin apreciate, deși pecetea geniului se află și pe acele creații. Posteritatea își are capriciile ei, și nici operele târzii ale maestrului, printre care Wilhelm Tell (1829), capodopere absolute, nu sunt cunoscute precât ar merita și s-ar cuveni să fie.

Îmi spun însă foarte des că și aceia care mai au încă lacune în cunoașterea operei lui Rossini sunt informați asupra caracterului acestui gigantic artist, iubitor de viață (bună), cu tot ce ține de viața bună, inclusiv gloriosul tournedos Rossini, creat în onoarea muzicianului de către un „șef” cu care era prieten… Să știi să-ți trăiești viața, să ți-o trăiești cu plăcere și să te bucuri de ea zi de zi e o artă cu nimic mai la îndemână decât Patimile compuse de Bach, tragediile shakespeariene sau picturile lui Claude Monet.

Italianca Isabella ajunge în Alger, unde îi face curte bey-ul local, dornic să se descotorosească de nevasta lui; misiunea Isabellei este să-i prostească pe toți adoratorii și păzitorii ei și să-și recupereze iubitul, pe Lindoro, care se află și el în Alger.

Partitura lui Rossini se țese din necontenite surprize (după modelul sugerat de Haydn în Simfonia lui nr. 94, supranumită „Surpriza”), înlănțuie arii și ansambluri melodioase, reunite toate de o trepidație neîntreruptă de energie, de temperament, de veselie, exprimând un arzător dor de viață. De vibrația bucuriei de a trăi nu e scutit nici unul din eroii operei Italianca în Alger și numai formele extreme de depresiune nervoasă rămân până la un punct insensibile la duduiala sărbătorească a operei, cedând însă inevitabil acestei duduieli festive atunci când ea ajunge la paroxism.

Opera Israeliană a avut o idee minunată atunci când l-a invitat pe Ido Ricklin să pună în scenă Italianca. Cu studii la Londra, umblat și verificat prin multe teatre israeliene, traducător și pedagog, iar din 2018 dramaturg al Operei Israeliene, Ricklin a asigurat efervescentei opere a lui Rossini o montare adecvată, juvenilă și voioasă.

Teoretic totul se petrece pe plajă, practic sunt și derogări de la principiul acesta, pe scenă apar periodic niște elemente de decor traforate, foarte orientale și foarte elegante, care completează fericit atmosfera de țărm al mării (decorul – Neta Haker). Costumele, bogate și colorate, întregesc această atmosferă estivală (costumele – Oren Dar). Luminile – Avi Yona Bueno (Bambi), asta spune tot!

Nu am decât o singură obiecție, care sper să nu-mi fie luată în nume de rău: ca să-și dovedească vrednicia regizorală, Ido Ricklin a umplut fiecare minut, fiecare secundă de acțiune scenică cu o năstrușnicie, câte ceva – mișcare, manevră de decor, de lumini etc., ceea ce de multe ori mi s-a părut nițel prea mult; cu un foarte mic procent din energia investită în această neîntreruptă invenție de efecte, regizorul ar fi putut să limpezească olecuță mai mult intriga stufoasă a operei, fiindcă nu cred să aibă cineva răbdarea necesară să studieze, ascultându-l pe clocotitorul Rossini, cele două pagini tipărite strâns din caietul-program, ca să se dumirească în privința tuturor șerpuirilor din fabula Italiencei.

De altfel, cum toată lumea știe din capul locului că povestea se va termina oricum cu bine, chestiunea amănuntelor din subiectul istoriei devine realmente secundară și neglijabilă…

Și, last, but not least, acest Rossini a beneficiat la Tel Aviv de voci frumoase și bine școlite (Alasdair Kent, Rachel Frenkel, Oded Reich, Yuri Kissin, Yair Polishook, Yael Levita, Shai Bloch), sub conducerea unui dirijor (Yuval Zorn) care simte stilul.

Am petrecut la Operă o seară veselă și agreabilă, am admirat îmbinarea de Occident și de Orient din scrierea lui Rossini, am fost încântat că nimic nu era în spectacol grosolan sau vulgar și am fost scutit de orice violențe „comice”, așa că am înmagazinat bună-dispoziție curată pentru multă-multă vreme.

Tel Aviv, Israel

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Vezi și arhiva rubricii Cronica muzicală 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.