„În pustietatea cuvintelor (8)” de Nicolae Lotreanu

116
nicolae lotreanu despre libertate al treilea ochi

logo al treilea ochi La debutul bătrâneții, oamenii trec printr-o autorevelare. În aproape fiecare noapte vizionează filme din trecut: fapte, gânduri sau experiențe –  pe care se pare că le-au tratat superficial şi nu le-au rezolvat/înţeles pe deplin – revin, la început tot mai insistent, apoi mai rar, imaginile estompându-se. Gropile de gunoi ale memoriei celulare se deschid, se pare, toate deodată. Mirosul e urât, dar derularea imaginilor conţinute face, în general, bine (readuce echilibrul emoţional) şi scade intensitatea stresului care izbucneşte câteodată fără să înțelegem de ce. Aflăm, astfel, că nu stăpânirea de sine – care nu poate opri explozia „gazelor” acumulate în aceste gropi, doar o amână, sporindu-i astfel intensitatea – aduce echilibrul, ci o stare fizică și sufletească nouă dobândită prin împăcare definitivă cu noi înșine.

Desfăşoară-te, copilule: în curând te va prinde viaţa din urmă… Să nu uiţi însă niciodată că desfăşurarea este opusul destrăbălării.

„L’homme est né libre, mais partout il est en fer” (Jean-Jacques Rousseau). Iată o greşeală fundamentală, care a marcat ideologic epoca modernă! Omul nu se naşte liber, ci doar cu posibilitatea libertăţii, datorită calităţii sale naturale de subiect (capacitatea de a se disocia de oricare altă formă a realităţii şi de a decide privind acţiunile proprii).

Căutarea libertăţii trece însă printr-un şir de sclavii sfâşietoare. Parafrazându-l pe Rousseau, în propria limbă care permite un joc de cuvinte ispititor, am putea spune că, l’homme est né sujet, mais partout et toujours il est assujeti.

Omul nu se naşte liber pentru simplul motiv că nici o fiinţă de pe Terra nu este liberă, ci este condiţionată în mod specific. O privire superficială poate să ne facă să credem că animalele („sălbatice”) sunt libere, dacă reflectăm însă vom vedea că această libertate este aparentă. Cu atât mai puțin omul care, prin naștere, plonjează în lanțurile animalității. El trebuie să-şi câştige şi să-şi apere viaţa, dar şi libertatea, fără a deveni robotul supravieţuirii. O face?

Deşi se naşte sclav al propriei sale sforţări, omul poate fi liber, dar încercările sale de până acum au sfârşit într-o nouă sclavie. Mereu mai confortabilă însă şi, deci, cu atât mai periculoasă. Cea de astăzi pare chiar de dorit, şi astfel am decretat că trăim în cea mai bună lume dintre cele posibile…

Viaţa umană de-a lungul succesiunii generaţiilor poate fi considerată de asemenea ca o succesiune de eforturi pentru eliberarea fiinţei umane, înainte de toate de lanţurile pe care chiar naşterea i le-a hărăzit. În primul rând eliberarea în plan animal. Primul gest de eliberare este satisfacerea nevoilor (a lipsurilor: biologice, înainte de toate!). Este vorba despre o eliberare obiectivă, de ieşirea de sub dependenţele materiale şi de sub ameninţarea obiectelor ori a altor ființe. Rezultatul pe termen lung poate fi abundenţa, care generează la rându-i alte şiruri de dependenţe, dezmărginind pasiunile subiectului.

Se declanşează astfel două şiruri de consecinţe: de o parte, crearea de bunuri din ce în ce mai multe şi mai sofisticate, iar de alta, stimularea maximă a dorinţelor, patimilor şi pasiunilor (explozia inconștientă a subiectivismului). Are loc o aplatizare a existenţei și o sterilizare a motivaţiei

Dar fără existenţa lanţurilor ar mai fi existat oare aspiraţia la libertate?

Arhiva rubricii Al treilea ochi de Nicolae Lotreanu

Arhiva rubricii Receptare și comunicare de Nicolae Lotreanu

Vezi și arhiva rubricii Patologie politică: realități românești de Nicolae Lotreanu

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.