Închipuiri sau chipuri?

130
marian trutulescu in faces

cronica plastică rubrica leviathan.roExpoziția al cărei vernisaj a avut loc în data de 16 ianuarie 2020, la Galeria Pygmalion din Timișoara, se intitulează In-Faces. Artistul plastic Marian Truțulescu abordează în ultima sa expoziție de la Galeria Pygmalion un subiect de mare actualitate și anume suprasaturarea și duplicitatea ca replică a chipurilor umane din lumea virtuală, care se propagă extrem de contagios în lumea reală.

Publicul numeros prezent la vernisaj a fost surprins de tematică și de prezentarea din punct de vedere tehnic a lucrărilor, descoperind în imagini un întreg univers de simboluri în care foarte mulți s-au regăsit și s-au conectat cu mesajul transmis.

De ce închipuiri, de ce chipuri? Chipul transmite emoția sufletească, el este modalitatea de expresie prin care încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contră, răbufnirea trăirilor interioare. În el stau laolaltă neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi cu zi. Chipul devine, la fel ca și arta, un trasmițător de emoție care provine dintr-o stare.

Repetitiv, chipul lui Truțulescu propune un om superior în sensul lui moral, un chip ideal într-o ipostază monumentală care îndeamnă la reflexie proprie și dialog între individ și societate, între două lumi, cea reală și cea închipuită, fățarnică și obsedată.

m trutulescu vernisaj

Despre expoziţia In-Faces, a fost invitat să vorbească criticul de artă, lector univ. dr. Gabriel Kelemen:

Truțulescu este legat de ideea dublului, despre ce înseamnă chipul, ce înseamnă închipuirea, imaginarul, plăsmuirea! Să fie oare chipul divin legat de fizionomia umană? Să fie această interfață de dialog masca noastră de zi cu zi, fardată, operată, schimonosită și, din când în când, sinceră. Sinceră, poate doar când dormim, dar și atunci chinuiți de gânduri ale plăsmuirii, ale imaginarului, ale închipuirii!

Aproape obsesiv, chipul devine element central. Imaginați-vă că în era digitală se fac întrun an, în creștere exponențială, câteva sute de miliarde de fotografii care ajung pe rețelele media, pe rețelele de socializare. Așa se ajunge la o intoxicare, o sufocare cu chip uman și este incredibil, dar și aproape inuman cât chip există peste tot.

Maestrul Truțulescu sondează profund în zona aceasta de tip dilematic și astfel se pune întrebarea dacă umbra gândită schematic ca un dripping ar avea legătură cu seria de arcade în care nasul devine o coloană dintro catedrală preferată de el, fie romanică, fie gotică. Această catedrală poate fi templul care practic este Arca lui Noe în cheie modernă, spațiul eclesial, biserica, planul bazilical. El pictează de jos în sus chipuri monumentale care te trimit la chipul sfânt, te trimit la chipul ideal care nu se confundă cu noi, al unui om superior, în sensul moral al chipului. Din această cauză, se vede predominant un soi de evanescență, o ceață de obicei albastră și lăptoasă, siderală, celestă.

Ideea de circularitate, de nimb este o altă caracteristică a picturilor sale. Personajele sunt tipologice, au o altfel de fizionomie, au ceva dintr-un tip uman care este detașat de o lume obscură, murdară, îmbâcsită de prea multă orizontală; este un om construit dintro pastă aproape ireală, ca dintrun material al visului pe care nu îl poți prinde în mână. Artistul are o filosofie personală, un soi de gândire care caută, iscodește, produce această cogniție, iar aceasta se translatează în opera de artă. Marian Truțulescu este un om care își asumă acest deziderat al cunoașterii prin act creator. Dacă dezbraci chipul de cele o mie de măști, așa cum spunea Gerard Klein în Planeta cu șapte măști, oare la ce ajungi? Ajungi la o dez-închipuire, sau, poate, ajungi la esența chipului, a chipului imprimat în faciesul uman care este chip divin? Este marea întrebare pe care o arată, o aruncă el în discuție. Truțulescu are o mare calitate de a fi pictural, el este în mod nativ făcut să fie pictor. Foarte rar găsiți oameni care controlează foarte bine clarobscurul, care reușesc să scoată în evidență volumul și în același timp nu alunecă în diletantism. El provoacă un soi de anamneză, adică o reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară, relansând întrebări despre mulțimea de chipuri, dar și despre ce se întâmplă cu fața umană întro lume plină de fățărnicie, despre ce mai rămâne din chipul sincer, inocent al omului? Truțulescu este un univers, el gândește în cheie hermeneutică. Are un set de simboluri și le poate decripta în propria lui creație. Este totodată un act de autocunoaștere, care este foarte rar de cele mai multe ori.”

marian trutulescu 2

Proiectul In-Faces a atras atenția presei de specialitate din străinătate: ”Conceptul de identitate este unul dificil, dar conceptul de identitate este la fel de indispensabil pe cât este de neclar. În efortul lui Truțulescu de găsire a identității și expresiei nu există o afirmație clară: fețele se amestecă și se estompează, se împletesc, se înmulțesc, se împart și dispar complet. Personajele se metamorfozează atât în compoziție, cât și în descompunere, reflectând poate chiar și o stare nesigură, de a fi în multe stări de existență simultan. Numai atunci când identitățile devin incerte, atunci când devine imposibil sau foarte dificil să se definească pe sine ca aparținând unui întreg mai mare, devine posibil să se revendice o identitate. În cele din urmă, el încearcă să recunoască haosul vieții contemporane, exprimând, de asemenea, mirare cu privire la frumusețea și capacitatea ei de a inspira. Aceste opere nu evocă groază sau traumă, precum un alt pictor figurativ cu forme deconstruite, Francis Bacon. Munca lui Truțulescu se evidențiază în relația dintre om și divin, în mizeria vieții și în puterea continuă, în ciuda și poate din cauza acestei încurcături. Oricât de dificilă este această încercare de a crea un sentiment de sine în afara și într-o lume mai mare, Tru.ulescu pare angajat și plin de speranță în ea”. – Brian James SpiesD/railed Magazine, SUA; Deianira Tolema, Italia.

Marian Truțulescu este membru al UAP, profesor dr. de arte vizuale, aflat la cea de-a șaisprezecea expoziție personală de grafică și pictură. A participat la numeroase expoziţii de grup, în Franţa, USA (New York), Italia, Portugalia, Canada, Israel, China, Polonia…

Expoziția In-Faces este deschisă pentru public până în data de 4 februarie 2020.

Arhiva rubricii Cronica plastică

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.