Joi, 16 ianuarie 2020, ora 18.00, la Galeria Pygmalion – Casa Artelor Timișoara (Strada Augustin Pacha, nr. 81), va avea loc vernisajul expoziției de pictură Marian Truțulescu, In-Faces, prezentată de lector univ. dr. Gabriel Kelemen, vicepreşedinte UAP Timișoara, critic de artă. Expoziția va fi deschisă în perioada 16 ianuarie – 4 februarie 2020.
Proiectul In-Faces a atras atenția presei de specialitate din străinătate: ”Conceptul de identitate este unul dificil, dar conceptul de identitate este la fel de indispensabil pe cât este de neclar. În efortul lui Truțulescu de găsire a identității și expresiei nu există o afirmație clară: fețele se amestecă și se estompează, se împletesc, se înmulțesc, se împart și dispar complet. Personajele se metamorfozează atât în compoziție, cât și în descompunere, reflectând poate chiar și o stare nesigură, de a fi în multe stări de existență simultan. Numai atunci când identitățile devin incerte, atunci când devine imposibil sau foarte dificil să se definească pe sine ca aparținând unui întreg mai mare, devine posibil să se revendice o identitate. În cele din urmă, el încearcă să recunoască haosul vieții contemporane, exprimând, de asemenea, mirare cu privire la frumusețea și capacitatea ei de a inspira. Aceste opere nu evocă groază sau traumă, precum un alt pictor figurativ cu forme deconstruite, Francis Bacon. Munca lui Truțulescu se evidențiază în relația dintre om și divin, în mizeria vieții și în puterea continuă, în ciuda și poate din cauza acestei încurcături. Oricât de dificilă este această încercare de a crea un sentiment de sine în afara și într-o lume mai mare, Tru.ulescu pare angajat și plin de speranță în ea”. – Brian James Spies, D/railed Magazine, SUA; Deianira Tolema, Italia.
Marian Truțulescu este membru al UAP, profesor de arte vizuale, aflat la cea de-a șaisprezecea expoziție personală de grafică și pictură. Artistul vine pe simezele galeriei Pygmalion cu un proiect nou, în care portretul dedublat, o expresie a omului modern, contemporan, poartă cu sine tot zbuciumul lumii în care trăiește, lucru care se face prin compozițiile care se deschid și se închid în jurul personajului/personajelor care apar în lucrări.
Această abordare este o consecință a lumii în care omul-artist trăiește, o reluare a propriilor dezbateri cu sine. Fizionomiile au expresii câteodată dure, alteori senine și pasive, devenind prin contrast trăiri intense, angoase, clișee ale tumultului exterior și interior. Problematica multiplicării chipurilor și implicit cea a transpunerilor identității individuale sau de masă, din mediul apropiat, este o problemă cu care se confruntă întreaga societate. Toți își caută identitatea, unii par intangibili, unii sunt fățarnici, unii se prefac și devin propriile ținte, unii sunt doar greșit înțeleși de ceilalți, însă toți suntem până la urmă oameni. Sunt experiențe trăite, sunt experiențe împărtășite de alții și poate, la rândul lor, ceilalți se izbesc de aceleași personalități multiple ale eului lor sau ale persoanelor care îi înconjoară. Adevărul despre societatea în care trăim este unul trist, chiar deprimant, dualitatea individuală sau socială este în plină desfășurare. Canalele de social-media, de dialog interuman dezvăluie multiple astfel de cazuri, sunt lumi închipuite de unii, sunt lumi paralele realității, falsul devine adevăr flagrant, iar ca entitate de sine stătătoare ți-e greu să mai discerni între ce este și ce nu e de fapt…
De ce închipuiri, de ce chipuri? Chipul transmite emoția sufletească, el este modalitatea de expresie prin care încercăm să ne exprimăm controlul sau, din contra, răbufnirea trăirilor interioare. În el stau laolaltă neputința, dezgustul, refugiul, evadarea de zi cu zi. Chipul devine, la fel ca și arta, un trasmițător de emoție care provine dintr-o stare. Ce mult contează pentru aceste zile sinceritatea citită pe un chip de copil, ce mult înclină balanța. Acest déjà vu al condiției umane, al dedublării devine un teritoriu explorabil și plin de interes.
