Interdicție nouă privind clădirile cu risc seismic – articol de Iulia Zorzoliu

48
risc seismic

logo rubrica juridiceConform Legii 426/2023 ce se aplică din 6 ianuarie 2024 sunt interzise organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare care implică aglomerări de persoane în spațiile publice cu altă destinație decât cea de locuință încadrate, prin raport de expertiză tehnică, în clasa de risc seismic Rs I, adică în clădirile cu bulină roșie, așa cum mai sunt ele cunoscute. Acastă interdicție se aplică începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic Rs I a clădirii, până la recepția terminării lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță.

Aglomerări de persoane înseamnă prezența simultană a cel puțin 50 de persoane într-o încăpere, respectiv 25 de persoane în cazul clădirilor având destinația de lăcaș de cult. De asemenea, spațiile vizate sunt sălile de spectacol, de expoziții, de lectură, spațiile pentru comerț, structurile turistice de cazare și alimentație publică, cele de asistență socială și medicală, administrație publică ș.a.

Pentru nerespectarea interdicției, proprietarii sau administratorii clădirilor sau spaţiilor din aceste clădiri, persoane juridice sau fizice, riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

În plus, prin Legea 426/2023 s-a stabilit și interzicerea închirierii sau cedării folosinței apartamentelor aflate în clădiri încadrate în clasa de risc seismic Rs I.

Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.comleviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.compusa.roth@yahoo.com

Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.

Arhiva rubricii Juridice

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.