Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia (21 octombrie 1599)

39
Constantin Lecca, „Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”

fila de calendar rubrica leviathan.roAcum 421 ani (21 octombrie 1599) Mihai Viteazul îşi făcea intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa (în urma victoriei în bătălia de la Şelimbăr, din 18/28 octombrie 1599), el devenind, astfel, „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”.

Domnitorul a organizat Cancelaria care a început să emită pentru prima dată în Transilvania acte oficiale în limba română, alături de cele în latină şi slavă. A pus, la Alba Iulia, bazele uneia dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp record, el a reuşit să construiască o nouă catedrală şi clădirile aferente pentru mitropolie, care au fost apoi demolate de austrieci în 1715. La 6/16 mai 1600, Mihai Viteazul îl va alunga pe Ieremia Movilă şi va ocupa Moldova, realizând, astfel, prima unire politică a celor trei ţări române şi intitulându-se „Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată ţara Moldovei”. Pentru scurt timp Alba Iulia a fost capitala statului unificat.

Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.