O vizită în La Belle Province, prilejuită de o conferință la care participa soțul meu, a devenit șansa de a revizita o lume despre care credeam că o știam destul de bine. Iar când această incursiune a căpătat, dincolo de aspectele obișnuite și câteva dimensiuni extraordinare, atunci ea merită povestită. Vorbim despre o conferință de software engineering, într-un moment în care inteligența artificială e capabilă să provoace adevărate mișcări tectonice în viețile noastre. Dar nu despre aceasta mi-am propus să vorbesc acum.
Ca român, o vizită în Québec îți amintește inevitabil de rădăcinile noastre comune. Sunt asemănări de limbă, afinități culturale, o anumită familiaritate. Nimic neobișnuit până aici. Totuși, când deschizi harta turistică a Montréalului și găsești imaginea Nadiei Comăneci, pe bârnă, la rubrica „Ordinar și extraordinar”, realizezi că memoria ei este păstrată vie de această metropolă nord-americană, la cincizeci de ani de la performanța sa istorică de pe Stadionul Olimpic din Montréal.
Apoi, într-o zi ploioasă, am mers să vedem statuia poetului Mihai Eminescu, ridicată după ultima noastră vizită aici. Poetul este reprezentat desculț, într-o cămașă lungă, lipită de trup, de parcă ar fi udă. Întreaga imagine transmite o senzație de însingurare. Nu știu dacă această alegere artistică este intenționată sau nu. Unii spun că simbolizează trecerea lui în nemurire. Am căutat o inscripție explicativă, dar n-am găsit-o. Am citit ulterior că există una. Cum statuia este situată lângă un loc de joacă, fără acel context, ai putea poate crede că privești un om oarecare. Mă întreb ce transmite ea trecătorului întâmplător, neavizat, care nu știe cine este cel reprezentat? Îți dai astfel seama că extraordinarul poate uneori trece neobservat. Știu însă că s-au făcut eforturi pentru înălțarea acestei statui, așa că sunt recunoscătoare celor ce au adăugat-o simbolurilor românești, care nu sunt puține la Montréal. Vezi de la stegulețe tricolore, întâlnite în cele mai neașteptate locuri, până la mașina unui român pe care este pictată Coloana Infinitului.
La Cimetière Mont-Royal, unul dintre cele mai vechi cimitire-gradină din America de Nord, am vizitat cripta unui fost coleg și prieten din București, pe care l-am apreciat. Un spirit viu și curios, un om extraordinar, plecat mult prea devreme dintre noi.
Nu departe, Oratoriul Sfântului Iosif, ieșit din renovări care au durat ani de zile, și-a deschis porțile credincioșilor de orice confesiune. Sculptura Îngerii inconștienți, realizată de Timothy Schmalz, vorbește despre migrația spre lumea nouă. O barcă ce amintește de arca lui Noe poartă oameni de toate religiile și culturile, fiecare cu mica lui valiză, singur sau alături de familie, toți veniți cu aceeași speranță într-un nou început.
Oratoriul însuși are o poveste ce merită cunoscută. Mă voi limita doar să spun că amplasarea pe munte, monumentalitatea bazilicii, terasa spectaculoasă și panorama care coboară peste oraș până dincolo de fluviul Saint Laurent alcătuiesc un ansamblu memorabil. La fel de impresionantă a fost imaginea credincioșilor care urcau treptele în genunchi, în arșița verii.
Seara, am fost invitați la un cocktail la Le Monastère, amenajat în incinta St. Jax, un spațiu cu totul aparte în Montréal. Aici am participat la un eveniment social sub vitraliile impresionante ale fostei biserici gotice, ascultând muzică live și admirând felul în care un lăcaș de cult și-a găsit o nouă viață. Povestea St. Jax este, de fapt, povestea reinventării unui monument istoric. Construită în 1864 sub numele de St. James the Apostle Anglican Church, biserica se afla atunci la marginea orașului, înconjurată de câmpuri pe care ofițerii regimentelor britanice jucau cricket. De aici i-a rămas și porecla pitorească St. Crickets in the Fields.
Odată cu dezvoltarea Montréalului și cu transformarea cartierului Golden Square Mile într-unul dintre cele mai prospere din Canada, biserica a înflorit și ea. Au fost adăugate capele, transepturi și vitralii spectaculoase. Dar schimbările sociale din a doua jumătate a secolului al XX-lea au dus la scăderea numărului de enoriași, iar în 2015 parohia și-a încetat activitatea obișnuită.
În loc să fie abandonată, clădirea a renăscut. În 2016 a primit numele St. Jax, o combinație între James și Jacques, simbol al caracterului bilingv al orașului. Câțiva ani mai târziu a fost creat Espace Jax, care administrează activitățile culturale și comunitare. Astăzi, fostul sanctuar găzduiește concerte, spectacole, conferințe, evenimente caritabile și inițiative sociale. Modelul său este unul remarcabil: evenimentele comerciale finanțează accesul organizațiilor comunitare la un spațiu de o frumusețe excepțională. Este un exemplu reușit despre cum patrimoniul poate continua să trăiască transformându-și identitatea.
O zi obișnuită petrecută la Montréal. Și, în același timp, extraordinară în atât de multe feluri.
Aici, extraordinarul poate fi la vedere, ca în performanța Nadiei, precum și în consistența memoriei ei. Alteori, extraordinarul, deși există, poate trece neobservat. Sau, poate epata, ca la St. Jax. În orice caz, Montréal-ul rămâne pentru mine un oraș surprinzător. Extraordinar tocmai prin felul în care își trăiește firescul.
Toronto, Canada
Arhiva rubricii My Two Cents de Milena Munteanu
