Iulia Isaev, solista Operei Naţionale București, a cântat în „Tosca” la Metropolitan Opera din New York (18 decembrie 2021)

53
Sursa foto: ONB
Sursa foto: ONB

logo rubrica musica leviathan.roSolista Operei Naționale București, soprana Iulia Isaev, a interpretat rolul principal din Tosca pe 18 decembrie 2021, la Metropolitan Opera din New York. La finalul spectacolului de la MET, Iulia Isaev mărturisea: „Senzația a fost extraordinară, publicul sublim, iar a cânta din nou la Metropolitan Opera în faţa unei săli arhipline este un sentiment unic pentru orice artist. Soprana s-a alăturat unei distribuţii în care se aflau Brian Jagde şi George Gagnidze, conducerea muzicală fiind semnată de Yannick Nézet-Séguin. Spectacolul a fost ultimul din luna decembrie cu acest titlu la MET, urmând a fi reluat în luna ianuarie.

„Nimic nu se compară cu momentul în care pe scenă fiind, vezi în fața ta mii de ochi care te privesc și mii de suflete care respiră odată cu tine, care intră în povestea ta de pe scenă și o trăiesc alături de tine (menționez că sala are o capacitate de aproximativ 3580 de locuri). Realizezi deodată că a meritat”, declara Iulia Isaev într-un interviu acordat recent pentru „Adevărul”.

Soprana Iulia Isaev a evoluat recent pe scena Operei Naţionale Bucureşti în producţii precum Paiaţe şi Otello, dar şi în Evgheni Oneghin sau în recenta premieră cu Lohengrin de Wagner.

„Personal, nu cred în coincidențe. Faptul că am crezut cu tărie în puterile mele și în ceea ce devenisem după ani de experiență acumulată în toată cariera mea de până acum, mi-a întărit convingerea că pot face față cu brio unei asemenea presiuni. Și aici mă refer la debutul meu oficial pe celebra scenă Metropolitan Opera din New York, în 2019, în rolul Floriei Tosca din opera Tosca de Puccini, alături de Joseph Calleja şi Wolfgang Koch, spun oficial pentru că nu a fost prima mea apariție pe acestă scenă, eu, evoluând cu doi ani înaintea acestui moment în rolul Tatianei din opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski, înlocuind-o pe binecunoscuta și apreciata soprană Anna Netrebko, la repetiția generală deschisă publicului. A fost un drum lung, însă satisfacția profesională primită este incomensurabilă și, având maturitatea necesară, știi să o prețuiești ca atare”, afirma Iulia Isaev.

Iulia Isaev va putea fi revăzută de publicul bucureştean pe 12 februarie 2022 în Lohengrin de Wagner, excepţionala producţie a lui Silviu Purcărete, care a marcat centenarul Operei Naţionale Bucureşti în luna decembrie.

Soprana Iulia Isaev afirma în interviul amintit: „Mulți colegi ai generației mele au făcut cariere frumoase. Dintre colegele cu cele mai vizibile cariere, personal, m-am intersectat pe scenă doar cu Ruxandra Donose și cu Angela Gheorghiu, de care mă leagă o trainică și frumoasă prietenie de o viață.”

Sponsor oficial: Enel România

Partener de mobilitate: Kia

Sponsori: Banca Comercială Română, Aqua Carpatica, Zarea

Parteneri: Sansha

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România,
Romantic FM, Radio Seven, Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul
Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, Revista Timpul, 9am.ro., Kudika, Garbo, Ballet Magazine

Comunicat al Operei Naționale București

Arhiva Opera Națională București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.