”Jean-Honoré Fragonard, «nimic mai bun pentru vremurile noastre»” de Costin Tuchilă

898
Jean-Honoré Fragonard, ”Diana și Endymion”, c. 1753 – 1756
Jean-Honoré Fragonard, ”Diana și Endymion”, c. 1753 – 1756

fila de calendar rubrica leviathan.ro”Erou al unui sfârșit de secol complex, nimic mai bun pentru vremurile noastre. Și pentru spiritele noastre: ar trebui să-l privim pe Fragonard ca pe un complice feminin, împărțind secretele unui gineceu fără alt viitor decât acela de a se arăta; sau ca pe un complice și precursor al unui Toulouse-Lautrec, care va merge să găsească inspirația și căldura în bordelurile din Montmartre.” – Laurent Boudie, ”Fragonard, pictor al secolului plăcerilor”

”Artist cu o vastă cultură figurativă, dar nu eclectic, având o încredere limitată în mijloacele picturii, Fragonard a dezvoltat o tehnică de virtuoz care devine ea însăși adevărata sa limită.” – ”Aparence”

Se împlinesc astăzi 212 ani de la moartea pictorului francez Jean-Honoré Fragonard, a cărui artă este considerată expresia tipică a rococoului. Continuator într-o măsură al lui Watteau, urmând tradiția foarte prețuită în epocă a ”serbărilor galante” (”fêtes galantes”), Fragonard duce la desăvârșire gustul pentru opulență și rafinament decorativ, specific stilului rococo. A pictat cu egală măiestrie scene în care abordează teme îndrăznețe, depășind media frivolă a veacului, portrete (pe care le intitula ”fanteziste”) și peisaje, continuând să fie admirat în secolul al XIX-lea,  privit chiar  ca precursor al simbolismului. Deși stilul său nu mai era de mult la modă, a găsit prețuire și printre impresioniști (Renoir îl venera) datorită delicateței uneori uimitoare a tablourilor sale.

Jean-Honoré Fragonard, ”Autoportret”
Jean-Honoré Fragonard, ”Autoportret”

Fragonard se născuse în 5 aprilie 1732, la Grasse, oraș din sudul Franței, unde, în 1926, s-a înființat o celebră firmă de parfumuri, care a împrumutat, ca omagiu, numele pictorului. Cele două fabrici de parfumuri de astăzi, una la Grasse, alta la Eze-Village, pe Coasta de Azur, continuă strălucit tradiția parfumeriilor Fragonard, marcă binecunoscută. La Paris există două muzee ale parfumului, Fragonard, unul dintre ele în apropierea Operei Garnier. Desigur, vizitatorul se poate întreba dacă există vreo legătură între firma de parfumuri și numele pictorului. Dincolo de conjunctura înființării companiei, am putea specula cu destulă îndreptățire că atmosfera tablourilor lui Fragonard conduce la infinita delicatețe a parfumurilor care îi folosesc numele. Și printr-un exercițiu sinestezic, simțurile noastre ar putea regăsi într-o pânză sau alta a pictorului această vrajă olfactivă, cum ar putea regăsi cea mai subtilă muzică. Pe lângă înclinația sa pentru decorativism și pentru abundența de ornamente, stilul rococo și, în particular, cel al lui Fragonard implică o evidentă componentă senzorială. Tușa atât de fină a lui Fragonard, care continuă să fascineze, freamătă, o mișcare secretă a simțurilor atrage și deopotrivă intrigă în tablourile sale, unele dintre ele scandalizând în epocă, pentru că încălcau convenții și prejudecăți. Și când pictează subiecte tradiționale, Fragonard găsește un unghi personal de abordare. Scenele lui, cu mișcări studiate și o structură compozițională îndelung elaborată, depășesc surâzând constrângerile academismului, au o muzicalitate interioară fermecătoare, se adresează parcă asimilării senzoriale și ies astfel din tiparele exercițiului, oricât de virtuoz, pe o temă dată. Fragonard este pictorul sentimentelor volatile, al sugestiei pline de ambiguități, al materiei care, la rândul ei, pare a se evapora, ca în acest Concurs muzical din jurul anului 1754 sau ca în Leagănul”, din aceeași perioadă. Convenția rămâne numai în decor și în costumația personajelor, care, parcă, vor mereu să învingă chinuitoarea obligație a modei și ipocrizia saloanelor.

Jean-Honoré Fragonard, ”Femeie jucându-se cu un câine”, c. 1765 – 1772
Jean-Honoré Fragonard, ”Femeie jucându-se cu un câine”, c. 1765 – 1772

Pictorul nu a scăpat, desigur, de acuza de frivolitate, mai ales în scenele de dragoste, într-un veac pudibond. Dacă Fragonard a făcut concesii și gustului frivol, nu a făcut-o însă niciodată ostentativ și nu aceasta este, în nici un caz, dominanta picturii sale. Îndrăznelile lui, tocmai ele, devin astăzi seducătoare, pentru că depășesc conformismul și dau sentimentul suveranei libertăți creatoare, ca în Femeie jucându-se cu un câine”, o compoziție care spulberă orice formalism, sau ca într-o pânză în care Îngerul (Cupidon) scoate cămașa unei femei surprinse într-o poziție plină de voluptate, între cearșafuri și draperii vaporoase (Scoaterea cămășii”).

Jean-Honoré Fragonard, ”Zăvorul”, 1777
Jean-Honoré Fragonard, ”Zăvorul”, 1777

Mult comentat este Zăvorul” (1777), o scenă de dragoste relativ ciudată, poate scandaloasă prin violența mișcării, pe care unii s-au grăbit să o interpreteze nepotrivit. Compoziția dramatică prin mișcarea celor două personaje este o formă de exprimare a dorinței erotice, dând la o parte falsul atâtor reprezentări ale temei. Desigur, mâna bărbatului care atinge zăvorul unei uși constituie capcana simbolică pe care pictorul o așază, neașteptat, în fața privitorului. El pictează cu sinceritate o scenă din atelier, pe care, destăinuind-o, o transformă într-o mică poveste (Noul model”).

La începutul anilor ’70 ai veacului, Fragonard primise de la doamna du Barry, favorita regelui Ludovic al XV-lea, comanda unui ciclu de tablouri de mari dimensiuni cu tema Evoluţia dragostei în inima unei fete”, care ar fi urmat să fie puse în castelul de la Louveciennes. A rezultat o serie de 14 tablouri (șase scene de dragoste, patru alegorii și patru picturi decorative) care nu au fost însă acceptate de rege, căruia i s-a părut că nu se potrivesc cu stilul neoclasic al castelului. Pictorul le-a transportat mai târziu la Grasse. Astăzi ele sunt expuse la New York (Frick Collections, Camera Fragonard).

În 1790, Fragonard părăsește Parisul, plecând la Grasse. Se întoarce după un an, intrând sub protecția lui Louis David. La mijlocul deceniului al zecelea al secolului, devine membru al Conservatorului de Arte și Meserii pentru științe aplicate și se ocupă cu organizarea colecțiilor de artă ale viitorului Muzeu Luvru. Apoi preia sarcina expedierii operelor de artă către muzeul care se organiza la Versailles. Locuiește, până în 1806, la Luvru.

A murit subit în 22 august 1806, într-o zi călduroasă, într-un local parizian în care își comandase o înghețată.

Lucrări de Jean-Honoré Fragonard

Vezi Arhiva rubricii Filă de calendar

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.