„La «furat» gutui” de Lică Barbu

25
Desen de Lică Barbu
Desen de Lică Barbu

logo lumea lui licuta‒ Licuţăă!, l-am auzit pe Tatalai strigându-mă la poartă, într-o dimineaţă de toamnă.

Chiar prea dimineaţă. Cam pe la şase şi jumătate. Ai mei plecaseră cu noaptea-n cap la Piaţa Mare să cumpere varză. Mai târziu nu mai găseau.

Dacă Tatalai venise aşa dimineaţă, înseamnă că era ceva foarte important. De obicei, el se trezeşte pe la zece dimineaţa.

Mă pregăteam să dau grăunţe orătăniilor şi vorbeam cu Pufuleţ, motanul, despre ciripitul păsărelelor în speranţa că le voi învăţa pe găini, împreună cu Vasile, cocoşul, normal, să cânte şi ele ca nişte privighetori, nu să cotcodăcească toată ziua prin ogradă.

Pufuleţ dădea din coadă şi mieuna a dorinţă de lăptic. Când a strigat Tatalai, nu o dată, ci de nu ştiu câte ori, trezind toţi vecinii cu tot cu animalele din curţile lor, Pufuleţ a ciulit urechile şi a mieunat ca să mă facă atent de parcă nu am auzit.

Am ieşit la poartă ca să văd ce vrea.

‒ Licuţăă!, a urlat iar Tatalai drept în faţa mea.

‒ Ce vrei, mă? Ce ţipi aşa?

Să gutui mergem hai să Raţa furăm de la tanti!

Tatalai nu e bâlbâit, dar vorbeşte amestecând cuvintele şi culmea, noi, prietenii lui, îl înţelegem. Normal. E pe limba noastră.

‒ Eşti trurli. Cum să intrăm în curte la tanti Raţa? Ne omoară dacă ne prinde la gutuiul ei.

Ei gutuiul nu e. Tanti Linica e a lu’ crengile şi peste sunt gard în curte la tanti Raţa.

Tanti Linica are un gutui în curte şi o parte din crengi sunt peste gard la tanti Raţa cu care e vecină.

‒ Păi, să meargă tanti Linica în curte la tanti Raţa şă-şi ia gutuile, că doar sunt ale ei. Şi cum să-i furăm gutuile dacă sunt ale ei?

‒ Cu e certată tanti Raţa ne-a şi rugat să-şi gutuile ia pe noi. Că şi nouă a zis ne dă.

‒ Bine, mă Tatalai! Stai să-mi iau tenişii. Nu văd lucru curat, dar hai!

Am plecat vis-à-vis la poarta unde locuia tanti Linica şi nici nu am mai apucat să batem la poartă. Tanti Linica era după gard şi ne aştepta.

‒ Hai, măi băieţi! Nebuna asta vrea să culeagă azi gutuile din gutuiul meu. Am auzit-o ieri bolborosind prin curte că vrea să facă curăţenie, că s-a săturat de atâtea frunze şi gutui stricate căzute la ea în grădină. Până terminaţi de cules vă fac ceva de mâncare. O omletă cu brânză şi castraveţi acri, vă place?

Strălucirea din ochii noştri i-a dat de înţeles că da.

‒ Nebuna doarme la ora asta. Stă seara până târziu, cică să numere stelele, dar ştiu bine că păzeşte gutuiul ca să nu-mi iau ce-i al meu, ne linişti într-un fel tanti Linica şi a dispărut în bucătărie.

Şi hai să ,,furăm” gutui!

Cam greu. Crengile gutuiului, care dădeau în curte la tanti Raţa, erau departe de gard. Până să-mi fac un plan, Tatalai s-a urcat pe gard şi ţuşti!, dincolo, la vecina. Numai că crengile gutuiului erau prea sus şi Tatalai nu ajungea. S-a uitat el după vreun băţ ca să le scuture, dar n-a găsit.

M-am urcat în gutui şi, fiind uşor, aşa îmi spuneam atunci, am ajuns la ramurile pline de gutui care creşteau dincolo de hotarul curţii tanti Linicăi.

Şi, uşor, uşor, prindeam câte o gutuie lăsând-o să cadă jos în grădină unde era Tatalai. Acesta le arunca în curte la stăpâna gutuiului. Şi uite aşa treaba mergea strună.

Bucuros că treaba cu ,,furatul” merge fără problem, am riscat să mă caţăr şi mai mult. Ghinion. S-a rupt crenguţa pe care mă căţărasem şi am aterizat peste Tatalai. Cât să mă ţină şi bietul gutui? Mă ţinea Tatalai, acum.

Zgomotul ruperii crengilor a stârnit hărmălaie printre găini care ieşiseră prin grădină la scormonit, iar câinele, care era legat la poartă, îşi făcea datoria de paznic lătrând ca apucatul.

Ca să ne salveze, Tanti Linica a ieşit repede la poartă şi bătea într-o scândură din gard cu un pietroi, cică îl repara. Zgomotul a trezit-o pe tanti Raţa care a ieşit repede la poartă în papuci cu canafi ca să vadă ce e la stradă.

Bună găselniţa pe care a dres-o tanti Linica pentru că am avut timp să strângem toate gutuile şi să trecem peste gard în teritoriul fără complicaţii.

Am păpat o omletă ca la vecina acasă şi am plecat acasă mulţumiţi cu câte cinci gutui de fiecare.

Mai spre seară, ne-am chemat prietenii la o surpriză. Am făcut un foc în şanţ cu coceni de porumb şi am copt gutuile în jar împrăştiind mirosul în toate colţurile străzii.

Tanti Raţa era la poartă cu mâinile-n sân, privindu-ne pe sub sprâncene. Bănuia ea ceva-ceva.

‒ Mamă, ce bune-s gutuile astea de la tanti Linica!, spuse Zburlita cu voce tare, punând jar şi mai mult peste bănuielile vecinei tanti Raţa.

Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu

Vezi și arhiva Proiect Zâmbetul unește

Pagina Zâmbetul unește 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.