Acum peste un deceniu, o veste gravă ne anunța sfârșitul lumii de îndată ce se va termina calendarul mayas. Nu era rău, în România tocmai ce se vor fi terminat niște alegeri parlamentare, adică era o asociere potrivită, noul parlament și sfârșitul lumii… Începusem să mă tem pentru viitorii dregătorii care nu mai apucau, săracii, decât vreo două săptămâni de putere, primiri la Cotroceni, interviuri la TV etc. Cum s-ar spune, senzațional, în direct, pentru că nici nu știți ce pierdeți, cum zbiera un expirat intrat deja în uitare.
Alte predicții, alte scenarii apocaliptice, tot de acum peste zece ani… Primul era că atunci când fizica greșește, energiile uriașe care s-ar putea dezlănțui la Geneva, în cadrul acceleratorului de particule Large Hadron Collider, vor provoca brusc sfârșitul lumii. Această super-energie folosită în experimente ar fi putut deschide o gaură în spațiu și timp. România era deja o gaură neagră cu forme de relief armonioase, cu munți, dealuri și maldăre de gunoaie menajere, cu gropi în asfalt, cu alunecări de teren și păduri dispărute. Deci, România părea la adăpost de efectele Geneva, le simțea, le trăia și le ignora biruitoare.
Un alt scenariu spunea că sub Parcul Național Yellowstone există un vulcan inactiv atât de mare, încât energia lui ar sufoca America de Nord. Atât? Plaiul nostru mioritic scapă?, m-am întrebat eu atunci. Un zvon circula totuși, efectul de transhumanță s-ar fi localizat deasupra Parlamentului, niște urme din vulcan ar fi putea ateriza pe locul cu pricina.
Încă un scenariu zicea că pământul ar putea să înghețe și am intra într-o nouă epocă tare. Modest! Noi înghețăm de zeci de ani și, iată, suntem veseli, am mai fentat o iarnă, ca demni alegători și purtători de grătare cu mici.
Ar mai fi unul, invazia extratereștrilor, care caută o lume nouă pentru a o coloniza, aici nu este chiar atât de complicat, așteptăm anul viitor și vedem noi ce fel de extratereștri ne ocupă și vor coloniza sfânta și draga noastră patrie.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
