”Mai multe femei, acelaşi albastru” de Daniela Şontică

1038
Daniela Șontică Lucrări de George Sandu Costea
Lucrări de George Sandu Costea. Foto: Lucian Curelariu

cronica plastică rubrica leviathan.roGeorge Sandu Costea este un tânăr pictor ale cărui lucrări le puteţi admira până la 10 septembrie 2018, sub genericul ”A.I.D.V.A”, într-o expoziţie la Galeria Cercului Militar din Bucureşti (curator: Mimi Necula). În seara vernisajului am fost destul de mirată să văd zeci de persoane. Mirarea nu venea din faptul că n-aş aprecia pictura lui, ci din acela că este mai puţin obişnuit ca oamenii să-şi facă timp în zilele noastre să participe la un vernisaj, o lansare de carte, o dezbatere de idei. Dar George Costea este un om iubit de prieteni, este un artist care pare a răspândi în jurul său lumină. Aveam să mă conving de aceasta la începutul verii, când am fost martora generozităţii sale în chiar satul natal, Siliştea Gumeşti. Acolo, el şi câţiva prieteni au pus bazele unei asociaţii culturale care poartă numele lui Marin Preda, născut, aşa cum se ştie, în localitatea amintită. Generozitatea de care vorbeam constă în aceea că a invitat la Siliştea mai mulţi artişti plastici din toată ţara pentru a picta în aer liber şi a reda ceva din lumea moromeţiană, tabăra de pictură numindu-se chiar aşa, ”Moromeţii sub culoare”. A asigurat cazare şi condiţii de lucru pictorilor, a chemat elevii satului să ia parte la bucuria culorilor şi a transformat vernisajul de la finalul taberei într-o veritabilă sărbătoare a Siliştei Gumeşti, la care au participat copii, profesori, bătrâni, foşti elevi ai şcolii. Unele dintre lucrările pictate în tabără au îmbogăţit zestrea Memorialului ”Marin Preda” din localitate, altele au fost puse în vânzare, iar din banii obţinuţi a fost organizată o excursie pentru copiii satului.

De data aceasta, lumina iubirii de artă şi de prieteni se revarsă din tablourile sale sub forma unui omagiu adus feminităţii. AIDVA reprezintă iniţialele unor sentimente pentru femeie, ne spune artistul. Şi apar în picturile din această expoziţie ipostaze diverse ale feminităţii, de la privirea nevinovată la senzualitatea formelor, de la frăgezimea coapselor unei siluete la ridurile înţelepciunii unei femei bătrâne, dar şi de la claritatea expresiei la misterul învăluit.

Există o coeziune a acestei expoziţii, există o unitate, surprinsă în mod firesc. Şi nu pentru că în fiecare lucrare este vorba despre trupul femeii, despre jocul de ingenuitate şi senzualitate, ci pentru că în întregime ai impresia că vezi totul, dar în acelaşi timp ţi-a scăpat ceva. O notă de originalitate o dau acele tuşe de albastru, un albastru anume, identic în toată suita aceasta de tablouri. Tema nudului feminin este cu atât mai surpinzătoare cu cât artistul şi-a făcut mâna pe frescele mai multor biserici, a continuat cu peisaje, apoi şi-a antrenat penelul în portrete (în tabăra ”Moromeţii sub culoare” am remarcat un portret foarte reuşit al lui Marin Preda). Diversitatea temelor pe care le abordează arată că George Sandu Costea este un pictor pornit serios pe calea maturizării artistice, cu ţeluri mari, şi a cărei evoluţie este de urmărit pe viitor.

Activitate artistică:

• 2018 – Pictura capelei bisericii Sfantul Francisc de Assisi
Tabăra de pictură ”Moromeții sub culoare” în Siliștea Gumesti
Tabăra de pictura ”Transfăgărășeanul artiştilor” la Valea cu Pești
Expoziție de grup la Centrul Cultural Pentru UNESCO Feminity
• 2017 – Tabără de pictură în Malta
Expoziții la Palatul Parlamentului, Palatul Brătianu, Cercul Militar, Galeria Romană, Galeria Labyrinth București
În Alexandria: ”Pe urmele Moromeților”
Expoziție la Muzeul ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina
Participare la concursul de pictură ”Campina 24h”
• 2016 – Expoziție de grup ”Suflet și smerenie”
Participare la Salonul Național de Artă de la Palatul Parlamentului, Sala de expoziție ”Brâncuși”
Participare la Bienala Danubianus din Bulgaria
• 2015 – Realizarea picturilor din ”’Camera Voievozilor”, Muzeul Olteniei din Craiova
Participare la Bienala Internațională ”Arca lui Noe”, Italia
Expoziție de debut în Asociația Artiștilor Plastici București
• 2014 – Expoziție personală ”Pași spre mântuire”
• 2012 – Absolvent al Școlii de Artă Bucuresti, secția iconografie
Expoziție de grup ”Ferestre către cer”
• 2010 – Pictura capelei schitului Sf. Fanurie din Siliștea Gumești, împreună cu pictorul Toma Costel
• 2009 – Pictura trapezei Mănăstirii ”Sfântul Pantelimon” din Siliștea Gumești, împreună cu pictorul Toma Costel
• 2007 – Pictura exterioară a bisericii Mănănastirii ”Sfântul Pantelimon” din Siliștea Gumești, împreună cu pictorul Toma Costel
2003 – Restaurarea picturii interioare a Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Buzescu-Teleorman, ca ucenic al pictorului Gurău Ioan

 

Arhiva rubricii Cronica plastică

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.