”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (4)” de Urfet Șachir

1169
Urfet Șachir Mărgea de deochi tradițională, amuletă din Cappadocia, Marele Bazar din Istanbul
Mărgea de deochi tradițională, amuletă din Cappadocia, Marele Bazar din Istanbul

traditiones rubrica leviathan.ro logoAșa cum precizam, credința în deochi există încă din cele mai vechi timpuri. Transmisă pe cale orală, din generație în generație, ca fiind, în mod clar, cauza unor nenorociri, a unor evenimente neplăcute, cel mai important simbol al acestei credințe a fost ”ochiul”. Luat în considerare în scopul de a evidenția credințele supranaturale sub forma unor expresii, precum ”a fi atins de deochi”, ”a fi deochiat”, simbolul ochiului a fost frecvent utilizat în arta țesutului. Potrivit credințelor locale, ”motivul ochiului” constituia cea mai simplă formă de protecție împotriva efectelor privirilor rele. În același timp, se credea că aceste covoare și covorașe aduc fericirea în casa celui ce le-a țesut, ele constituind un fel de amulete împotriva ochiului rău.

Astăzi, fiind robii unui timp alert de viață, oamenii caută în jur soluții cât mai practice și gândesc, în acest sens, metode cât mai eficiente, dar și estetice. Astfel, în ultimii ani, ”motivul ochiului” a intrat chiar și în lumea modei. Celebra Kim Kardashian, actriță, fotomodel și vedetă de televiziune din Statele Unite ale Americii, s-a afișat de mai multe ori cu podoabe având simbolul mărgelei de deochi. Fotomodelul Gigi Hadid a pregătit, în urmă cu doi ani, pentru celebra companie de pantofi Stuart Weitzman, a doua colecție de pantofi cu tema ”ochiul”, pe care a denumit-o cu drag papuci ”Eyelove” sau ”Eyelovemore”, dedicată noii generații.

În ciuda acestui tempo intens și rapid, toți năzuim ca, în acest vârtej, să trăim în pace cu lumea noastră spirituală. Vrem să fim sănătoși fizic și psihic, mental și emoțional, să stăm departe de energiile negative, să ne protejăm energiile corpului și căutăm, pentru aceasta, cele mai bune soluții practice. În acest sens, înaintașii noștri au dezvoltat unele metode simple, dar eficiente. În viața socială sau la serviciu, venim în contact cu o mulțime de oameni. În acest context, între aurele noastre are loc un schimb constant și rapid de energii și, în cele din urmă, când ajungem acasă, ne simțim obosiți și epuizați. Curioasă din fire, am aruncat un ochi să văd care ar fi unele recomandări care ar alunga energiile nefaste, capabile de atâtea neplăceri. Așa am descoperit că banala sare este una dintre cele mai vechi protectoare și colectoare de energii negative. În vechime, motivul pentru care se punea sare în mâncare nu era acela de a-i da gust, ci pentru a elimina efectele unei eventuale vrăji sau imixtiuni negative. O metodă foarte practică și eficientă este aceea de a ține picioarele într-un lighean cu multă apă călduță în care se dizolvă destulă sare de mare. Pe lângă rolul deja cunoscut al acestei metode, sarea va colecta toată energia negativă acumulată în corp, îl va împământeni și vă va liniști. De asemenea, o baie în apă cu destulă sare de mare naturală și câteva frunze de salvie presărate în cadă va purifica și relaxa trupul și mintea. În altă ordine de idei, pentru a purifica și aerul din casă, se pune sare într-o farfurioară și se lasă  în odăi sau doar într-o încăpere unde simțiți o atmosferă încărcată, apăsătoare, pentru a acumula toată energia negativă din casă. Pentru a face toate aceste lucruri, se recomandă a se folosi sare de mare naturală.

Dar ce rol are salvia? De ce această combinație? Din timpuri străvechi s-a crezut în puterea magică a salviei, considerându-se un dar al Dumnezeu pentru oameni cu deosebite calități de protejare și liniștire. Se credea că fumigația plantei elimina energiile negative și purifica aurele și casele. Mai spirituală datorită naturii sale, fumigația este unul dintre procedeele frecvent utilizate. Totul după un ritual. Într-un bol potrivit, din lut sau din sticlă, se ard câteva ramuri de plantă, se stinge flacăra prin suflare și se lasă să ardă mocnit. Se ține, preț de câteva secunde, fumul deasupra capului, la axile și sub tălpi. Astfel, se curăță și purifică corpul de energii negative și de deochi și se reînnoiește aura. În timpul acestui ritual se recomandă a se ține ochii închiși și să se imagineze cum toată energia negativă părăsește trupul, dar și locul respectiv, odată cu fumul. Se spune că astfel ”se spală aura”. Prin aceeași procedură și casa poate fi purificată de energii negative și deochi, punând bolul cu fumigația într-un colț al casei, departe de fereastră, care se va lăsa întredeschisă pentru ca fumul să poată ieși cu tot răul din casă, fie se închid ferestrele și se plimbă bolul prin locurile importante din casă (în special dormitor, bucătărie, cămară). După terminarea ritualului, se deschid larg ferestrele și se aerisește, iar cenușa rezultată în urma arderii plantei nu se aruncă la gunoi, ci se împrăștie în afara locului pentru a îndepărta toate energiile negative, având grijă să nu vină înapoi și să nu vă atingă.

Unele câmpuri energetice și intens electromagnetice pot cauza probleme în corpul nostru de energie. Nedorite, aceste frecvențe pot duce la dezechilibre în aura noastră care ne pot provoca disconfort pe termen lung. Or, scopul principal pentru păstrarea unei aure puternice este protejarea de energiile nedorite, iar calea de bază în acest sens este să profităm de avantajele pe care ni le oferă universul și mediul în care trăim. Cum? Foarte simplu. Dimineața, când vă treziți, deschideți fereastra și inspirați adânc aerul curat, apoi întoarceți-vă fața către soare și acumulați din energia soarelui. Aș spune, într-o notă amuzantă: ”Bea energie de la soare!” Când inspirați, imaginați-vă că inhalați și din energia soarelui până la plexul solar (solar pleksus) și depozitați-o aici. Expirați apoi lent și imaginați-vă cum toată energia soarelui se răspândește din chakra plexului solar în tot corpul și aura dvs. Repetați acest lucru de trei ori, pentru a vă spijini aura cu energia de la soare. Iar pentru a scăpa de surplusul de energie nedorită, tehnica împământenirii rapide permite scurgerea din corp a acestuia, tehnică recomandată în special după meditații. Dacă nu prea aveți timp pentru a medita sau nu practicați meditația, îndepărtați-vă degetele de la mâini și atingeți cu vârfurile pământul, respirați profund și goliți-vă de energiile negative. Pentru o încărcare cu energie benefică, mergeți desculți pe pământ, deschideți brațele, inspirați profund, zâmbind și expirați cu un oftat ușor cu fața la soare. Veți simți cum vă eliberați de poveri și o nouă poftă de viață pune stăpânire pe sufletul dvs. renăscut.

Credința islamică recunoaște, după cum spuneam, deochiul și privirea rea, însă interzice simbolul deochiului, precizând că Dumnezeu (Allah) e singurul care ne scapă de boli și de orice rău. Totul depinde de comportamentul nostru și credință, ruga fiind singura admisă pentru a scăpa de efectele unei priviri rele. Astfel, în istoria islamului există două rugăciuni pentru deochi:  rugăciunea dinainte de a fi atins de deochi și rugăciunea după atingerea de deochi. De asemenea, pentru a preîntâmpina deochiul, se spune: ”Mâșâallah” (”Să nu-i (nu-ți) fie de deochi!”) și astfel persoana respectivă nu mai este atinsă de deochi.

În viața obișnuită, de zi cu zi, omul a căutat dintotdeauna și alte forme de deslușire a unor enigme. Înzestrat cu o bogată imaginație, el a mers până la a vedea diverse forme în ceașca de cafea și a da interpretări cu har. Astfel, după unii ghicitori în cafea, simbolul mărgelei de deochi ar semnifica deschiderea destinului și a norocului și un trai îmbelșugat celui ce se ghicește. Iar pentru ghicitor, un trai de invidiat. După alți ghicitori, simbolul ochiului văzut în cafea semnifică o mică veste care îl va bucura, pentru o scurtă perioadă de timp, pe cel căruia i se ghicește.

Dacă e să aruncăm o privire și la tălmăcitorii de vise, cei mai mulți dau interpretări pozitive în ce privește simbolul mărgelei de deochi. Amintim unele semnificații, și anume: vești bune pentru cel care visează acest simbol, scăparea de necazuri și o mare ușurare. Dacă cel care visează acest simbol este bolnav, el va scăpa de boală. Dacă în vis simbolul deochiului se sparge, aceasta înseamnă un câștig permis, îngăduit.

Utilizată pe motiv de protecție împotriva deochiului, mărgeaua de deochi este un obiect tradițional care se poartă ca podoabă și este unul dintre simbolurile Turciei care a depășit secole și a ajuns până în ziua de azi. Dacă ar fi să o definim pe scurt, mărgeaua de deochi este un element al patrimoniului cultural, care nu simbolizează concret prea multe domenii culturale.

În final, am putea spune: ”Toți suntem un pic șamani!”

”Nazar insanı mezara, deveyi kazana sokar”, Hz. Muhammed (”Deochiul îl bagă pe om în mormânt și cămila în cazan” , Profetul Muhammed*)

________

*) Traducere de Urfet Șachir

Referințe:

Sema ETİKAN1, Hande KILIÇARSLAN2, DÜZ DOKUMALARDA NAZAR İNANCI VE GÖZ MOTİFİ (HEX (THE EVIL EYE) AND EYE MOTIF ON FLAT WEAVINGS), Süleyman Demirel Üniversitesi   Güzel Sanatlar Fakültesi Hakemli Dergisi ART-E Kasım-Aralık’12 Sayı:10 ISSN 1308-2698, s. 107, 118;

Yrd. Doç. Dr. Mehmet YARDIMCI, GELENEKSEL KÜLTÜRÜMÜZDE  VE  ÂŞIKLARIN DİLİNDE NAZAR

http://sauaktuel.sakarya.edu.tr/?p=5326

https://www.bbc.com/turkce/vert-cul-43116420

http://www.yasemin.com/moda/haber/2475415-gigi-hadidden-ikinci-ayakkabi-koleksiyonu

https://indigodergisi.com/2011/06/saglikli-bir-ruhsal-yasam-icin-pratik-spirituel-cozumler/

https://www.bizedualaryeter.com/nazar-duasi-yuzde-100-etkili-niyaz-mutlaka-okumalisiniz/

Sursa foto: Internet

Vezi: ”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (1)” de Urfet Șachir

”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (2)” de Urfet Șachir

”Tradiții din credința șamană practicate și astăzi: Deochiul (3)” de Urfet Șachir

Arhiva rubricii Traditiones de Urfet Șachir

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.